Share

Home / Interviu / INTERVIU. Muzicianul A.G. Weinberger consideră că societatea românească e într-o degringoladă: „Noi am pierdut un tren în 1990”
A.G. Weinberger (Foto: Cristina Gânj)

INTERVIU. Muzicianul A.G. Weinberger consideră că societatea românească e într-o degringoladă: „Noi am pierdut un tren în 1990”

Nume de referință al blues-ului românesc și, totodată, singurul muzician român care a înregistrat integral un album de blues în SUA (și pentru care a fost nominalizat la premiile Grammy), A. G. Weinberger și-a unit forțele creatoare cu alți trei muzicieni și, sub numele de A. G. Weinberger 4th, au demarat un turneu național care a debutat la Târgu-Mureș, pe scena mare a Teatrului Național.

Muzicianul orădean consideră că artistul român trebuie să își precizeze din punct de vedere legal un statut care să îi permită să funcționeze într-un cadru de normalitate, dar că politicienii sunt complet dezinteresați de acest segment care se zbate să supraviețuiască. Totodată, A. G. Weinberger consideră că muzicienii români ar trebui să mai lucreze la capitolul profesionalism și să își respecte meseria și, prin asta, breasla pe care o reprezintă. Am povestit despre toate acestea, dar și despre activitatea componistică a muzicianului, după recitalul susținut cu sala plină la Teatrul Național Târgu-Mureș.

Reporter: Odată cu actualul turneu ați revenit la formula de grup, după ce ați cântat o vreme solo. Cum s-a făcut revenirea la formație?
A.G. Weinberger: A fost nevoia. Nevoia de interplay, care este un termen propriu acestui tip de schimb de emoții. Este a face muzică în mod organic. Fiind atent la celălalt membru din formație, se creează un foc în jurul căruia noi ne așezăm. De-asta am și fost în semicerc pe scenă, pentru că cealaltă jumătate este de la public și atunci se creează o împreunare, o închidere ezoterică a lucrurilor, și în mijlocul nostru se întâmplă totul.

„Scena nu este o democrație, ea este o inițiere”

Rep.: La un moment dat spuneați că ați trecut la formula solo fiindcă era foarte dificil să mai păstrați o echipă alături de dumneavoastră. Presupun că acum s-a schimbat situația.
A.G.W.: Din păcate, nu. România suferă de lipsa unei anumite mentalități profesioniste în breasla noastră. La actori există o tradiție veche de 170 de ani, există instituții, există o școală. Instituțiile de învățământ ale artei actorului au același discurs, aceeași curriculă. Toți cei care sunt actori sau care lucrează în teatru au trecut prin aceleași școli, învățând același discurs. Și la muzicienii clasici sau educați la Conservator există această tradiție. Dar la noi, în această dimensiune a formei de exprimare, din păcate nu există nici o tradiție încă. Abia în ’92 sau ’93 a început la București primul modul de jazz la Conservator, care din păcate nu are încă puterea aceea de a crea un respect și o acceptare socială a acestei meserii. Din această cauză breasla asta este plină de diletanți neaveniți care fac asta din alte motivații. Vin de la formații de nuntă sau formații care cântă în cârciumi și au pretenția scenei. Scena nu este o democrație, ea este o inițiere. Scena este un loc sacru, nu este accesibilă tuturor. Trebuie să ai un anumit bagaj cultural. Trebuie să citești niște cărți ca să urci pe scenă. Nu poți să fii la un festival de blues, să zicem, spunând: „Nu putem începe mai devreme? Am o nuntă la 30 km și trebuie să fiu prezent.” Au americanii o vorbă pentru asta: it’s lame. E jenant. Este un antagonism etic. Nu poți servi doi maeștri: ori ești artist de scenă și afiș, ori ești prestator de servicii culturale. Mai avem mult timp până se va așeza la noi această mentalitate, și din asta va veni și acel respect social pe care noi nu-l avem în România.

Rep.: Vă referiți la respectul pe care publicul ar trebui să-l arate muzicienilor sau muzicienii între ei?
A.G.W.: Mă refer la statutul social. Poate știți, poate nu, în România nu există acel document care definește și reglementează statutul unui artist. Nu din vina noastră neapărat, ci din vina legiuitorilor care sunt, pe undeva, produsul acestui popor. Cu acest discurs, cu această bășcălie care vine din generație în generație, care nu ia în serios breasla noastră. Nici ei, la rândul lor, n-au fost în legătură cu noi. E foarte complicat, dar noi am pierdut un tren în 1990.

Artistul, în căutarea unui statut social

Rep.: Prin concertul din această seara ați anunțat un turneu național. Care vor fi celelalte orașe pe care le veți vizita?
A.G.W.: Din păcate, din lipsa unui statut social, nu avem acest confort și această certitudine, să ne putem aranja calendarul măcar pe trei luni. Este o situația ușor pe genunchi, care duce în derizoriu orice intenție bună și nobilă. Repet, din cauza acestui document care să reglementeze statutul artistului în România, și care este imperativ să apară.

Rep.: Dacă ar apărea, ce ar trebui să presupună? Cum ar arăta în linii mari?
A.G.W.: Definiția unui artist: ce este acesta și de ce are societatea nevoie de el. Cu un asemenea document, probabil că vom putea intra și în nomenclatorul meseriilor la Ministerul Muncii, prin urmare nu vom fi discriminați de către bănci și de către nimeni altcineva. Un artist liber profesionist în România nu primește credit de la bancă. De ce este, oare, tratat discriminatoriu?

Rep.: Fiindcă nu are o sursă de venit constantă, indiferent de succesul, implicit financiar, de care se bucură în mod obișnuit.
A.G.W.: Atunci, dragă statule, te rog frumos reglează situația, fii creativ și fă-ne o situație care este în regulă atât pentru mine, cât și pentru tine, cum fac alte state europene. Ele de ce pot? Nu suntem în Europa? Dacă există modele europene pentru astfel de lucruri, eu mă întreb: la noi de ce nu se pot aplica?

Rep.: În prezent se află în dezbatere publică legea modificării Codului fiscal care afectează sectorul liber profesioniștilor, care lucrează pe drepturi de autor. Ce părere aveți despre acest fapt?
A.G.W.: Cei care se gândesc la legea asta, repet, sunt din acest popor. Cum este societatea, așa e și legiuitorul. Eu n-am nici o pretenție. Probabil că eu, nefiind vorbitor matern, probabil că vorbesc mai corect și mai cu reverență limba română decât cei care sunt legiuitori astăzi și sunt nativi români. Probabil că eu, fiind un evreu ungur din Oradea, sunt mai mare patriot și îmi iubesc mai mult țara decât cei care sunt legiuitori astăzi și își bat joc. Ori nu înțeleg despre ce e vorba, ori sunt cretini, ori sunt ticăloși. Altă opțiune nu prea văd.

Expansiunea universului muzical

Rep.: Sunteți absolvent de Conservator.
A.G.W.: Am și masterul făcut.

Rep.: Ce anume vă îndemnase să studiați și într-un cadru formal?
A.G.W.: Etica. Îmi lipsea acest segment.

Rep.: Vă simțeați discriminat față de alți muzicieni, fiind considerat autodidact?
A.G.W.: Nu. Nici vorbă. Pur și simplu m-am înscris fiindcă aveam timp și am simțit nevoia să pun la punct lucruri despre care știam, le aplicam, dar nu le cunoșteam definițiile. Și am învățat foarte multe lucruri la Conservator. Eu am terminat Compoziție cultă contemporană; stil și limbaj compozițional, care este o disciplină fabuloasă. Eu mă ocup și de muzică contemporană, am multe lucrări. De mult mă excită această latură de organizare a sunetului sau a obiectului muzical în timp și spațiu.

Rep.: În ce formă o încorporați în concertele dumneavoastră? Am văzut că vă folosiți și de loop station.
A.G.W.: Da, să zicem, dar totuși n-am să amestec asta foarte mult cu ceea ce sunt eu consacrat. Îmi place și asta, dar mai mult mă atrag lucrările mele pentru ansambluri mici în care există flaut, clarinet, violă, vioară, violoncel și percuții. Asta e textura cu care operez și asta mă entuziasmează. Fac și miniaturi. Pianul mă interesează foate mult și duetele cu pian: violoncel cu pian sau flaut bas cu pian.

Rep.: Unde pot fi audiate aceste compoziții?
A.G.W.: Pe Soundcloud, la profilul meu. Acum am acolo și un cvintet de lemne, unul de alămuri, am lucrări de pian și sonata pentru pian și violoncel.

„Când atingi o vârstă, simți nevoia să crești ceva după tine, să predai ștafeta”

Rep.: Vă atrage ideea de a include influențe evreiești sau ungurești în muzica pe care o faceți?
A.G.W.: Nici nu trebuie să depun prea mult efort. Și felul cum vorbesc o limbă, felul cum îmi găsesc cuvintele, de-aici reiese pachetul cultural pe care-l car și de care nu vreau să mă dezic. Eu nu sunt ardelean, sunt din Crișana, care e o altă regiune. Se gătește altfel, se brodează ia altfel, se convinge fata la țucat altfel decât în Ardeal. Se dansează altfel, și nu am cum să mă dezic de orașul meu natal și de zona respectivă.

Rep.: Dați ore de chitară. Cum simțiti activitatea asta pedagogică?
A.G.W.: Paralel cu compoziția, am terminat și modulul pedagogic. Am învățat foarte mult despre psihologia copilului. La un moment dat, când atingi o vârstă, simți nevoia să crești ceva după tine, să predai ștafeta. Am această ofertă. Nu sunt lecții de chitară, ci despre chitară. E o nuanță. Lecții de chitară dau foarte mulți, și găsești și pe internet informații gratis. Dar ce faci cu acele moduri, cu acele acorduri, cum le îmbini? Poate că sunt și alte feluri de a folosi acordurile. Poate că uneori răstorni acordurile și atunci capeți altă sonoritate, ai alte intervale care îți pot îmbrăca scheletul muzical. Am folosit foarte des în concertul de azi niște moduri ciudate pentru că asta e muzica. Încerc să folosesc limbajul muzical cât mai coerent și cât mai lipsit de clișee, în a căror capcană cad, din păcate, foarte mulți colegi.

Rep.: Care este motivul pentru care se întâmplă asta?
A.G.W.: Incultura.

Rep.: Încă suntem la începutul anului, așa că pot să vă întreb: care este cea mai mare dorință pe care o aveți pentru 2018?
A.G.W.: Să-mi refac viața.

A consemnat Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Valea Largă – model de investiţii şi dezvoltare

Comuna Valea Largă, aflată la confluenţa între judeţul Mureş şi Cluj, nu se află mereu …

Share
Share