Controale în 62 de trenuri de călători. Noian de infracţiuni surprinse în flagrant delict Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 415 Vizualizări

Controale în 62 de trenuri de călători. Noian de infracţiuni surprinse în flagrant delict

Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov, sub coordonarea Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu CFR Călători și Jandarmeria Română a organizat o acțiune, în perioada 17-31 ianuarie, în cadrul căreia au verificat 62 de trenuri de călători, care circulă pe rețelele feroviare din judeţ.

„Astfel, dintre cei peste 190 de pasageri care au fost legitimați în aceste trenuri, 64 au fost găsiți în neregulă și au plătit bilet cu suprataxă. Polițiștii au aplicat, în total, 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.800 de lei. De asemenea, au constatat 25 infracțiuni, fiind surprinse în flagrant delict nouă persoane”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE