Noian de infracţiuni rutiere pe drumurile judeţului! Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 212 Vizualizări

Noian de infracţiuni rutiere pe drumurile judeţului!

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat luni, 12 martie, rezultatele controalelor rutiere efectuate în perioada 10-11 martie.

#La data de 10 martie a.c., la ora 22:30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Gorneşti au oprit în trafic, pe DJ 153 B, în localitatea Glodeni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

#La data de 10 martie a.c., la ora 23:25, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Toamnei din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

#La data de 11 martie a.c., la ora 02:00, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Nucului din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar când a fost condus la unitatea spitalicească in vederea recoltării probelor de sânge, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

#La data de 11 martie a.c., la ora 23:25, polițiști rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrnăveni au oprit în trafic, pe strada Dr. Victor Babeş din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

#La data de 11 martie a.c., la ora 2:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.2 Band au oprit în trafic, pe DJ 151/A, pe raza localității Şăulia, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar când a fost condus la U.P.U. SMURD Tîrgu Mureş, in vederea recoltării probelor de sânge, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

#La data de 11 martie a.c., la ora 15:50, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Voinicenilor din localitate, un autoturism ce nu avea aplicate plăcuţele de înmatriculare şi care era condus de un bărbat, de 72 de ani.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că numerele de înmatriculare ale autoturismului erau retrase, neavând drept de circulaţie pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal.

#La data de 11 martie a.c., la ora 17:30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Gorneşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Sîngeorgiu de Mureş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

În urma testării cu etilotestul, conducătorului auto i-a rezultat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

#La data de 11 martie a.c., la ora 14:55, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin au fost sesizaţi de către cetăţeni cu privire la faptul că pe strada Mihai Viteazu din localitate, un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, conduce un autoturism.

Având în vedere cele sesizate, un echipaj de poliţie s-a deplasat pe strada Mihai Viteazu din localitate şi au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, care a furnizat poliţiştilor informaţii eronate privind identitatea sa.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea bărbatului precum şi faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de persoana în cauză poliţiştii au luat măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

(Redacţia)

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE