Home / Business / Acţiuni pentru verificarea sistemelor de securitate

Acţiuni pentru verificarea sistemelor de securitate

Distribuie

În ultimele două săptămâni, în urma acțiunilor desfășurate în domeniul verificării sistemelor de securitate de polițiștii de la ordine publică, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei.

În perioada 1 – 14 februarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii de ordine publică au organizat, la nivelul judeţului Mureş, 42 de acțiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective.

„Astfel, au fost controlate 125 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unități poștale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi. În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei. Poliţiştii vor continua și în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.