Home / Cultură / RECENZIE. Domnul Pinte face spectacole îndrăznețe
Imagine din „Domnul Urmuz scrie pagini bizare” (Foto: Cristina Gânj)

RECENZIE. Domnul Pinte face spectacole îndrăznețe

Distribuie

Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș și-a îmbogățit repertoriul actualei stagiuni cu premiera unui spectacol provocator, care va forța atât gustul publicului, cât și gradul de deschidere al acestuia față de producții mai greu de asimilat. Noua montare, intitulată „Domnul Urmuz scrie pagini bizare”, îl aduce în premieră pe scena naționalului târgumureșean pe Gavriil Pinte, un regizor discret și neconvențional, cunoscut în special pentru teatrul radiofonic, dar și pentru spectacolele realizate în cadre atipice. Regizorul continuă linia începută la București cu „Un tramvai numit Popescu”, spectacol itinerant, jucat în tramvai, în care a contopit biografia regretatului poet cu opera acestuia, căruia i s-a succedat apoi „Ispita Cioran” (Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu), o altă producție de factură biografică, jucată în tramvaiul de pe linia Sibiu-Rășinari.

De această dată, spectacolul e plasat în cadrul tradițional al scenei de teatru (Sala mică) fiindcă regizorul a considerat că nu se justifica o altă opțiune, deși inițial luase în calcul variante precum holurile teatrului sau Sala Parking (un spațiu mai experimental și mai rar folosit). Scenariul conceput de Gavriil Pinte foloseşte textele urmuziene „Pâlnia şi Stamate” (integral, cu scurte inserţii, în 4 secvenţe), „Puţină metafizică şi astronomie” (aproape integral), fragmente din „Algazy & Grummer” şi din ceea ce editorii au numit „Însemnări – ciorne răzleţe”, precum şi date bio-bibliografice despre Urmuz.

După cum am menționat mai devreme, „Domnul Urmuz scrie pagini bizare” e un pseudo-biopic al (probabil) singurului autor român pur-nonconformist, care a dinamitat convențiile literaturii române și, prin influența ulterioară, a celei universale, cu o operă care însumează nici 50 pagini. Viața și personalitatea lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău rămân în continuare, la fel ca și opera acestuia, subiectul multor dezbateri și al unui mister aparent impenetrabil. Spectacolul debutează cu sinuciderea lui Urmuz, la vârsta de 40 ani, în spatele unui boschet de pe Șoseaua Kiseleff, scenă reluată apoi în alte variante de-a lungul spectacolului. Începând cu momentul morții, biografia sinucigașului este reconstituită pe scene intercalate cu cele 4 părți ale „romanului” „Pâlnia şi Stamate” și cu alte texte mai scurte. Demersul regizoral vizează două direcții: prima e cea biografică, prin care publicul nefamiliarizat sau complet străin de personalitatea lui Urmuz face cunoștință cu un personaj enigmatic, dar complex. Cea de-a doua direcție vizează transpunerea scenică a unor fragmente din literatura acestuia, care sfidează logica aparentă, dar constituie un univers în sine care se guvernează după legi proprii și care trebuie percepute prin apel la joc și deriziune. Lumea lui Urmuz e una cât se poate de concretă, formată din entități palpabile, care în mod frecvent reprezintă hibrizi între oameni și obiecte, și care sunt surse de conflict prin simpla lor alcătuire.

Partea biografică a spectacolului oferă un comentariu asupra fragmentelor puse în scenă și, prin lămurirea unor aspecte din viața scriitorului, se facilitează și înțelegerea operei acestuia. Punerea în scenă a lui Gavriil Pinte reușește să traducă într-un limbaj mai accesibil literatura urmuziană și prin raportare la zona emoțională a vieții sale, fără de care spectacolul ar fi un mecanism polimorf dinamic și, în mod frecvent, comic, dar glacial.

„Domnul Urmuz scrie pagini bizare” e un spectacol aflat la intersecția comediei bufe, a teatrului absurdului, teatrului de mișcare, teatrului vizual și pe alocuri, chiar a melodramei. Montarea solicită la maximum atenția spectatorilor, întrucât nu comportă momente de respiro și nici măcar pauze cât de mici. Publicul este asaltat de torentul de imagini, sunete (muzica și universul sonor sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât fac trimitere la vocația de muzician ratat a lui Urmuz) și de mișcare al personajelor care umplu scena în nesfârșite modulații geometrice (mișcările se fac în planuri preponderent circulare și pătrate). Uneori intervine aproape o senzație de exces, de suprasaturare, deoarece elementele scenice se aglomerează până când spectatorul este copleșit și îi vine greu să le mai distingă și să le prelucreze. Se remarcă, de asemenea, și frecventele recurențe, cel mai frecvent exemplu fiind dihotomia Demetru Dem. Demetrescu-Buzău – Urmuz. Sunt menționate în manieră anecdotică și celelalte variante ale numelui scriitorului, culminând cu pseudonimul propus de Tudor Arghezi, și pe care grefierul la Înalta Curte de Casație „l-a respins de patru ori și l-a acceptat a cincea oară”. Până și acest hățiș de nume e profund urmuzian, întrucât posesorul acestora parcă negociază, astfel, între mai multe identități una care să îi corespundă definitiv, lucru care nu se produce.

Maniera de joc e susceptibilă să deruteze la început publicul, întrucât actorii au trebuit să arunce dimensiunea psihologică a personajelor pe fereastră și să joace mișcări și gesturi brute, prin excelență ludice, dar golite de motivații comune. Pe alocuri și intepretarea lor e indecisă, dar cred că se va stabiliza în timp.

 

Personal, salut inițiativa regizorului de a face acest spectacol și îl consider cu atât mai necesar cu cât cultura română se poate mândri cu un precursor autentic al avangardei mondiale și cu un autor care, încă de la debutul său prin mijlocirea lui Arghezi, avea deja un stil absolut original, ceea ce mulți scriitori nu izbutesc niciodată.

Spectacolul trebuie, în mod cert, vizionat în mod repetat pentru a fi înțeles aproape complet (demersul de a încerca să-l înțelegem pe Urmuz în întregime e inutil) și pentru a-i descoperi toate straturile de semnificație, inclusiv cele vizuale. Sper că publicul va fi deschis la această întâlnire cu insolitul urmuzian și cu propunerea curajoasă a lui Gavriil Pinte fiindcă, în cele din urmă, va avea numai de câștigat. „Domnul Urmuz scrie pagini bizare” are un caracter pronunțat de divertisment, dar unul care exclude facilul și locul comun. De asemenea, este antrenant, amuzant și informativ, și conține suficientă poezie care să-i confere un binevenit fior de emoție.

Andrei VORNICU

Scenariul, coloana sonoră și regia – Gavriil Pinte
Scenografia – Roxana Ionescu

Distribuţia:
Urmuz 1 – Mihai Crăciun
Urmuz 2 – Alexandru-Andrei Chiran
Ciprian – Luchian Pantea
Urmuza – Ale Ţifrea
Cel care pune întrebări – Sergiu Marocico
Mama – Rodica Baghiu
Tatăl – Ion Vântu
Stamate – Csaba Ciugulitu
Soţia – Georgiana Ghergu
Bufty – Cristian Iorga
O actriță brunetă – Laura Mihalache
O actriță blondă – Gabriela Bacali
Metafizicienii – Bianca Fărcaş, Costin Gavază


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Ziua Mondială a Apei, sărbătorită de Clubul Rotary Mureș la Școala Gimnazială „Friederich Schiller”

Distribuie Rotary Club Târgu Mureș  a organizat joi, 21 martie, începând cu ora 12:00, un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.