A început prima sesiune de Bacalaureat Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 520 Vizualizări

A început prima sesiune de Bacalaureat

În premieră, elevii mureșeni au început examenele de Bacalaureat în plină iarnă, cu susținerea luni, 12 februarie, a primei probe orale, respectiv cea de competențe lingvistice de comunicare orală în limba română. La examen s-au înscris 3.334 de elevi ai claselor terminale, dintre care 2.743 au susținut examenul în chiar prima zi a sesiunii, urmând ca restul de 861 să susțină aceeași probă marți, 13 februarie, a declarat inspectorul școlar de limba și literatura română, Mioara Kozak.

Evaluarea mai multor tipuri de competențe

Ținând cont că este primul an în care aceste examene se desfășoară în timpul cursurilor, orarul școlilor a fost într-o oarecare măsură afectat. ”S-a asigurat suplinirea profesorilor de limba română pentru orele de curs, iar pentru susținerea examenelor s-au asigurat săli separate, relativ izolate”, a subliniat inspectorul de specialitate. Proba presupune verificarea a cinci tipuri de competențe, respectiv înțelegerea textului, exprimarea și argumentarea unui punct de vedere, organizarea discursului, adaptarea la situația de comunicare și utilizarea limbii literare. ”La final, elevii primesc un certificat de competență lingvistică și un supliment descriptiv pentru fiecare competență verificată. Putem constata dacă utilizează corect limba literară, în ce măsură înțeleg un text și pot să exprime un punct de vedere argumentat. Deobicei la aceste capitole elevii se prezintă destul de bine. Fără a putea generaliza, poate că întâmpinăm dificultăți mai ales la organizarea discursului oral, aici ar mai fi aspecte care pot fi îmbunătățite”, a explicat Mioara Kozak. Subiectele cuprind texte literare şi non-literare, funcţionale şi non-funcţionale, și au un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. În urma acestei probe, candidaţii primesc un nivel de competenţă lingvistică, respectiv de utilizator mediu, utilizator avansat sau utilizator experimentat. Rezultatele acestei prime probe de Bacalaureat vor fi cunoscute miercuri, 14 februarie.

Această primă sesiune va continua cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie), pentru zilele de 16, 19 şi 20 februarie fiind programată evaluarea competenţelor digitale. Ultima probă a sesiunii va avea loc în perioada 21-22 februarie, când se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Edith VEREȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE