CRONICĂ. „Capu’ de bizon“, un spectacol cu cap, cu suflet și cu umor

Theodor-Cristian Cristian Popescu este de mult unul dintre regizorii „casei“ la Teatrul Național din Târgu-Mureș. În stagiunea prezentă se joacă spectacolul „Cloaca“ la Compania „Liviu Rebreanu“ și „Ia uite cine s-a întors!“ la Compania „Tompa Miklós“, în care Bíró József îl întruchipează magistral pe Hitler aterizat din senin în plină contemporaneitate.

Cea mai recentă montare, la Sala mică a Companiei „Liviu Rebreanu“, aduce pe scenă piesa „Capu’ de bizon“ care a făcut o frumoasă carieră la Teatrul Act din București, în regia lui Cristi Juncu (un alt regizor cu care publicul târgumureșean este familiarizat) și care se joacă din 2005, sub titlul original „American Buffalo“. Versiunea lui Theodor-Cristian Popescu dă o nouă savoare unui text intrat deja în canonul dramaturgiei americane. David Mamet este unul dintre cei mai reprezentativi autori dramatici ai ultimelor decenii, iar textul de față, alături de „The Duck Variations“ și „Sexual Perversity in Chicago“, montate simultan în 1975-1976, i-au asigurat lui Mamet o notorietate precoce.

Când valorile se subordonează banului

Piesa conține multe dintre mărcile specific mametiene: personaje marginale/outsider-i în situații tensionate, conflicte verbale puternice, umor caustic și, în primul rând, o măiestrie a dialogului greu de tradus în alte limbi. Engleza-americană vernaculară e transpusă, în stilul lui David Mamet, într-o formă eliptică, brută, sincopată și fracturată, străbătută de argouri și jargoane ale claselor sociale pe care le exprimă. Replicile se succed cu o viteză uneori amețitoare, se întretaie sau se suprapun frecvent și par uneori că sfidează logica frazei, a sintaxei și, implicit, a mesajului. Dramaturgia autorului american este, prin excelență, una a dialogului.

„American Buffalo“ a avut parte de montări de referință, cu actori celebri, atât la New York și Londra, cât și în multe alte orașe ale lumii. Prima punere în scenă, la Goodman Theatre Stage II, i-a avut în distribuție pe William H. Macy (a interpretat rolul Bobby, și va juca și rolul Teach la Donmar Warehouse, Londra, în 2000), Bernard Erhard (Teach) și J.J. Johnston (Dony). Premiera pe Broadway, în 1977, i-a adus pe scenă pe Robert Duvall (Teach), Kenneth McMillan (Donny) și John Savage (Bobby), iar în 1981, rolul Teach a fost interpretat de nimeni altul decât Al Pacino, alături de Thomas Waites (Bobby) și Clifton James (Donny).

În spectacolul naționalului târgumureșean, Don (Nicu Mihoc) este proprietarul unui magazin de vechituri. Acesta și-a dat seama tardiv că moneda inscripționată cu un cap de bizon pe care a vândut-o pentru 90 dolari unui individ valora mult mai mult, și se decide să o recupereze de urgență. În acest scop, îl însărcinează pe ajutorul său, Bob (Ștefan Mura), să îl depisteze pe cumpărător. Bob îl anunță pe Don că individul, care este un veritabil colecționar de monede vechi, a părăsit biroul aflat chiar după colțul străzii, și că, cel mai probabil, nu se va întoarce în următoarele două zile, oferindu-le acestora posibilitatea să-i subtilizeze moneda. În scenă își face prezența Teach (Dan Rădulescu), un cartofor impulsiv, coleric și imprevizibil care se oferă să se ocupe de întreaga afacere și să-l scoată din schemă pe Bob, pe care îl consideră incompetent. Don acceptă, dar insistă să îl coopeteze și pe Fletcher, un coleg de poker, și stabilesc să șterpelească întreaga colecție de monede, ca să facă afacerea cu adevărat rentabilă. Lucrurile iau, firește, o întorsătură nasoală seara când, la ora convenită, Teach întârzie, Fletcher e de negăsit, iar Bob, care ar fi trebuit să se dea la fund, apare cu o monedă identică cu cea vizată, pe care încearcă să i-o vândă lui Don. Teach își face apariția în cele din urmă, ies apoi la iveală niște minciuni, și lucrurile degenerează iremediabil.

Acțiunea propriu-zisă nu e spectaculoasă și nici nu comportă mize mari. Piesa investighează în registru ironic teme precum loialitatea, sinceritatea și prietenia într-un univers declasat în care aceste valori se subordonează banului și profitului lipsit de scrupule. În pofida acestor direcții intransigente și imorale, personajele rămân mărunte, nesatisfăcute și mizere. Acestea își renegociază în permanență statutul, riscându-și libertatea și chiar viața, dar perspectiva lor derizorie asupra vieții nu le abolește mediocritatea.

Limbaj controversat

Spațiul de desfășurare al întregii piese e magazinul de vechituri al lui Donny, realizat din rafturi metalice pe patru laturi, încărcate cu vechituri a căror valoare e mai puțin financiară, cât estetică și utilitară. De asemenea, lighting-design-ul este realizat exclusiv din lumina veiozelor amplasate pe rafturi, ceea ce dă deopotrivă un aer natural și intim decorului, potențează momentele de tensiune, dar și creează o atmosferă crepusculară (adecvată mai degrabă celei de-a doua părți, care se petrece seara). Publicul este dispus pe gradene, în patru părți, replicând pătratul alcătuit de decor, ceea ce oferă variante multiple de vizionare a spectacolului. Prin urmare, stând, alternativ, în alt sector, perspectiva asupra spectacolului se modifică în acord cu poziția din care e privit.

Publicul neavizat cu dramaturgia lui David Mamet va fi frapat de abundența de expresii licențioase și înjurături de toate felurile. Aspectul limbajului vulgar a fost controversat la vremea respectivă și pe scenele americane, însă, față de engleza textului original, limbii române i s-a reproșat mereu (inclusiv de către traducătorii literari) că îi lipsește finețea unui limbaj erotic/pornografic care să fie expresiv și să nu „sune“ urât. Pe scurt, ceea ce e vulgar în engleză poate fi neutralizat de poezie și umor, pe când limba română transmite același conținut într-o manieră brutală și repulsivă, care minimizează astfel contextul general.

Din punctul meu de vedere, acest efect nedorit este salvgardat în spectacol de interpretarea actoricească autentică și sinceră. Greul înjurăturilor e deversat cu aplomb și expresivitate de Dan Rădulescu (într-un rol, astfel, atipic pentru el), urmat îndeaproape de Nicu Mihoc (care, în urmă cu ani buni, făcea un rol extraordinar în „Edmond“, al aceluiași spurcat la condei David Mamet, la Teatru 74). Rolul interpretat de Dan Rădulescu e, de departe, cel mai spectaculos, și conține totodată și mai multe elemente comice, de un haz nevrotic, pe care actorul (înzestrat în mod incontestabil pentru comedie) l-a condus cu multă siguranță și cu maximum de efect. Nicu Mihoc joacă rolul unui personaj încordat ca un cazan sub presiune, al cărui calm aparent și fragil maschează o permanentă amenințare, care se va și concretiza în final. Iar Ștefan Mura, cel mai tânăr din distribuție, absolvent de curând al Universității de Arte din Târgu-Mureș, se potrivește perfect în rolul unui personaj binevoitor și cu bun simț, dar mult prea flasc și lipsit de personalitate pentru mediul dur în care trăiește.

Spectacolul de la premieră a avut toate ingredientele unei reușite, dar unele pierderi de ritm i-au dat un aspect inconsistent pe-alocuri. Un mic reglaj îi va conferi, însă, fluiditatea care îi va pune în valoare partea actoricească, dar și umorul particular și tensiunea ce mocnește încă din prima scenă.

„Capu’ de bizon“ prezintă trei actori talentați, un text consacrat și viziunea unificatoare a unui regizor puternic. Mai are nevoie doar de un public receptiv pentru ca experiența teatrală să fie deplină.

Andrei VORNICU

Distribuția:
Don – Nicu Mihoc
Bob – Ștefan Mura
Teach – Dan Rădulescu

Regia: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Bogdan Spătaru
Traducerea: Bogdan Budeș
Regizor tehnic: Stelian Chițacu