ADAMA continuă filozofia de business centrată pe fermier Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 390 Vizualizări

ADAMA continuă filozofia de business centrată pe fermier

Dimitris Drisis, directorul general pentru România şi Republica Moldova ADAMA, și-a exprimat o adâncă admirație față de țara noastră, în ceea ce privește sectorul agricol, în cadrul Simpozionului DAFCOCHIM AGRO, desfășurat la jumătatea lunii ianuarie în Sárvár, Ungaria. 

“Am lucrat pentru mai multe companii din industrie, dar experienţa pe care am avut-o în ADAMA şi, în special, în România nu am experimentat-o până acum. Motivul este că ţara este foarte atractivă din punct de vedere al agriculturii din Uniunea Europeană, cu un potenţial enorm. Dacă ne uităm în istorie, este locul de pornire al imperiilor roman şi otoman, şi suntem pe punctul de a fi punctul de plecare şi al Uniunii Europene. Aceasta este prima parte pentru care sunt atât de încântat să lucrez în ţara dvs. Al doilea motiv este că jumătate din casa mea este din România, soţia mea este din România”, a spus acesta jovial.
ADAMA activează în domeniu din 1948, pornind într-un mediu ostil cu motto-ul: a produce ceea ce fermierii au nevoie.

“După 70 de ani, lumea s-a schimbat mult, agricultura s-a schimbat mult, compania are acum o cifră de afaceri mai mare de 3 miliarde de dolari, este listată la Bursa de Valori din Shangai şi este puterea comercială a unor companii mari din China. Totul s-a schimbat, dar filozofia centrată pe fermier a rămas. În ultimii doi ani, ADAMA a fost compania cu cea mai mare creştere din industrie, avem o amprentă foarte însemnată în România, pentru că a gândi ca un fermier este în ADN-ul companiei”, și-a continuat Dimitris Drisis povestea.

ADAMA este deţinută 100 % de Compania Naţională de Agricultură din China, iar în ultimii ani portofoliul de produse s-a dezvoltat prin preluarea de către compania chineză a unei firme elevețiene din domeniu.
La încheierea discursului său, directorul general pentru România şi Republica Moldova ADAMA le-a mulţumit organizatorilor pentru parteneriat şi prietenie, le-a urat tot binele şi succes în viitor.

 

 

Lui Adrian Sambotin, director regional zona Centru şi Vest ADAMA, i-a revenit misiunea de a închide șirul prezentărilor companiilor multinaționale, accentuând asupra unei părți din cele peste 70 de produse pe care firma le are în portofoliu.

 

 

Text: Denisa MORAR & Ligia VORO
Foto: Ligia VORO

(va continua)

Publicat în ediția din 23 ianuarie 2018 a cotidianului Zi de Zi

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE