Toalexterminarea copacilor

De o săptămână încoace, peste ambianța sonoră matinală obișnuită se suprapun aproape în fiecare zi huruielile nevrotice ale ferăstraielor electrice. Dacă ies din casă și străbat Tudorul ca să merg la redacție, rezultatele concrete ale concertului disonant de mai devreme devin din ce în ce mai vizibile, risipindu-mi orice fărâmă de bunădispoziție care mai persista, prin rezistență, în sistemul meu nervos: din copacii despuiați de frunze, dar frumoși și demni, de a căror vitală companie mă bucur în fiecare zi, au rămas în cea mai mare parte niște trunchiuri din care răsar niște cioturi hâde.

La bazele copacilor zac mormane uriașe de crengi, unele groase de-a binelea, ca membrele amputate ale unei creaturi vegetale muribunde. Știu că operațiunea desfășurată se numește toaletare și are scopul de a îndepărta ramurile copacilor afectați de bătrânețe, care comportă riscul de a se rupe și a provoca daune, de asemenea menține aspectul estetic al copacilor și facilitează dezvoltarea unor ramuri noi, mai dese. Unele crengi sunt tăiate când, prin dimensiunea lor, afectează iluminatul stradal. Alți arbori sunt scoși din circulație pur și simplu (cum s-a întâmplat cu bradul care a fost pus în centru de Sărbători) fiindcă, prin poziționarea prea apropiată de un bloc, afectează pe termen lung fundația acestuia.

Văzând, însă, gradul de mutilare la care au fost supuși arborii din zona respectivă a cartierului Tudor, primul meu gând a fost că asistam la încununarea operei sadice a unui maniac căruia vederea unui copac întreg îi provoca o cădere nervoasă. Știam că se renunță la unele crengi mai mici, că se scurtează altele, că se tratează în mod diferențiat arborii bătrâni și bolnavi, dar eu am văzut arbori tineri, unii subțiri, care nu puteau avea peste 10 ani, schilodiți de-a dreptul, și deposedați de absolut toate crengile. În locul unui coronament frumos și unitar acum se înălțau spre cerul rece niște cioturi jalnice care inspirau milă sau groază. E ca și cum te-ai duce la manichiuristă, iar aceasta, în loc să se ocupe de unghii, ți-ar reteza într-un elan zelos și câte-o falangă, dacă nu mâna, până la încheietură.

Între necesitate și exces

Nu neg faptul că s-ar putea ca impresiile mele să fie viciate de respectul și dragostea pe care-o port naturii și copacilor, acești concitadini discreți care nu ne cer decât să îi lăsăm în pace ca să ne ofere în schimb oxigenul și energia lor benefică într-un context și așa afectat de noxe, spații verzi insuficiente, supraaglomerare ș.a. Poate că echipajele delegate cu toaletarea s-au achitat de îndatoriri cu profesionalism, conform manualului. Dar nu mă pot abține să nu constat că dacă astfel se tratează copacii o dată la câțiva ani (cât prevede intervalul oficial), acest fapt îmi stârnește compătimirea și frustrarea și mă face să speculez că nu vom avea parte de prea multă umbră destule veri de-acum încolo.

E ușor vetust să ne ferim a mai „strivi corola de minuni a lumii” când uneori ea pare a ne strivi pe noi, dar măcar să încercăm să ne abținem a strivi „corolele” copacilor, care ar putea exista bine-mersi fără prezența noastră (chiar infinit mai bine), dar noi, în absența lor, am muri ca niște muște asfixiate între doi zgârie-nori.

Andrei VORNICU