BNR participă la o nouă ediţie a proiectului „Global Money Week  – Săptămâna Mondială a Banilor  2018 Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 229 Vizualizări

BNR participă la o nouă ediţie a proiectului „Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor 2018

Banca Națională a României (BNR) în parteneriat cu Child and Youth Finance International și Ministerul Educației Naționale organizează, în perioada 12 – 16 martie 2018, „Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor”.

Tematica anului 2018 este ”Money Matters Matter”, iar pe parcursul acestei săptămâni, Agenţia BNR Mureş va organiza o serie de activităţi educaţionale destinate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele Mureş şi Harghita.

„Prin intermediul unor activităţi interactive, elevii vor putea discuta cu specialiștii BNR despre economisire, credit, dobândă, inflaţie, istoria monedei naţionale, rolul şi funcţiile băncii centrale. Metodele formale şi nonformale de prezentare vor avea ca suport materiale video legate de istoria leului, fabricarea monedelor şi bancnotelor aflate în circulaţie şi de elementele de siguranţă ale bancnotelor”, au transmis reprezentanţii Agenţiei BNR Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Proiectul ”Săptămâna Mondială a Banilor – 2018” este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă țări de pe toate continentele.

„Acest demers are  rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor precum și cel al incluziunii financiare. BNR participă pentru al cincilea an consecutiv la programul Global Money Week”, au mai transmis reprezentanţii Agenţiei BNR Mureş.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE