„Mica Unire”, sărbătorită la Luduș Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 219 Vizualizări

„Mica Unire”, sărbătorită la Luduș

În Centenarul Marii Uniri, pe care România îl va sărbători la sfârșitul acestui an, țara a sărbătorit acest an la 24 ianuarie împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor, ziua în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales după 19 zile de la alegerea sa la Iași ca domnitor al Moldovei și domnitorul Țării Românești. An de an această sărbătoare, numită „Mica Unire”, este celebrată în întreaga țară, semnificând primul pas înaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Hora Unirii se joacă astfel în toate localitățile din România în seara zilei de 24 ianuarie, se organizează spectacole la care participă ansambluri și interpreți de muzică populară și patriotică.

Sărbătoarea din acest an organizată la Luduș, în Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” a fost deschisă cu o scurtă alocuțiune a directorului Casei de Cultură, Dorin Grama. „Consider că a numi evenimentul de la 24 ianuarie ca Mica Unire este oarecum impropriu. A fost primul pas înaintea celui care urma să se înfăptuiască la 1 Decembrie 1918. A fost pasul important către ceea ce își dorea nația română. Ne adunăm în fiecare an pentru a ne aminti de acel moment important, care în acest an este premergător împlinirii centenarului de la Marea Unire”, au fost cuvintele de deschidere a directorului Dorin Grama.

 

Fără Mica Unire, nu putea avea loc Marea Unire

Pe scena Casei de Cultură și-au început evoluția pe rând ansamblurile și interpreții locali sau invitați, iar pe parcurs locurile sălii au fost ocupate de ludușenii veniți la această sărbătoare. În afara celor mai tineri componenți ai ansamblurilor, majoritatea celor care au ținut să urmărească evoluțiile acestora au fost oameni trecuți de prima tinerețe, mulți dintre ei având nepoți în ansamblurile locale. „Venim în fiecare an să sărbătorim această așa numită Mică Unire, fără de care nu puteam vorbi despre Marea Unire. Am venit mai devreme să ocup locuri pentru familie, soție, soră, cumnat, prieteni, dar pe scenă vor urca mai mulți dintre nepoții noștri, care dansează în ansamblurile folclorice. Eu locuiesc în Luduș, dar sunt din comuna Papiu Ilarian, un nume important pentru românii din Transilvania, comună care poartă numele marelui revoluționar pașoptist, comună în care oamenii trăiesc în pace și armonie, indiferent de etnie, dar acum toți sărbătorim același eveniment”, a spus unul dintre primii prezenți la spectacol, Constantin Nemeș.

Primii urcați pe scenă au fost membrii Ansamblului local Ardealul, condus de Roxana și Septimiu Pop. Cei doi au continuat apoi un mic recital de cântece populare, cu acompaniament sau fără, mult gustat de publicul care a și fost invitat să cânte alături de ei. Au urmat invitații speciali, membrii Ansamblului Profesionist Mureșul din Târgu-Mureș, singurul din România care funcționează cu două secțiuni, română și maghiară. Aceștia au prezentat dansuri din mai multe zone ale țării, începând de la cele oltenești, continuând cu dansuri din Ardeal și din alte zone ale României. Au urcat apoi pe scenă Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea, Florentina Pop și alți interpreți locali. Spectacolul s-a încheiat cu binecunoscuta Hora Unirii, la care au participat toți cei prezenți.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE