Home / Slider / Leonard Azamfirei: “Parteneri pentru Mureș nu este o alternativă, ci un liant!”

Leonard Azamfirei: “Parteneri pentru Mureș nu este o alternativă, ci un liant!”

În anticiparea Centenarului Marii Uniri de la 1918, Grupul de inițiativă „Parteneri pentru Mureș” a organizat un concert extraordinar Gheorghe Zamfir la Palatul Culturii din Târgu-Mureș miercuri, 24 ianuarie, ora 19.30. Cel supranumit „maestrul naiului” a fost acompaniat de Corul Accoustic și Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga și beneficiind de prezența sopranei Rodica Anghelescu.

În deschiderea evenimentului a vorbit prof. dr. Leonard Azamfirei (Președinte Parteneri pentru Mureș), care a oferit o prezentare de ansamblu a Grupului de inițiativă pe care îl reprezintă: „Inima și spiritul sunt puse, în această seară, împreună. Într-o Românie atipică, greu de înțeles nu doar de către cei de dinafară, ci și de către cei care trăiesc în ea, normalitatea unui gest făcut doar pentru cei din jur pare deseori anormal. Naturalețea unui demers civic, un termen care pare desuet astăzi, creează suspiciuni, naște întrebări: ce este în spate, ce se urmărește? Aceste reacții își au justificare izvorâtă din prea multe promisiuni făcute până acum, dar nu întotdeauna îndeplinite. Parteneri pentru Mureș este un răspuns la această stare de spirit, o încercare de a le spune mureșenilor că se poate și altfel. Un fel de a arăta că îți pasă de cel de lângă tine, de vocea lui, care se vrea ascultată. Mediul academic trebuie să aibă în societate un rol determinant în a crea o direcție către care aceasta trebuie să se îndrepte, cu argumente și cu puterea credibilității. El trebuie să pună întrebări fundamentale despre cine suntem și cum am ajuns aici, încotro mergem, și deseori să caute și răspunsuri la aceste întrebări. Pe de altă parte, mediul de afaceri sănătos, curat are datoria de a aduce tușa practică al acestui demers teoretic, să arate că se poate și, mai ales, cum se poate. Parteneri pentru Mureș reprezintă parteneriatul între întrebare și răspuns. Este o platformă adresată tuturor mureșenilor de a se face nu doar auziți, ci și ascultați. Este un răspuns civic, complet și programat apolitic la politicul existent. Parteneri pentru Mureș nu este o alternativă, ci un liant.”

(Redacţia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Doru Borșan, strateg al dezvoltării smart city în România

Fondatorul companiei Smart Cities Tehnologies SE din Munchen, omul de afaceri târgumureșean Doru Borșan, a …