FOTOGALERIE: Scriitorul Radu Sergiu Ruba e nevăzător, dar are viziune

Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, Facultatea de Științe și Litere, Școala Doctorală de Litere, Științe Umaniste și Aplicate și Revista Vatra a organizat un eveniment extraordinar marți, 6 martie, ora 17:00 la Biblioteca Facultății de Științe și Litere a Universității „Petru Maior”.

Cavaler, din 2008

Publicul a fost invitat la un dialog cu scriitorul Radu Sergiu Ruba cu prilejul lansării cărților „Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă” (poeme, Editura Charmides, Bistrița) și „Scene, explorări, condeie” (dialoguri salvate, Editura Muzeul Literaturii Române, București)

Au vorbit, alături de autor, Al. Cistelecan și Nicoleta Sălcudeanu. La eveniment au fost prezente și personalități notabile ale Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș, precum Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (Președintele Senatului) și conf. univ. dr. Giordano Altarozzi (decanul Facultății de Științe și Litere), dar și Dimitrie Poptămaș (fost director al Bibliotecii Județene Mureș), poeta Hristina Doroftei și reprezentanți ai Asociației Nevăzătorilor Mureș.

Invitatul e o personalitate complexă, a cărui destin a fost presărat cu tot atâtea reușite remarcabile pe câte provocări dificile. Deși lipsit de vedere din pre-adolescență, Radu Sergiu Ruba a realizat de-a lungul vieții mai mult decât au visat ce mai mulți oameni care nu au fost privați de nici unul dintre simțuri. Conform fișei biografice din volumul „Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă”, Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954 în Ardud, județul Satu Mare. La vârsta de 11 ani și-a pierdut complet vederea ce nu fusese niciodată perfectă. A urmat studii de limbi străine, franceză și engleză, la Universitatea București. A lucrat ca profesor de franceză în sistemul preuniversitar, ca lector în programul Cambridge Standard English al British Council din capitală, ca inspector în Ministerul educației, responsabil pentru elevii și studenții deficienți de vedere. În această calitate, a înființat patru școli de profil, două licee și două postliceale de balneofizioterapie care funcționează și astăzi. A făcut parte timp de 25 ani din conducerea Asociației Nevăzătorilor, deținând funcția de președinte pentru nouă ani. Din 1992, realizează, pe postul de Radio România Actualități, o emisiune săptămânală. Este, de asemenea, autor al unor emisiuni difuzate de Radio Europa Liberă și Radio Europa FM. A debutat editorial în 1983, la Cartea Românească, cu volumul de versuri „Spontaneitatea înțeleasă”. Printre numeroase distincții naționale și internaționale, i s-a decernat de către președintele României Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, în anul 2008.

„Comerț cu o melancolie tot mai neagră”

Nicoleta Sălcudeanu a vorbit despre „Scene, explorări, condeie”, descriind structura acesteia, dar și afinități personale cu conținutul: „Cartea este împărțită pe trei secțiuni. În prima parte sunt jurnaliști, în partea a doua sunt exploratorii, iar partea a treia le este dedicată literaților. Un interviu foarte prețios, spun eu, este cel cu Romul Munteanu, despre care generațiile actuale nu mai știu mare lucru. El a fost director la Editura Univers și, în tinerețea noastră, prin el am avut acces la cărți foarte importante din literatura universală. De asemenea, aș numi interviul cu Mircea Martin, care îmi este foarte aproape de suflet și faptul că împărtășim aceleași nemulțumiri și decepții legate de vremurile pe care le trăim, în special cele referitoare la deculturalizarea tot mai accentuată pe care o trăim.”

Al. Cistelecan a comentat cu finețe cartea de poezie și a trasat principalele repere ale poeticii lui Radu Sergiu Ruba.

„E vorba de o dualitate funciară în compoziția chimică a scrisului său. Pe de o parte, Radu se comportă ca un frivol, ușuratic, nonșalant, ca și cum n-ar lua nimic în serios, ca și cum nu s-ar atinge de nimic grav, dar procedează așa pentru ca să poată introduce în mod clandestin, pe dedesubt, temele cu adevărat grave, să poată face comerț cu o melancolie tot mai neagră pe măsură ce se adună volumele, și cu o angoasă care se adună inclusiv în cerneala cu care scrie, nu doar în stările ființei pe care le parcurge și al căror catalog îl face. Ecuația asta cu două cunoscute cvasinecunoscute e valabilă în toată poezia lui, mai evident histrionică la început, au fost și lucruri pe care le-au remarcat de îndată cei care i-au comentat primele cărți, fantezismul lui Radu.” Totodată, criticul literar a precizat că scriitorul compensează cu asupra de măsură lipsa văzului cu un imaginar fertil și cu o viziune proprie deosebită: „Are o acuitate a realului care dă impresia că acesta este inspectat în direct, nu că este imaginat sau aproximat. E o scriitură care vrea să fie simpatică, e simpatică, plină de vervă, dar care tocmai vrea să te ducă prin acest ocol mai vesel într-o zonă cât mai melancolizată și cât mai narcotizată de o anume fluiditate tristă a scrisului și a vieții. Radu nu se patetizează, pare că nu se ia în serios, pare că vorbește despre sine cu un fel de atitudine peiorativă, dar face asta tocmai pentru a putea ajunge să declare oarecum pe față ce e cu adevărat ascuns în sufletul unui poet.”

Nu în ultimul rând, Al. Cistelecan l-a inclus pe Radu Sergiu Ruba în categoria scriitorilor pentru care literatura are funcție cathartică: „Scrisul, concepția despre scris a lui Radu Sergiu Ruba, este în fondul ei una de tip romantic. Radu e un fundamentalist al scrisului care salvează, care mântuie și care vindecă. Dar și a scrisului în care se pot îngropa toate nostalgiile, tristețile și melancoliile. (…) E unul dintre poeții care mie îmi plac tot mai mult, și foarte mult, și sper că nu-i va face chiar așa mare concurență prozatorul – proza știu că e acaparantă -, și va rămâne în primul rând poet.”

Radu Sergiu Ruba a asigura publicul că nu va acorda prioritate nici unui gen literar, căci pariul său, citând o afirmație a lui Mircea Cărtărescu, este să răzbească atât în proză, cât și în poezie: „După cum m-am comportat în ultimii ani, e limpede că o să mă ocup și de proză, și de poezie fiindcă sunt necesare stări diferite pentru asta. Uneori, într-adevăr, se completează, alteori se subminează, eu aș zice că nu.”

Andrei VORNICU