Primăvara, eternul anotimp al renașterii repetate

După o iarnă capricioasă, mai mult lungă decât friguroasă, în sfârșit soarele își arată fața către noi. Natura parcă și-a mai revenit la viață, la fel și starea de spirit, în special cea a femeilor, doar a fost 8 Martie și a plouat cu gânduri de bine și frumos pentru ființele dragi.

Dar venirea primăverii mai aduce și alte aspecte, deloc plăcute, dacă ne gândim la traiul nostru de zi cu zi. A plecat zăpada, cu greu dar a plecat, din cauza temperaturilor care au început să crească, nicidecum din cauza vreunui utilaj sau a sării care se termină exact când nu te aștepți, iar carosabilul  a început să capete un aspect dezolant, adică plin de gropi.

Majoritatea drumurilor creapă văzând cu ochii, nu există stradă în care crăpăturile să nu zâmbească șoferilor, cel puțin la Reghin și Târgu-Mureș, probabil și în restul orașelor din județ, unde infrastructura rutieră se dezmembrează  încetul cu încetul.

Cine răspunde de starea lor, de lucrările efectuate, de câte și mai câte ? Sunt întrebări care de mult nu-și mai așteaptă un răspuns.

Mergem mai departe și logic ar fi să ajungem la centuri, la starea în care se află ele, dar nu prea avem la ce să ne raportăm , lipsesc cu desăvârșuire din peisaj. La Reghin erau anunțate cu ani în urmă nu una, ci două centuri de care din păcate s-a ales praful. La fel și la Târgu-Mureș, ce super s-a pornit, îmi  aduc aminte alaiul cu Ponta în frunte la startul lucrărilor la centura ocolitoare, lucrări care acum stau bine mersi  fără ca nimeni să le aibă vreun bai.

De la drumuri și centuri ar fi trebuit să ajungem  și la autostradă, mult promisa minune care se încăpățânează să se întâmple, doar așa cu țârâita,  nu cumva să primească omul un tronson mai lung, să nu sufere vreun șoc.

Minunat tablou mai avem acum în prag de primăvară, cu speranțe de mai bine pentru drumurile noastre toate, că tot ne-am oprit la ele.

Cine știe, poate cei care decid destinul acestei țări, și aici mă refer la factorul politic, va avea în sfârșit milă de biata infrastructură rutieră românească și va face ceva. Deocamdată, cele două partide mai importante de pe portativul actual sunt ocupate cu organizări și reorganizări, congrese extraordinare, consilii naționale, unde pun la cale viitorul (al cui oare ?). Din ce s-a spus, cel puțin din partea celor aflați la conducere,  reiese că în sfârșit va începe să se învărte rotița dezvoltării, se for înființa fel de fel de chestii, se vor dezvolta cine știe ce alte lucruri, de creșteri de salarii nu mai vorbesc, realizări care vin să completeze celelalte realizări care nici măcar pe hârtie nu mai sunt, date fiind modificările constante ale programului de guvernare.

Toate aceste vremuri de împliniri mărețe se petrec cum nu se putea mai frumos, în minunatul și fermecător an al Centenarului Marii Uniri. Tot invocăm fel de fel de înaintași  care au făcut cinste neamului românesc, ce mari realizări au avut ei  și omitem „eroii” care contează cu adevărat, cei ai prezentului care prin truda lor au făcut acum să fim unde suntem. Chiar așa,  unde suntem domnilor de sus de la lojă? Din ce ne prezentați suntem bine mersi, dar din ce ne oferă prezentul, se pare că nu prea suntem ok, și nici nu mai știm încotro să o mai apucăm.

Când te gândești că am început de la o banală groapă în asfalt rămasă neîngrijită  dar care care ajunge să reliefeze de fapt întregul tablou al prezentului, ”Natură moartă cu promisiuni” , lucrare semnată de toți cei foști și actuali conducători ai României din ultimele trei decenii.