Share

Home / Cultură / „Poveste din Transilvania” la București

„Poveste din Transilvania” la București

Spectacolul „Poveste din Transilvania”, bazat pe piesa „Țara Zânelor” de George Ștefan, realizat la Centrul Multimedia Studio Act din Oradea de către târgumureșeanul Ándi Gherghe (director artistic al Teatrului 3G), este invitat la Centrul Cultural Point din București.

Din distribuție fac parte actorii Kocsis Gyula, Pitz Melinda, Richard Balint, Alin Stanciu, Ciprian Ciuciu și Eugen Neag, iar scenografia este realizată de Cristina Breteanu. Kocsis Gyula, Alin Stanciu și Eugen Neag sunt absolvenți ai Universității de Arte din Târgu-Mureș, specializarea Arta actorului.

„Poveste din Transilvania” prezintă povestea unui nou Romeo şi a altei Juliete, din Târgu-Mureș, în secolul al XX lea când problema conviețuirii româno-maghiare reprezenta o adevărată catastrofă, destinul era dictat de securiști care știau totul și prevedeau destine fiindcă asta era „sarcina lor de serviciu“. Și totuși înving previziunile potrivnice. Evident, în teorie totul pare mai simplu decât se dovedește a fi în practică. Ca în orice familie normală nu pot lipsi ura, țipetele, adevăratele bătăi, închisoarea, dezmoștenirile, renegările, marile revelații…

Poveste inspirată după un caz real, a unor oameni care au trăit pe pielea lor telenovele generate de preconcepțiile perioadei.

Un spectacol care developează mai bine de 60 de ani de evenimente dure din istoria Transilvaniei. Adică, saga revenirii Ardealului în componenţa României după ce a fost îndepărtat de Dictatul de la Viena, omniprezenţa Securităţii, oscilaţiile socialismului dinastic şi ale naţional-comunismului din vremea regimului lui Nicolae Ceauşescu, revoluţia din Decembrie, straniile, sângeroasele evenimente din martie 1990 de la Târgu-Mureş.

Plasat într-o scenografie cu funcţii caracterizante (Cristina Breteanu), fără bizbrizuri inutile, cu bune inserturi documentare (fragmente din cuvântări ale lui Nicolae Ceauşescu, intervenţia lui Constantin Pârvulescu din finalul Congresului al XII-lea al PCR, cu mici breaking-news-uri, câteva vorbe otrăvite ale lui Ion Iliescu) este unul care interesează.

Reprezentația va avea loc vineri, 9 februarie, ora 19:30.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Invitație la „Alter Ego“ – un spectacol cu un personaj și două actrițe

„Mă numesc Ioana și sunt o actriță mediocră într-un teatru de stat despre care sunt …

Share
Share