Home / Agricultura / Fertilizanți pentru fermierii români de la singurul producător autohton AZOMUREȘ

Fertilizanți pentru fermierii români de la singurul producător autohton AZOMUREȘ

Distribuie

Cel mai mare producător de îngrăşăminte la nivel naţional, combinatul Azomureş din Tîrgu Mureş, s-a aflat, pentru a treia oară consecutiv, pe lista marilor companii invitate la Simpozionul DAFCOCHIM AGRO, organizat la Sárvár, în Ungaria, între 16-19 ianuarie 2018.

 

Mihai Aniţei, directorul general al AZO, a vorbit despre dezechilibrele din nutriţia plantelor şi despre cum se pot ameliora, dar a punctat şi scopul bine conturat al fertilizării minerale. Directorul general a subliniat și schimbarea filozofiei de business a AZO, și anume orientarea producției de îngrășăminte chimice spre piața internă.
“După atâtea informaţii precise în atât de scurt timp, aproape că mă simt ca în facultate. Noi suntem o fabrică din centrul Transilvaniei care ne-am început activitatea în urmă cu 55 de ani, când eu nici nu eram născut, în 2012 am fost preluaţi de compania Ameropa, un lider mondial şi am început un plan de investiţii pe care l-am terminat în octombrie 2017. Azomureşul era destul de inabordabil din cauză că a fost construit pentru export, dar acum avem produse noi, cum ar fi ureea granulată, un fertilizant care are cel mai mare conţinut de azot, respectiv 46 %. Solul din Transilvania este foarte argilos, avem acel amendament pe care îl oferim fermierilor pentru a bazifica terenul, încercăm să fabricăm cât mai multe produse complexe. Profesorii predicau prin anii ’90 că pământul este atât de bun că, dacă îi oferi azot, este mai mult decât suficient, ei bine, nu e chiar aşa, trebuie să îi dăm şi fosfor, şi potasiu, şi alte elemente. Ca să fac o analogie, e ca şi cum am mânca doar proteină, dar avem nevoie și de lipide, şi de glucide pentru a fi sănătoşi. Aşa cum am rezistat 50 de ani, vom mai rezista încă vreo 50, investim foarte mult în cercetare, în primul rând pentru că îngrăşămintele de acum 100 de ani sunt cam aceleaşi cu cele de azi. Mulţumesc organizatorilor pentru că mă aflu acum, aici, alături de voi, la acest eveniment superb”, a conchis Mihai Aniţei, directorul general Azomureş.

 


Inginerul agronom Szabó István, specialist Azomureș SA, a prezentat pe larg fertilizanții produși la Tîrgu Mureș, precum și diferite scheme de fertilizare care pot fi aplicate pentru a hrăni solul cu microelementele necesare.

 

 

 

Text: Denisa MORAR & Ligia VORO
Foto: Ligia VORO

(va continua) 

Publicat în ediția din 23 ianuarie 2018 a cotidianului Zi de Zi


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, apel către primari: „Urgentați contractele pentru suprafețele de pășuni!”

Distribuie Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a făcut, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.