Home / Interviu / INTERVIU. Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, mai supărat ca niciodată: „Ceea ce se-ntâmplă cu țara asta mă îngrozește”
Nicu Covaci (Sursă: www.revistatango.ro)

INTERVIU. Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, mai supărat ca niciodată: „Ceea ce se-ntâmplă cu țara asta mă îngrozește”

Distribuie

Nicu Covaci, legendarul membru fondator și lider al formației Phoenix, a dat curs unui turneu național intitulat „Sinteza – Rapsodia” care a debutat în 10 februarie la Iași, și a continuat luni, 12 februarie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș. Turneul prezintă o sinteză între „anotimpurile” albumului din 1972, „Cei ce ne-au dat nume”, și Rapsodia română în La minor a lui George Enescu. Demersul formației este tributar originilor culturii muzicale românești și se prezintă în manieră etno-rock simfonică specifică stilului consacrat Phoenix.

Concertul de la Palatul Culturii a umplut sala mare cu fani de toate vârstele care au fredonat celebrele versuri interpretate, au vibrat la unison cu muzicienii, iar la final au stat chiar și o oră pe holul clădirii pentru a obține un autograf (sau mai multe) de la membrii trupei, dar și pentru a-și face poze și selfie-uri.

Eliberat în cele din urmă de „asaltul” admiratorilor, Nicu Covaci a făcut din nou apel la aparent inepuizabila sa resursă de energie și a acordat un interviu în care și-a exrimat în mod direct opiniile tranșante despre menirea artistului, starea actuală a României și lupta sa permanentă de a duce mai departe ceea ce consideră a fi obligația sa fundamentală: aceea de a-și iubi și sprijini poporul.

Reporter: Când v-ați început activitatea artistică, muzica avea o componentă protestatară foarte puternică. Credeți că în zilele noastre acest fapt mai e valabil?
Nicu Covaci: Păi, tocmai, toate piesele noastre sunt foarte supărate, mai ales ultimele. Ascultă ultimul disc, „Vino, Țepeș!”. Sigur că noi, de la bun început, eram băieții răi în țara asta. Ne numeam Sfinții, îți dai seama. Am fost interziși de nenumărate ori, am cântat în continuare. Strecuram în texte tot felul de proteste, înțelegi? Dar s-au prins șefii și ne interziceau, ne interziceau, noi ne vedeam de treabă. Astăzi, în schimb, sunt de 10 ori mai supărat decât am fost pe vremuri. Ceea ce se-ntâmplă cu țara asta mă îngrozește. De aceea, ascultă ultimul disc și-ai să vezi: mesajul este acolo.

Rep.: Credeți că alte trupe mai au genul ăsta de atitudine?
N.C.: Eu trăiesc de 40 de ani departe de țară, nu știu ce se-ntâmplă, nu vreau să desconsider pe nimeni, dar în mare oamenii se orientează la câștig. Vor să câștige bani și-atunci se fâțâie, fac tot felul de texte tâmpite, de dragoste, de nu știu ce, și haida-haida-haida. Or, un artist care este ascultat de o masă de oameni are și niște îndatoriri și niște obligații. Trebuie să ții șira spinării la român. Asta este o obligație. Deci, numai distracția nu ajunge. Și noi, la ora asta, nu avem nici un motiv să ne distrăm.

Rep.: Cum ar trebui să se definească un artist, din punctul dumneavoastră de vedere?
N.C.: Un artist este un slujitor al poporului, nu invers.

Pictura sprijină financiar muzica

Rep.: Aveți o foarte veche pasiune pentru pictură. Au fost tablouri pe care n-ați vrut să le vindeți indiferent câți bani ați primit pe ele?
N.C.: Da, dragul meu, dar a trebuit până la urmă să le vând, pentru că n-am avut din ce să trăiesc, n-am avut cu ce să-mi plătesc ultimul disc. Acesta a costat 65.000 euro, bani pe care i-am împrumutat de la niște elvețieni, de la austrieci care mi-au cumpărat toate tablourile. Și mi le cumpără în continuare: nu termin de pictat un tablou, că deja e dat.

Rep.: Cam cât de mult pictați? Aveți o medie săptămânală?
N.C.: Rar. O dată la lună, o dată la două luni. Dar eu lucrez foarte repede, în câteva zile fac o lucrare.

Rep.: Ceea ce pictați completează muzica pe care o faceți?
N.C.: Este altceva. Acolo mă exprim mai personal. Sunt impresii, îmi plac peisajele, îmi place anatomia, am studiat-o și cunosc fiecare mușchi, fiecare os, fiecare formă. Există o anumită estetică chiar și în anatomie, de aceea am un domeniu foarte vast. Dar îmi place dinamica, îmi place forța. Pictez multe scene de război, polo cu cai…

„România e vândută”

Rep.: În 2021, orașul dumneavoastră natal, Timișoara, va fi Capitală Culturală Europeană. Cum percepți acest eveniment? Aveți vreun sfat de dat organizatorilor?
N.C.: Primarul din Timișoara (Nicolae Robu, n.r.) este bun prieten de-al meu. De fapt, eu trebuia să fiu primar, dar am refuzat și l-am încurajat pe el să ajungă. Timișoara, din păcate, a decăzut îngrozitor, nu mai este ce era pe vremuri. Atunci era mândria noastră, a bănățenilor. Ce să zic? Eu am făcut în Germania o lucrare, mi se pare cea mai mare pictură pe pânză din lume, 45 m lungime și 6 m înălțime, pe o țeavă de oțel fixată de sala de sport din centrul orașului Osnasbrück. Eu voiam să fac pentru țara asta o asemenea lucrare, dar mai mare, de 100 metri, fiindcă se va sărbători Centenarul Marii Uniri. Nu interesează pe nimeni. Am vorbit anul trecut cu primărița de-atunci de la Craiova (Lia Olguța Vasilescu, n.r.) să facem asta, ea m-a asigurat că da, Nicule, îl facem, eu am întrebat: Bine, și când pornesc? După vreo două luni, îmi spune că nu știu unde să-l pună. Degeaba vrei să dai când pe oameni nu-i interesează. Ca să revin la o temă de mai devreme, avem mesaje mult prea supărate pentru ce-are nevoie poporul la ora asta. Poporul, la ora asta, trebuie să scape cumva de tensiunea în care trăiește, pentru că este forțat să trăiască în tensiune, și de-aceea ne plac manele și alte porcărele. Dar eu nu pot decât să-mi fac obligația. Și obligația mea este de a-mi iubi poporul.

Rep.: Care e cel mai mare defect al poporului român?
N.C.: Este un neam sensibil și prietenos, și de aceea este luat de prost, fiindcă dacă ești prieten și ești un om bun, în general ești luat de prost. Și s-a profitat de noi îngrozitor. Plus că avem foarte mulți trădători, foarte mulți care au vândut țara. Voi nu mai trăiți în România. Asta nu e România, e vândută. Tot ce-a fost productiv în țara asta și cu ce ne mândream s-a falimentat și au venit alții de-afară ca să-și facă mendrele. Până și apa pe care-o beau o plătim la francezi. Apa mea, din izvor, eu o plătesc la francezi! De ce? Sunt niște adevăruri care nu se știu, nu se propagă, lumea nu știe, este dezinformată, și e păcălită, din păcate.

Schimbare pozitivă și pacifism

Rep.: Credeți că dacă va crește gradul de alfabetizare în rândul populației generale a României, lucrurile se vor schimba în bine?
N.C.: Alfabetizarea nu are nimic de spus. Educația contează, pentru că tineretul de azi e lipsit de educație și nu e polarizat. Nu știe ce e bine și ce e rău, face slalomuri, mai încearcă așa și mai încearcă așa… În loc să fie clar: vrem bine, hai să facem bine!

Rep.: Credeți că pentru a se institui binele, uneori e necesară violența?
N.C.: Eu cred că binele, cu educație și informație, se poate face și pașnic. În momentul în care fiecare spune: Cu mine, nu!, cine să se mai bată cu cine? Dar atunci nu ești de acord, nu faci ce ți se cere, nu-ți vinzi țara, nu-i pupi în fund pe ăștia. Educația este foarte importantă, dar cine să se ocupe, să-i educe? Sunt înlăturați cei care au mesaj, sunt dați deoparte cei care pot să facă ceva bine. Nu vezi, noi am ajuns să cântăm în baruri, în restaurante și în săli de 500 de locuri? Noi aveam 50 000 de oameni, spărgeam stadioanele. Institutul Cultural Român, peste tot, la întâlniri internaționale, trimit țigani să ne reprezinte. Care sunt talentați, jos pălăria, dar cultura lor nu-i cultura noastră, nu ne reprezintă. Pe noi nu ne-au trimis niciodată. Ne-au chemat italienii, ăștia au spus că Phoenix nu e reprezentativ. Institutul Cultural Român: să nu-i dai foc?

Rep.: Referitor la festivalul de blues pe care îl organizați, Wolfblues, puteți vorbi puțin despre ediția de anul acesta?
N.C.: Festivalul de anul trecut a avut mare succes, și anul ăsta va merge mai departe. Bluesul este o cultură generală, s-a instaurat pe planetă, și festivalul daco-celtic pe care voiam să-l fac n-a fost sprijinit. În schimb, mi-au dat liber la un festival blues-rock, la care pot să invit și oameni din afară să arate că și bluesul are o anumită tradiție, adică nu este o chestie ieftină.

A consemnat Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.