Centru mobil de recoltare de sânge la Târnăveni Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 525 Vizualizări

Centru mobil de recoltare de sânge la Târnăveni

Centrul mobil de recoltare de sânge aparținând Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) a așteptat donatorii târnăveneni în zona Policlinicii joi, 15 februarie. Acțiunea este parte a unei campanii mai vechi, care urmărește să vină în întâmpinarea tuturor donatorilor de sânge din județ, a explicat purtătorul de cuvânt al instituției, Marinela Lazăr.

Cine poate fi donator de sânge

Deplasarea centrului mobil este doar una dintre metodele prin care CRTS reușește să asigure cantitatea de sânge necesară spitalelor de pe teritoriul județului. ” Pentru că noi avem la Târgu-Mureș acest centru (CRTS-n.red.), am încercat să venim în întâmpinarea tuturor celor care doresc să doneze. Aceste deplasări vor continua și în acest an, și intenționăm să ajungem și în localități unde nu am mai fost până acum”, a precizat Marinela Lazăr. Deși în ultimii ani s-a constatat o scădere a numărului donatorilor în întreaga țară, CRTS reușește să recolteze aproximativ 15.000 de unități sanguine în fiecare an, cantitate însă insuficientă în condițiile în care municipiul Târgu-Mureș este un important centru medical. Există însă o strânsă colaborare cu câteva instituții de învățământ din județ, printre care colegiile Papiu, Unirea și Economic, Universitatea de Medicină și Farmacie și altele, care organizează periodic campanii de recoltare de sânge. Donator de sânge poate fi orice persoană sănătoasă, cu vârsta între 18 și 60 de ani, care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, care nu are hepatită, TBC, sifilis, epilepsie, diabet, ulcer, boli de inimă, alergii la medicamente sau alimente. Deasemeni, femeile însărcinate și lăuzele nu pot fi donatori de sânge. Fiecare potențial donator este supus la un examen medical gratuit, deasemeni sângele prelevat este testat cu strictețe. ”Dacă la testare se descoperă maladii transmisibile prin sânge evident că acea unitate de sânge este îndepărtată din circuitul transfuzional, ulterior pacientul este anunțat și îndrumat către medicii de specialitate. Acesta este un mare avantaj, în condițiile în care sunt relativ multe persoane care suferă de o serie de afecțiuni fără să știe”, a subliniat Marinela Lazăr.

Centrul mobil se află în zona Policlinicii din Târnăveni în fiecare joi și face deplasări periodice la Reghin și în alte localități din județ.

Edith VEREȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE