Conducerea Tribunalului Mureș, față în față cu problemele. Bilanțul pe 2017 Justitie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1901 Vizualizări

Conducerea Tribunalului Mureș, față în față cu problemele. Bilanțul pe 2017

Tribunalul Mureș a derulat, în 2017, o activitate eficientă, susține președintele delegat al instanței, judecătorul Veronica Szasz, cu toate că magistrații și personalul auxiliar s-au confruntat cu un volum mai mare de muncă, activitate desfășurată într-o clădire necorespunzătoare din punct de vedere a bazei materiale. Raportul de bilanț a fost prezentat joi, 1 februarie, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Mureș, iar apoi diseminat jurnaliștilor mureșeni.

 

În cursul anului 2017, volumul de activitate al Tribunalului Mureș a crescut semnificativ sub aspectul numărului de dosare la toate cele trei secții ale instanței, se arată în extrasul din Raportul de bilanț aferent activităţii desfăşurateîn cursul anului 2017 la Tribunalul Mureş.

“În anul 2017 ne-am confruntat cu un volum mare de activitate, mai mare decât în anul precedent, în special în a doua parte a anului, pe toate cele trei secții ale instanței. Pe de altă parte, raportat la numărul de judecători care efectiv și-au desfășurat activitatea în cadrul instanței, am putut constata o presiune foarte mare pe colegi, având în vedere că volumul acesta mare de activitate și fluctuația de personal au condus oarecum la suplimentarea efortului pentru acoperirea acestor activități jurisdicționale care ar fi revenit schemei în situația în care aceasta ar fi fost ocupată integral. Și, de aici, o mare problemă pentru noi”, a arătat președintele instanței, judecătorul Veronica Szasz, care a fost delegată în această funcție după ce fostul președinte al Tribunalului Mureș, Ioana Lucaci, a promovat examenul pentru ocuparea postului de judecător la Curtea de Apel Tîrgu Mureș. Judecătorul a completat „Am dorit ca acest mesaj să ajungă, în această formă, la opinia publică, pentru că este important ca opinia publică să știe că întreg personalul Tribunalului Mureș depune eforturi extraordinare pentru a-și desfășura activitatea în parametrii de eficiență stabiliți de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărâri date în acest sens, cu mențiunea că suntem în situația în care trebuie să acoperim această lipsă de personal, iar această lipsă a fost permanentă în cursul anului 2017”.

Statistic, la începutul anului 2017 exista un stoc de 3.732 dosare, comparativ cu începutul anului 2016 când acest stoc era de 3.378 dosare, cele mai multe de contencios administrativ și fiscal, și anume 2.211 dosare.
În cursul anului 2017 au fost înregistrate 8.655 dosare, cu un total de 86.098 puncte de complexitate, din care 1.016 dosare sunt asociate. Per secție: la secţia civilă – 3.684 dosare cu un total de 34.733 puncte de complexitate, din care 419 dosare asociate (comparativ cu anul 2016 când s-au înregistrat 2.417 dosare, numărul acestora a crescut cu 1.267 dosare); la secţia de contencios administrativ şi fiscal: 3.546 dosare, cu un total de 26.340 puncte de complexitate din care 225 sunt dosare asociate (comparativ cu anul 2016 când s-au înregistrat 2.936 dosare, numărul acestora a crescut cu 610 dosare); la secţia penală: 1.425 dosare cu un total de 25.025 puncte de complexitate din care 372 dosare asociate (comparativ cu anul 2016 cînd s-au înregistrat 1.543 dosare, numărul acestora a scăzut cu 378 dosare).
Creşterea numărului de dosare înregistrate în cursul anului 2017, comparativ cu anul 2016 este de 1.759 dosare/instanţă, fiind semnificativă.
Volumul total de activitate al Tribunalului Mureş pe anul 2017 a fost de 12.387 cauze, din care: 4.838 cauze civile, cu mai mult de 1000 de cauze față de anul precedent, 5.757 cauze de contencios administrativ şi fiscal, tot cu peste 1000 de cauze mai ridicat față de 2016, și 1.792 cauze penale, unde a fost o ușoară creștere, de “doar” 45 de cauze.
Per total, comparativ cu anul precedent, în anul 2017, volumul de activitate – stoc + cauze nou intrate – a crescut cu 2.137 dosare.
“În a doua parte a anului trecut, am trăit această bucurie de a vedea că se înregistrează în câteva zile 1000 de cauze, repetitive într-adevăr, oameni încadrați la aceeași unitate, la același angajator, care fiecare individual au solicitat plata unor drepturi salariale sau, după caz, și situația în care angajatorului a cerut, practic, despăgubirea din partea angajaților săi întrucât ar fi achitat drepturi salariale, zic dânșii, necuvenite. Toate aceste cauze s-au înregistrat într-un timp record, neașteptat nici pentru noi, dar a trebuit să gestionăm acea situație și să respectăm termenii aceia cu procedura prealabilă, cu stabilirea termenelor de judecată într-un interval de 60 de zile, plus că și ședințele de judecată au crescut exponențial cu numărul cauzelor. Suntem în situația în care această înregistrare în jur de 1000 de cauze a condus și la mărirea stocului în defavoarea datelor statistice, pentru că nu am apucat încă să soluționăm acele cauze”, a explicat judecătorul Veronica Szasz volumul de activitate ridicat de cauze civile.
Din cuprinsul datelor statistice prezentate reiese că stocul înregistrat la începutul anului 2017 a crescut până la finele aceluiaşi an, de la 3.732 cauze la 5.548 cauze.

 

Activitate cu schemă incompletă

 

La Tribunalul Mureş în cursul anului 2017 s-au soluţionat 6.839 cauze, însumând un total de 68.532 puncte de complexitate din care 599 dosare asociate (faţă de 6.584 dosare soluționate în anul 2016), deci cu 255 cauze mai mult comparativ cu anul anterior, raportate la o schemă incompletă de judecători. În mod teoretic, Tribunalul Mureș funcționează cu 27 de judecători.
“Încărcătura pe judecătorii care au funcționat în cadrul instanței a fost de 770 de dosare, în creștere față de anul precedent când media a fost de 618 dosare. Pe de altă parte, încărcătura pe schemă, pe cei 27 de judecători, care însă nu a fost completă în cursul anului trecut a fost de 687 dosare, în creștere față de anul precedent când media era de 597 de dosare”, a subliniat președintele delegat al Tribunalului Mureș.
Tot statistic, fiecare judecător a pronunțat, în medie, 456 de hotărâri, cu o medie de 60 de hotârâri mai multe decât în 2016, respectiv a redactat în medie 314 hotărâri cu 50 mai multe, în medie, decât în anteriorul an. Totuși, termenul de redactare a hotărârilor mai este depășit.

“Este o problemă legată de respectarea termenului legal, în primul rând trebuie să aveți în vedere că în funcție de natura cauzelor și hotărârile comportă un termen diferit de redactare. Pe de altă parte, de multe ori se vorbește despre durata rezonabilă în care ar trebui redactată o hotărâre și într-adevăr părțile au tot dreptul să își primească cât de repede hotărârile redactate pentru a uza de drepturile procesuale de care pot dispune, însă, vă dați seama, că în condițiile în care suntem cu un volum de activitate care ne presează și în condițiile în care procedurile sunt așa cum sunt, se întâmplă să nu se poată respecta termenul imperativ stabilit de lege. Dar pentru această situație există cauze obiective”, a punctat judecătorul Veronica Szasz.
În alte situații, textul de lege se bate cap în cap cu procedura de raportare. De exemplu, potrivit Codului de procedură penală, termenul de redactare al hotărârilor date în cameră preliminară este de 30 de zile, însă statistica le contabilizează la un termen de 5 zile.
Un al treilea motiv este schema de judecători incompletă, cum deja aminteam mai sus, iar angajări suplimentare nu pot fi făcute.

“Noi avem o schemă de personal și trebuie să ne încadrăm în această schemă. Din păcate, și pe această schemă de 27 de judecători, nu ne-am încadrat, a fost o fluctuație mare de personal, pentru că o parte din colegi au participat la examene de promovare pe funcție de execuție și au și promovat, ne-am bucurat pentru ei, la Curtea de Apel Tîrgu Mureș din data de 1 ianuarie 2018, sunt patru colegi. În plus, fluctuația de care vorbesc provine din faptul că sunt mai mulți judecători care au raporturile de muncă suspendate pentru că efectuează concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani”, a explicat președintele delegat.

Momentan, Tribunalul Mureș funcționează cu 20 de judecători, situație care ar putea fi soluționată în perioada următoare.

 

“În cursul lunii februarie urmează să aibă loc o sesiune de transferuri pentru tribunale și curți de apel, la care noi sperăm că vom putea acoperi cele patru posturi de execuție vacante (n.a. rămase vacante în urma promovării celor patru judecători la Curtea de Apel Tîrgu Mureș). Rămâne un post vacant aferent funcției de conducere, de președinte”, a arătat judecătorul Teodora Albu, vicepreședintele Tribunalului Mureș.

 

 

 

 

Definitiv – cel puțin temporar, scuzați paradoxul -, situația s-ar putea echilibra undeva la sfârșitul anului.

 

“Examenele de promovare se organizează o dată pe an, s-a organizat un ultim examen de promovare în luna noiembrie 2017 și, probabil, se va organiza un examen de promovare în luna noiembrie a acestui an, iar noii colegi vor începe să lucreze cu data de 1 ianuarie 2019, probabil”, a completat judecătorul Cristian Gabriel Ursa, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureș.

 

 

 

 

 

În așteptarea investițiilor…

 

Baza materială a instanței lasă, de asemenea, de dorit.
“Ne confruntăm cu probleme și în această privință, sunt eforturi deosebite pentru a asigura judecătorilor și întregului personal toată baza materială necesară desfășurării în condiții optime a activității, însă este de menționat că noi activăm într-un sediu, după cum vedeți o clădire istorică, foarte frumoasă, însă cu foarte multe neajunsuri, sens în care de câțiva ani de zile s-a și introdus instanța noastră într-un program national de reabilitare și reparații capitale la nivel de instanțe – tribunale. Este în derulare o procedură pentru atribuirea acestor lucrări, sens în care este absolut obligatoriu ca și activitatea jurisdicțională să se desfășoare în bune condiții și în acest sens va fi absolut obligatorie apelarea la acele proceduri legale care vizează închirierea unui spațiu corespunzător destinat susținerii activități”, a precizat președintele Veronica Szasz.
Procedura de închiriere este în acest moment în derulare, la fel ca și cea de contractare a executantului lucrărilor de reabilitare și reparații capitale a sediului instanței.
Momentan, ședințele de judecată ale magistraților de la Tribunalul Mureș se desfășoară în cele trei săli de judecată din cadrul instanței, respectiv în două săli de judecată situate la parterul Curții de Apel Tîrgu Mureș unde au loc procesele Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.
Deși președintele instanței susține că spațiul este relativ corespunzător, este loc de mai bine și din punct de vedere al dotărilor. “Într-adevăr, suplimentar, ne-ar fi de folos să venim cu mobilier nou, cu computere noi, cu lucruri dintre acestea, de bază materială primară care ne-ar fi utile în activitatea noastră”, a conchis judecătorul.

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE