Jandarmii mureşeni, recomandări pentru participanţii la Marşul secuilor Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 728 Vizualizări

Jandarmii mureşeni, recomandări pentru participanţii la Marşul secuilor

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş vor acționa sâmbătă, 10 martie, pentru asigurarea climatului de ordine la adunarea publică ce poartă denumirea de “Marș și miting pentru autonomie și regionalizare și de protest împotriva actualului plan de reformă administrativă a României” .

„Conform informațiilor furnizate de către organizator, sâmbătă, 10 martie, la Tîrgu-Mureş, în intervalul orar 16.00 – 19.00, va avea loc o manifestare de comemorare la Monumentul Secuilor Martiri, urmată de marș și miting”, a precizat cpt. Adina Chiş, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş.

Potrivit acesteia, pentru buna desfăşurare a adunării publice și prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta ordinea și siguranța publică, atât la locul de desfășurare cât și pe traseele de afluire/defluire, jandarmii mureșeni, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, vor coopera cu efective din cadrul celorlalte structuri teritoriale ale MAI.

„Misiunea jandarmilor este de a asigura condiţiile necesare în vederea desfăşurării normale a adunării publice. Totodată Jandarmeria asigură și protejează dreptul constituțional al cetățenilor de a organiza adunări publice, atâta timp cât acestea se defășoară pașnic. Recomandăm tuturor participanţiilor să adopte un comportament civilizat, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă fizică sau verbală, ce ar putea conduce la manifestări violente, cu respectarea prevederilor Legii nr. 60/1991 Republicată, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”, a menţionat cpt. Adina Chiş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE