Home / Slider / INTERVIU: Gavriil Pinte, regizorul spectacolului „Domnul Urmuz scrie pagini bizare“: „A visa e normal, foarte omenesc și extrem de realist; avem dreptul, dacă nu chiar obligația”
Gavriil Pinte (Foto: Paul Băilă)

INTERVIU: Gavriil Pinte, regizorul spectacolului „Domnul Urmuz scrie pagini bizare“: „A visa e normal, foarte omenesc și extrem de realist; avem dreptul, dacă nu chiar obligația”

Distribuie

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș va ieși la începutul lunii februarie a acestui an, la Sala Mică, cu o nouă premieră, „Domnul Urmuz scrie pagini bizare. Scenariul și regia îi aparțin lui Gavriil Pinte iar scenografia Roxanei Ionescu. Gavriil Pinte a absolvit Facultatea de Actorie la Târgu-Mureș în anul 1985 și cea de regie la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, în anul 1996.

A realizat spectacole în teatrele din București, Satu Mare, Ploieşti, Baia Mare, Tulcea, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Sibiu, Constanţa, Oradea, Timișoara. Din anul 1999 până în prezent este regizor artistic în cadrul Redacției Teatru a Societății Române de Radiodifuziune, în cadrul căreia a realizat mai multe spectacole de teatru radiofonic, multe dintre ele fiind premiate. A primit foarte multe premii pentru regie dintre care amintim Premiul UNITER pentru Teatru Radiofonic în 2OO2, 2OO3 și 2O11, Premiul Special al Juriului pentru Montarea Modernă a textului clasic şi Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol în Limba Maghiară (ex aequo) la Colocviul Teatrelor Minorităților din România – Gheorgheni 2005 pentru „Tragedia omului“ – Madach Imre, Premiul Radio România Cultural Pentru Teatru – 2012, pentru regia spectacolului „Ispita Cioran“, Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea 2013, pentru spectacolul „Cei ce nu uită“ – scenariu propriu, Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea 2014, pentru spectacolul „În inima nopții. Episodul Hamlet“ – scenariu propriu cu inserții de George Banu și Monique Borie, Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea 2016, pentru spectacolul „În inima nopții. Episodul Lear – scenariu propriu cu inserții de George Banu și Monique Borie.

Reporter: Deși aveți legături puternice cu acest oraș, fiind absolvent al Universității de Arte din Târgu-Mureș, montați pentru prima oară aici. Cum așa?
Gavriil Pinte: M-a chemat cineva și n-am venit? Nu m-a chemat nimeni (până de curând). Și, apoi, sincer să fiu, nu știu cât de puternice sunt legăturile mele cu acest Târg Mureș în care am trăit o dată patru ani și altă dată trei. Nici legăturile mele cu Bucureștiul nu-s puternice. Și trăiesc acolo de vreo douăzeci și ceva de ani. Cred că n-am legături decât cu satul meu natal de la poalele Munților Gutâi.

Rep.: Sunteți cunoscut ca un regizor care propune teme, zone sau chiar spații de joc inedite. Din acest punct de vedere, unde ați încadra opțiunea pentru opera lui Urmuz?
G.P.: E o biografie poetică. Un spectacol după viața și opera lui. Am mai realizat spectacole după viața și opera unor oameni, a unor scriitori. „Un tramvai numit Popescu – după viața și opera poetului Cristian Popescu (spectacol care s-a jucat la București și Sibiu, dar și-n alte orașe, într-un tramvai aflat în trafic). „Ispita Cioran” – după viața și opera lui Emil Cioran. „Ghidul copilăriei retrocedate” – după Andrei Codrescu, la Sibiu. „Călătoria” – după Constantin Abăluță, spectacol al Teatrului Nottara din București, care se joacă într-un autobuz cu etaj, în trafic… Eu cred că și textele care nu sunt piese de teatru pot avea potențial teatral.
În ceea ce privește spectacolul după Urmuz, vreau să fie o călătorie (cred că toate spectacolele mele sunt călătorii), călătoria scriiturii către actor, către teatru. Întoarcerea scriiturii la rostire. O aventură a cuvântului și a cuvântării. Tensiunea dintre cuvânt, cuvântare și prefacerea lui în act scenic, în fapt.

Rep.: Urmuz a fost revendicat de către suprarealiştii, la fel şi de către dadaiști, chiar și de postmoderniști.
G.P.: Dadaiștii îi datorează mult, mai ales dadaiștii plecați din România. Urmuz a scris înaintea lor, de prin 1907 – 1908. N-a fost publicat decât în 1922, la insistențele lui Tudor Arghezi, dar înainte de primul Război Mondial, actorul George Ciprian, prieten cu Urmuz, recita textele bizare ale acestuia prin cafenelele bucureștene, era cunoscut de lumea artistică din capitala acestei țări „triste, pline de umor”.

Rep.: Eugen Ionescu îl considera pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului“.
G.P.: Și are dreptate. Ionescu l-a tradus pe Urmuz în franceză și l-a publicat și l-a făcut cunoscut mediilor culturale franceze, occidentale.

Rep.: Dumneavoastră unde îl așezați pe Urmuz în istoria literară și, de ce nu, a artei, având în vedere că acesta a fost sursă de inspirație și pentru arta plastică?
G.P.: Nu-l așez eu, are el deja loculul lui. Eu doar sunt de acord cu cei care-l consideră pe Urmuz un precursor, un înaintemergător al avangardelor, al suprarealismului și al absurdului. Și mai e ceva: Urmuz a rămas în istoria literaturii cu doar vreo 50 de pagini. Atâtea s-au păstrat. E o performanță rară. Apoi: Urmuz e un nonconformist autentic, nu unul contrafăcut din calcule de notorietate, publicitate ș.a.m.d… Și e un poet tragi-comic cum noi n-am prea avut până la Urmuz. Și nici de la Urmuz încoace. Și, fie vorba între noi, până atunci nici alții n-au prea avut. N-au avut deloc. În afară de Lewis Carroll la englezi, Christian Morgenster la nemți și Alfred Jarry la francezi. Punct.

Rep.: Spuneați într-un interviu că „ești regizor în timpul repetițiilor. Acolo se face spectacolul.” Cum v-ați simțit în timpul repetițiilor la Urmuz, la prima întâlnire cu actorii Companiei „Liviu Rebreanu”?
G.P.: Emoționat, ca la orice început, dar emoționat și că m-am întors aici după 27 de ani. Am lucrat la început exerciții de improvizație scenică, antrenamente specifice. Ca să pot să-i cunosc pe actori. Trebuie avut în vedere că avem un timp relativ scurt în care ne-am propus să facem un spectacol bun. Nu bun, foarte bun. Și era o nevoie urgentă de a ne cunoaște. Mi-s dragi. Sunt foarte buni. Și cred că pot fi și mai buni. Cred că mulți au resursele necesare să-și depășească actuala condiție. Spun asta în situația în care ceea ce facem e un lucru mai dificil, mai puțin obișnuit, un spectacol care propune un limbaj teatral nu tocmai la îndemâna oricui, la prima mână. Ce alt limbaj? Brâncuși a sculptat zborul, nu niște găini. Trecerea asta, de la mimetismul unor păsărele cu pene la zbor ar cam trebui să ne dea de gândit. Trecerea la un „joc secund, mai pur” ar putea defini limbajul spectacolului la care lucrăm. Trecerea. Călătoria (dacă nu chiar călătorirea).

Rep.: Sunteți adeptul teatrului de artă. Care ar fi coordonatele după care acest tip de teatru se raportează având în vedere peisajul teatral românesc de astăzi și, de ce nu, și cel internațional?
G.P.: Ehei, ca să răspund la o astfel de-ntrebare ar trebui să scriu o carte. Și eu nu scriu cărți. Dar, foarte pe scurt: suntem artiști, nu se cuvine să facem (teatru de) artă? Sau nu suntem artiști? Sau suntem artiști, dar facem altceva? Am întâlnit (și) spectatori care se duc la teatru (numai) ca să relaxeze. Îmi pare rău (de fapt îmi pare bine!), eu nu fac teatru „relaxativ“.

Rep.: La ce să se aștepte spectatorii târgumureșeni ce vor veni la spectacolul „Domnul Urmuz scrie pagini bizare“?
G.P.: Să nu se aștepte la nimic! Dacă se poate! Să vină deschiși, dacă se poate inocenți, fără prejudecăți (asta e cel mai greu!), ca niște musafiri frumoși, bineveniți și liberi să primescă spectacolul ca pe o sursă de a-și creea analogii cu propria lor imaginație, dispuși să-și pună imaginarul propriu la încercare. Unii s-ar putea să reușească, alții nu. Să fim realiști. Nici Eminescu nu place la toată lumea, d-apoi Urmuz? Dar să visăm, totuși, să sperăm. Și a visa e normal, foarte omenesc și extrem de realist; avem dreptul, dacă nu chiar obligația. Se oferă astfel spectatorului o libertate rară. Tocmai în asta constă plăcerea aventurii.

Interviu realizat de Laurențiu BLAGA

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Gabriela Bacali, Rodica Baghiu, Georgiana Ghergu, Anca Loghin, Laura Mihalache, Ale Țifrea, Alexandru Andrei Chiran, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Bianca Fărcaș, Costin Gavază, Cristian Iorga, Sergiu Marocico, Luchian Pantea, Ion Vântu

În luna februarie 2018, spectacolul „Domnul Urmuz scrie pagini bizare“ va avea reprezentații după cum urmează:
Vineri 9, februarie 2018, de la ora 19.30, la Sala Mică – premieră
Sâmbătă, 10 februarie 2018, de la ora 19:30, la Sala Mică – premieră
Joi 22, februarie 2018, de la ora 19:30, la Sala Mică – premieră


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.