Home / Social / Legea Muntelui adoptată de Senat

Legea Muntelui adoptată de Senat

Distribuie

Legea Muntelui a fost adoptată de Senatul României, lege care va aduce 1 miliard de euro pentru zona montană în termen de 10 ani, banii urmând să fie alocați de la bugetul de stat și din Fondul Suveran de Investiții.

Prin Legea Muntelui, statul român acordă subvenții pentru investiții de capital, credite bancare, bonificații la dobânzile bancare, credite bancare preferențiale, dobânzi reduse, pentru dezvoltarea fermelor și/sau a exploatațiilor agricole din zona montană. La nivel teritorial, masiv muntos,s e constituie Centre teritoriale de reproducție și selecție a animalelor pentru rumegătoare, care vor desfășura programe de selecție și adaptabilitate la condițiile zonei montane.

Legea Muntelui aduce noi subvenții și ajutoare pentru fermierii români și facilități fiscale dintre care amintim  sprijinirea financiară și materială pentru constituirea și dezvoltarea formelor asociative în zona montană a producătorilor și procesatorilor agricoli în vederea comercializării produselor cu impact semnificativ din punct de vedere economic, social și de mediu, precum și sprijinirea financiară și materială a asociațiilor de producători pentru a avea acces pe piețe, în vederea promovării și desfacerii produselor montane, pentru valorificara superioară a acestora, în interesul prioritar al producătorilor agricoli. Legea mai prevede sprijinirea investițiilor integrate în scopul dezvoltării, modernizării și rentabilizării exploatațiilor agricole, adăposturi pentru animale, achiziționarea de utilaje și echipamente de lucru, înființării și dezvoltării de cooperative agricole, în vederea promovării și valorificării produselor montane, subvenționarea achizițiilor animalelor de rasă productive care se adaptează ușor condițiilor existente, climă, pantă, altitudine, substrat geologic, în zona montană, înregistrate în Registrul Genealogic, sprijinirea agricultorilor care practică transhumanța, precum și sprijinirea producătorilor pentru îmbunătățirea producției și a caracteristicilor nutriționale ale furajelor prina doptarea de practici agricole compatibile cu zona montană și care au un impact redus asupra mediului, animalelor și apelor uzate;
În forma adoptată de Senat legea Muntelui mai prevede facilitarea și consolidarea practicilor pe pășunile montane în scopul utilizării directe a florei montane prin pășunatul animalelor care protejează peisajul montan, sprijinirea proiectelor de infrastructură la scară mică, în scopul întreținerii și conservării pășunilor montane, dar și în favoarea agricultorilor individuali sau asociați;
– sprijinirea din partea statului, prin subvenționare, a amenajamentelor pastorale în conformitate cu obiectivele de management al pajiștilor pentru menținerea înaltei valori naturale în zona montană (HNV) și încurajarea producției de lapte din zona montană pentru a permite fermierilor să obțină venituri adecvate, menite să le asigure un trai decent și să împiedice migrarea populației.

Înființarea de puncte de sacrificare și centre de procesare

De asemenea, legea mai prevede  înființarea de centre de colectare, depozitare, puncte de sacrificare precum și a unor unități de procesare a materiilor prime: lapte, carne, fructe, lână, piei de animale, lemn precum și dotarea acestora cu respectarea normelor în vigoare pentru valorificarea integrală a producției, evitarea pierderilor și creșterea veniturilor agricultorilor, sprijinirea producătorilor și/sau procesatorilor de produse agroalimentare în vederea promovării produselor obținute, certificate: produs montan, produs tradițional, produs ecologic, precum și a celor certificate la nivel european și nu în ultimul rând acordarea de stimulente pentru sprijinirea persoanelor în vârstă care locuiesc în cătune/gospodării izolate, inclusiv pentru familiile care se ocupă de îngrijirea acestora.

Scutiri de impozit și prime de instalare

Legea mai are în vedere sutiri de la impozitu agricol și impozitul pe venitul realizat din agricultură timp de 5 ani de la înființare și de 50% din aceastea în anii următoripentru familiile tinere de agricultori de munte care-și întemeiază gospodării și cresc animale în echivalent 5 unități vită mare (UVM), material lemnos pentru construirea de adăposturi și anexe gospodărești pentru fermierii ce dețin peste 5 UVM . De asemenea, specialiștii agricoli, medicii, profesorii ce se stabilesc în zona montană beneficiază de primă de instalare și sprijin pentru cumpărarea și construirea de locuințe.

Facilități pentru instruirea fermierilor

Prin Ministerul Agriculturii se va institui un program special de modernizare metodică și didactică a fermelor pedagogice din zona montană cu subvenționare 100% de la bugetul de stat. Instruirea fermierilor selectați se va realiza de către Agenția Națională Zona Montană (ANZM). Altă predere în cadrul legii este constituirea  Consiliului Național al Muntelui  cu rol consultativ, cu scopul asigurării legăturii dintre Guvern și reprezentanții zonei montane pentru punerea în aplicare a strategiilor. CNM este prezidat de prim-ministrul României.

După adoptarea legii în Senat, urmează votul din Camera Deputaților. Comisia de agricultură și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților au termen 14 martie 2018 pentru depunerea amendamentelor și 22 martie 2018 pentru depunerea unui raport.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.