De 14 ani, „O parte din viaţa ta”. Generaţiile Zi de Zi au cuvântul!

De-a lungul celor 14 ani de existenţă, echipa cotidianului Zi de Zi a cunoscut o permanentă dinamică, astfel încât numărul foştilor colegi este considerabil. Am încercat să găsim cât mai mulţi dintre cei care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea ziarului, cu invitaţia să ne acorde câte un mini-interviu despre perioada petrecută la Zi de Zi, respectiv despre prezent.

Aveţi posibilitatea de a lectura răspunsurile foştilor (unii dintre ei în continuare colaboratori sub diverse forme) noştri colegi de la Zi de Zi, în rândurile următoare.

Întrebările adresate au fost:

1) Ce a însemnat pentru tine/dumneavoastră experienţa de la Zi de Zi?

2) Ce perioadă de timp ai/aţi activat la ziar şi pe ce funcţie?

3) Cu ce te ocupi/vă ocupaţi în prezent?

Corina Albota: „Am câştigat prieteni adevăraţi, prezenţi şi azi în viaţa mea”

1) Zi de Zi a fost pentru mine primul job în presă şi un vis de când eram în şcoala generală. Aveam 19 ani şi a fost o şcoală cu ore lungi şi profesori răbdători. Au fost trei ani în care am găsit motivaţia să renunţ la facultatea de farmacie şi să mă apuc de jurnalism. În plus, am câştigat prieteni adevăraţi, prezenţi şi azi în viaţa mea.

2) Am început în prima primăvară a lui Zi de Zi şi am continuat trei ani. Am scris cel mai mult în domeniul sănătate/social.

3) În prezent, sunt marketing manager al unui Club/Lounge în Suzhou, China. Sunt aici de mai mult de trei ani şi cred că aici mă găsiţi şi la anul.

La mulţi ani, Zi de Zi! Ligia, Ionuţ, Alex, Relu, Aurelian, Eugenia, domnul Balint, Marcel, Cătălin, Cristina, Soso, Rareş, Diana, Atti & Atti şi Doru!

Ionel Albu: „Am învățat de la zero ce înseamnă să lucrezi în presă”

1) Poziția de reporter/redactor la Zi de Zi a fost primul meu job după terminarea facultății, așa că nu o să-l uit niciodată. Timpul petrecut în redacția Zi de Zi și Ziarul de Mureș a reprezentat o perioadă de formare profesională și personală, am învățat de la zero ce înseamnă să lucrezi în presă, să scrii știri, reportaje, anchete. Întreaga mea carieră de atunci și până astăzi a fost influențată de acea perioadă frumoasă. Alt aspect important sunt relațiile cu oamenii cu care am lucrat de-a lungul timpului, cu majoritatea dintre ei fiind în contact și acum, prieteni sau colaboratori de nădejde.

2) Am lucrat în mai multe perioade de timp, am început în noiembrie 2006, în urmă cu 12 ani, ca reporter pe politică-administrație. Colaborarea există și astăzi, doar că pe alt departament, cel al publicității.

3) Sunt managerul unei agenții de publicitate, manager de publicitate al cotidianul Zi de Zi și revista economică Transilvania Business.

Roxana (Ţintoşan) Avramescu: „Experienţa Zi de Zi m-a călit”

1) Fără exagerări, și nu pentru ca e ziua voastră, Zi de Zi a fost pentru mine cea mai adevărată școală pe care am făcut-o vreodată. A fost o experiență din care am învățat o grămadă de lucruri de viață – și bune și rele, dar toate extrem de valoroase. Cred că experiența m-a schimbat (mult!), m-a “călit” și m-a pregătit pentru tot ce a urmat. Și a fost și jobul după care m-am ales cu cei mai mulți prieteni.

2) Am lucrat la Zi de Zi din martie 2009 până aproape de sfârșitul lui 2010. Deci aproape doi ani. Funcția mea era asistent director publicitate, dar pe lângă vânzarea de publicitate am făcut și un pic de machetare, și un pic de scris, și un pic de marketing…

3) Sunt specialist marketing și comunicare la Kastamonu România.

Nicolae Balint: „Am fost și sunt permanent alături de Zi de Zi”

1) O consider o experiență interesantă, dar în același timp și una foarte utilă. M-a ajutat mult în ceea ce înseamnă arta de a scrie, de a vorbi, de a relaționa cu oameni interesanți din domeniul de care am răspuns. Și am cunoscut mulți oameni de această factură, din mediul științific, din cultura română, din diplomație, din armată, din intelligence…. Pot spune, fără falsă modestie, că „mâna” mi-am făcut-o acolo, la Zi de Zi, în ritmul acela alert, când trebuia să predau articolele la o anumită oră, să fie de o anumită factură și de o anumită întindere, pentru că erai strict limitat de ceea ce trebuia să mai intre în ziar în ziua respectivă. Mai târziu am ajuns să scriu și pentru alte publicații de aici sau din diaspora română, să fac cercetare aplicată pe un anumit domeniu, să scriu câteva studii și chiar să public și trei cărți, dar experiența de la Zi de Zi – repet – mi-a fost de mare ajutor.

2) Fac parte din prima echipă, cea cu care a debutat Zi de Zi în urbea mureșeană. A fost o vreme când am lucrat efectiv în redacție, când îmi împărțeam timpul între școală și redacție, iar ceea ce-mi mai rămânea – foarte puțin – și pentru familie. A fost greu, dar – paradoxal – a fost și frumos în același timp. E foarte dificil să fac un calcul al timpului petrecut efectiv alături de Zi de Zi. Am fost redactor pe domeniul istorie-cultură (uneori și pe învățământ), am plecat, am venit, iar am plecat, iar am venit… pe aceeași funcție (și redactor șef timp de aproape un an la Ziarul de Mureș), dar pot spune că am fost și sunt permanent alături de Zi de Zi, chiar dacă nu mai lucrez efectiv în redacție…. zi de zi. Cu Zi de Zi am realizat proiectul de succes „Eroi mureșeni în Marele Război. O sută de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 1914-1918” și tot cu Zi de Zi pregătesc acum, pentru CENTENAR, o continuare a proiectului – putem să-i spunem -, o lucrare dedicată mureșenilor participanți la Marea Unire, proiect care sper că va avea cel puțin același succes ca cel anterior.

3) Am fost și sunt profesor de istorie, profesie pe care am practicat-o tot timpul. Este prima și marea mea dragoste. Zi de Zi rămâne însă – dacă-mi permiteți o figură de stil – „amanta” la care mă întorc mereu. Cu drag, cu dorință, cu speranță…. Cea de care, de fapt, nu m-am despărțit niciodată, dar care este și una acceptată… de familia mea, cea care-mi cunoaște pasiunea pentru scris și îmi înțelege și acceptă această slăbiciune.

Allain Cucu: “Băteam coclaurile prin tot județul…”

1 şi 2) Am petrecut cam doi ani la Zi de Zi, din 2008 până în 2010. O perioadă scurtă, dar extrem de intensă. În termeni oficiali, postul pe care-l ocupam era acela de reporter special. Dacă e să vă explic în limbaj normal ce însemna asta, ei bine, în timp ce colegii mei erau la vreo conferință de presă, sau la vreun interviu, sau pur și simplu în redacție, eu băteam coclaurile prin tot județul în căutare de oameni, locuri și povești. Și credeți-mă, e plin Mureșul de locuri fascinante, de oameni deosebiți și de povești nespuse. Un loc special în amintirea mea îl ocupă două serii de reportaje pe care le-am realizat împreună cu Adelheid: unul despre castelele mureșene și celălalt despre bisericuțele de lemn, niște comori transilvănene aflate pe cale de dispariție. A fost o ocazie unică de a simți nițică istorie și de a asculta povești de la oameni care chiar le-au trăit. Ok, pe lângă latura romantică a poveștii mai exista și una cam înfricoșătoare. În timp ce realizam un reportaj în Valea Rece, am fost atacat de un grup de indivizi extrem de agresivi și doar intervenția uluitor de promptă a polițiștilor locali m-a scos din mâinile lor. Din păcate furia indivizilor s-a întors spre unul din polițiști, atunci am conștientizat cât de vulnerabili sunt oamenii ăștia în fața rău-făcătorilor. În altă zi pozam castelul din Bahnea. Clădirea, lăsată în paragină era ocupată abuziv de câteva familii sărace. Auzisem de oamenii ăia că sunt violenți, așa că mi-am parcat mașina într-un loc mai retras. Abia îmi cumpărasem o minunăție de mașină lucioasă cu jante cromate, a cărei rate mă usca de bani. Am fotografiat castelul cu inima cât puricele și când m-am întors ușurat la mașină am înlemnit: cei de care mă feream erau acolo. Cocoțați cu cizmele pe capota mașinii, mă așteptau. Mi-a venit să plâng. De mila mașinii, dar mai rău de ce urma eu să pățesc…

Politicienii mi-au fost un alt ghimpe în coaste în acești doi ani. Deși articolele mele erau în majoritate sociale, cei din administrație și politică se simțeau repede lezați de orice punere într-o lumină negativă a activității lor. Urmau telefoane și tot restul… 🙂 De atunci port politicianului român o mare ”simpatie”.

3) De ce am părăsit atât de repede echipa? După vreun an și jumătate, Aurelian mi-a propus un proiect frumos și totodată nebunesc: o revistă pentru adolescenți. Totul a fost ca un vis frumos terminat mult prea brusc. Aveam libertate totală. Am adunat o echipă de milioane și ne-am pus pe treabă. Din punct de vedere editorial, primul număr al revistei a fost un dezastru. Eu nu știam ce trebuie să facă un redactor șef, bieții copii n-aveau habar ce să scrie. Repede ne-am dat seama că entuziasmul nu e suficient. Ne-am adunat și-am mai încercat o dată. Apoi încă o dată, și tot așa… Începusem să învățăm cu ce se mănâncă. Problema e că noi am apărut în plină criză financiară, când o mulțime de publicații locale sau centrale se închideau. Inevitabil, a murit și visul nostru. După abia jumătate de an… Eșecul ăsta m-a afectat destul de mult. După ce am analizat ce alte opțiuni mi-au rămas, am decis să emigrez împreună cu Bettina, soția mea. Astăzi locuiesc în Germania, iar povestea mea e una din alte câteva milioane de povești: tineri români bine calificați în domeniul lor care lucrează în străinătate în domenii mult sub nivelul pregătirii lor.

Amintindu-mi perioada petrecută la Zi de Zi, de greutățile și neajunsurile pe care le înfruntam, de pericolele la care ne expuneam și la duzina de personalități atotputernice pe care vrând-nevrând trebuia să le înfruntăm, îmi dau seama ce treabă extraordinară faceți în fiecare zi.

Heidi Cucu: “Imediat ce terminam orele la şcoală, mergeam pe teren”

1) În cazul meu, experienţa Zi de Zi a fost primul pas pe care l-am făcut în carieră. În momentul în care am început să semnez texte pentru Zi de Zi aveam 16 ani. Imediat ce terminam orele la şcoală, mergeam pe teren, după care scriam textele în grabă ca să fiu sigură că mă încadrez în timp util pentru închiderea ediţiei. A fost o perioadă în care am încercat să absorb informaţie precum un burete. Aveam experienţă zero, însă mi se dăduse o oportunitate căreia voiam să îi fac faţă cu onoare. Zi de Zi şi, ulterior, Ziarul de Mureş şi Fitzuik, cumulate, au reprezentat o piatră de temelie în formarea unei discipline a muncii, a “mâinii de scris” şi a unei priviri de ansamblu critice esenţiale în journalism şi atât de utilă în viaţa cotidiană.

2) Dacă bine îmi amintesc, colaborarea noastră s-a întins pe o perioadă de doi ani, undeva între 2008 şi 2010. Nici nu cred să fi avut vreo funcţie, în cadrul redacţiei eram o ciudăţenie de copil care în loc să meargă acasă să îşi facă temele, se juca de-a jurnalistul. Eram un fel de ucenicul tuturor redactorilor şi reporterilor, dar şi o voce a adolescenţilor şi liceenilor din Târgu-Mureş. Aceasta a fost funcţia pe care mi-am asumat-o singură, odată ce am început să colaborez cu voi.

3) Recunosc, între timp m-a “furat” Clujul şi am trecut de cealaltă baricadă a jurnalismului. În prezent lucrez în comunicare, o verişoară bună a jurnalismului, ca freelancer. Am rămas fidelă poveştilor şi scriiturii, a subiectelor bune şi a oamenilor care încă mai au multe lucruri de spus.

Ştefan Galfi: „Multă sănătate vă doresc tuturor!”

La Mulţi Ani, Zi de Zi! Multă sănătate vă doresc tuturor! Cu mâna tremurând am citit şi am răsfoit acest ziar care este şi mie o parte din viaţa mea! Am căutat într-un colţ undeva şi pe Ştefan, cel care (subsemnatul) a lucrat opt ani neîntrerupţi la acest cotidian, dar din păcate (pentru mine) nu m-am regăsit. Sincer am aşteptat să fiu printre rânduri ceva pomenit. Acesta este offul meu, e adevărat că am lucrat, nu am fost director, am fost Ştefanul tuturor, Ştefănuc al lui Aurelian când era în chef şi când avea mai mare nevoie de mine!! Vă doresc un sfârşit de săptămână plăcută tuturor şi vouă foştii colegi şi cititorilor acestui (sper) iubit cotidian, la care poate şi azi face parte dacă nu m-ar fi răpus boala!! Sănătate tuturor!!

Cristina Gânj (Bristena): „A fost mai degrabă o şcoală decât un job”

1) Ar fi mult de scris dar încă îmi păstrez părerea că textele lungi sunt plictisitoare. Pe scurt, Zi de Zi a fost, pentru mine, cea mai la-ndemână metodă pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care mi le puneam pe vremea aia (21-26 ani). Am văzut/fotografiat multe, am trăit multe, m-am lovit de multe, dar mai ales, am învățat multe. A fost mai degrabă o școală, decât un job, urmată la cel mai potrivit moment, cu cei mai buni profesori. Mă opresc aici, și lipesc o poză alături: Ierusalim, septembrie 2009. Am stat zece zile în Israel, în preajma și în timpul sărbătorii de Iom Kipur, împreună cu Sanda, una dintre colegele mele, să scriem – ea, și să fotografiem – eu, poveștile românilor care trăiesc acolo și felul cum se sărbătorește această zi. Urma să edităm un supliment, de zilele ţărilor, ce se tipărea odată cu revista Transilvania Business, care era tot a noastră. Locuisem trei zile în Ierusalim, în cartierul ultrareligioșilor. Acolo m-am lovit de primele momente în care mi-a fost teamă să ridic aparatul la ochi, ne plimbam pe străzi și pozam de la piept. Au mai fost momente dintr-astea, de-a lungul anilor, dar foarte puține. Devenisem curajoasă.

2) Cinci ani, 2008 – 2013. Fotoreporter. Uneori și redactor, editor sau tehnoredactor.

3) Fotograf de teatru, de oameni și de stradă. Uneori scriu și povești.

Marius Libeg: “Era un ritm mult accelerat, plăcut la acea vreme”

1) După şcoala “Ziarul de Mureş”, trecerea la un cotidian a deschis o altă viziune asupra societăţii, limitate la oraş-judeţ. La cotidian, într-adevăr am început interacţiunea cu oamenii şi cu pulsul societăţii, fiind în societate şi nu neapărat într-o bulă sau turn de fildeş. Atunci am cunoscut oameni, factori de decizie, instituţii, ong-uri, justiţie, administraţie, etc. Era un ritm mult accelerat, plăcut la acea vreme. A fost mişto. Este singurul cotidian reprezentativ de limba română. Cam asta e definiţia evoluţiei Zi de Zi.

2) Cred că vreo doi ani, redactor şef adjunct parcă.

3) Ştii cu ce mă ocup J (Acţionar şi jurnalist la săptămânalul “Punctul” – n.a.).

Erika Mărginean: „A fost o experienţă de neuitat!”

1) Dacă ar fi să vă dau un răspuns scurt, aș spune că: Zi de Zi a însemnat o ”parte din viața mea” în care am învățat că ”Informația dă putere!” Fiind vorba de o ediție specială, răspunsul ar trebui să fie cel puțin pe măsură. Recunosc că m-a surprins întrebarea, dar îmi dau seama, că anii petrecuți în redacția Zi de Zi chiar au fost o experiență de neuitat! A însemnat prima redacție serioasă, cu o armată de oameni în diverse departamente, cu subiecte interesante, cu ședințe furtunoase și serbări galante. Au fost și perioade mai grele, când ne mutam cu redacția de la un etaj la altul sau de la o adresă la alta, dar ziarul apărea indiferent de condiții! Zi de Zi a fost ca o familie mare în care copiii cum creșteau, cum își luau zborul spre posturile de televiziune din oraș, ori spre alte zări mai puțin stresante. Zi de Zi a însemnat  o școală, pe care unii absolvenți o pomenesc cu drag și azi, iar alții o uită cu totul, după ultimul examen. Ar mai fi de povestit multe. O parte dintre întâmplările din acea perioadă le găsiți în volumașul meu intitulat ”trei”, pe care îl voi lansa în curând.

2) Am urmat școala Zi de Zi parcurgând toate etapele de la corectură, reporter de teren, redactor, editor și redactor online, toate astea în perioada cuprinsă între anii 2006 și 2013.

3) În prezent conduc filiala târgumureșeană a Bibliotecii Româno-Maghiare  Corbul Alb din Cluj-Napoca. Este o bibliotecă online, intitulată Comunitatea iubitorilor de literatură/irodalomkedvelők közössége. Public în paginile săptămânalului „Punctul”, pe siteul ”Corbii Albi” și scriu pentru blogul meu pe wordpress. La mulți ani, Zi de Zi!

Teodora Mîndru – Ţîrdea: “Zi de zi a fost a doua școală de jurnalistică”

1) În anul 2013, am absolvit Facultatea de Jurnalistică din Sibiu, iar la câteva zile după absolvire m-am angajat la ziarul Zi de Zi din Târgu-Mureș, locul în care mi-am petrecut aproape patru ani scriind știri, interviuri și reportaje din domeniul sănătății. Am venit de la Sibiu la Târgu-Mureș cu entuziasmul și elanul specific unei tinere absolvente de jurnalistică, cu putere de muncă și dorință de afirmare. Având în vedere că mă aflam într-un oraș nou, am pornit de la zero, lucru care nu m-a demotivat, ci m-a ambiționat. Am făcut parte dintr-o echipă de profesioniști, toți colegii mei având în comun pasiunea pentru scris. Pentru mine, Zi de Zi înseamnă instituția media care m-a format ca om de presă și mi-a oferit oportunități de dezvoltare pe plan profesional. Zi de Zi reprezintă debutul carierei mele, locul în care am pus în practică noțiunile învățate la facultate sau, cum îmi place să spun, a doua școală de jurnalistică. La ceas aniversar, foștilor mei colegi de la Zi de Zi le doresc multă sănătate, putere de muncă și articole inspirate. La mulți ani, Zi de Zi!

2) Am activat la ziar în perioada iulie 2013 – mai 2017, cu o scurtă pauză în anul 2015. Domeniul sănătății, atât de vast și surprinzător, a fost cel care m-a inspirat și mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște specialiști din domeniul medico-farmaceutic, de a realiza interviuri și reportaje, de a afla povești de viață, de a participa la manifestări științifice de rang înalt, precum și de a edita reviste de sănătate, activitate care s-a transformat într-o frumoasă pasiune.

3) În prezent, lucrez la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, la Compartimentul de Informare și Relații Publice, fiind responsabil PR. Pe lângă comunicarea internă și externă, scriu zilnic pe blogul UMF Târgu-Mureș știri și articole referitoare la activitatea Universității, gândindu-mă mereu la importanța informării prompte și corecte a cititorilor. Blogul UMF s-a transformat în sursă de știri și pentru mass-media, articolele publicate fiind preluate de ziare locale și naționale, ceea ce mă bucură nespus. În același timp, editez revista “Made in UMF”, o publicație care conturează imaginea unei Universități dinamice, multiculturale și cu un ritm alert de dezvoltare, ale cărei deziderate sunt prestigiul, performanța și profesionalismul.

Eliodor Moldovan: „Un câştig la capitolul încredere”

1) “Botezul” în câmpul muncii. Munca în echipă. Atmosfera faină din desk. Naveta la Reghin. Ziare trimise în tipar după ora 00.00. Stres cât cuprinde. Alergătură multă. Treceri suprarealiste de la fotografierea un bordei prăpădit la evenimente corporate în hoteluri de 5 stele. Mâncat pe fugă. Iarăși și iarăși naveta la Reghin. Multă cafea. Colegi foarte talentați. Întâlniri semnificative. Un soi de pierdere a inocenței. Și-un soi de câștig la capitolul încredere.

2) Trei ani. Foto și editare foto. Am fost și redactor șef adjunct.

3) Coordonez activitatea Asociației K’ARTE, prin care organizăm, la Târgu-Mureș și Reghin, peste 20 de proiecte anuale de artă vizuală și film european.

Cora Muntean: „Am învăţat unii de la alţii”

1) Am fost cooptată în echipă chiar de la început, făceam deja parte din familie. Vorbesc despre Ziarul de Mureş. Timp de trei ani, am simţit zi de zi că ziarul, oamenii fac parte din viaţa mea. A fost o perioadă frumoasă, cu multe provocări. Nouă, seniorilor, ni s-a alăturat o echipă de tineri care au adus echipei un plus de entuziasm, de exuberanţă. Noi aveam experienţa, ei, acea nebunie care completează, care te ajută să îţi învingi limitele. Am învăţat unii de la alţii. În unele momente interveneau, desigur, şi orgolii, dar când era vorba de muncă făceam tot posibilul ca produsul editorial să iasă în cea mai bună formă. Îmi amintesc cu drag de toţi. De Ionuţ Oprea, o descoperire cu care mă mândresc. De Corina Albotă, cu stilul ei unic, de visătoarea Sorina Szackacs. Apoi, mai târziu, de Liana Todoran, o mostră de ambiţie. Şi toţi ceilalţi. Fotoreporterii, fără de care ziarul poate vorbi despre fapte şi evenimente, dar nu le poate explica aşa cum o fac ei. Cred că dorinţa de a face ceva de calitate şi de a pune mai presus de orice interesul publicului a caracterizat acea perioadă. Dealtfel, s-a şi văzut. Zi de Zi a ajuns la un grad de simpatie, credibilitate şi respect din partea cititorilor, într-o perioadă în care începea să fie greu să faci presă de calitate. Şi aici vorbesc despre influenţa politică şi despre presiunile economice care se făceau.

2) Cred că aş putea scrie multe, un ziar întreg, despre cei trei ani petrecuţi zi de zi la Zi de Zi. Inclusiv despre concedierile în grup a echipei seara, după închiderea ediţiei, şi convocarea la şedinţă dimineaţa. A fost o perioadă care a completat experienţa mea şi care m-a ajutat să-mi diversific subiectele. Acolo am făcut paginile VIP/Monden şi atunci am înţeles că protagoniştii se simţeau mult mai lezaţi dacă vorbeai nu tocmai politicos despre costumul, pantofii sau poşeta lor decât dacă ai fi scris că fură.

3) Acum sunt în Bucureşti. Lucrez la Evenimentul Zilei şi Antena 3 şi conduc o asociaţie care se ocupă de promovarea şi protejarea produselor autohtone. Şi, cel mai important post este cel de bunică de gemene.

Raluca Rogoz: “Am ajuns să mă îndrăgostesc de o meserie minunată”

1) A fost o experienţă extraordinară. Nu doar că nu aveam experienţă în domeniu la momentul respectiv şi am învăţat pas cu pas cu ajutorul echipei tot ce ţinea de acest domeniu, dar am ajuns să profesez şi să mă îndrăgostesc de o meserie minunată. Au fost şi momente mai grele şi altele mai relaxante, dar per ansamblu a fost cea mai frumoasă perioadă, cel mai plăcut şi de treabă colectiv cu care am rezonat de fiecare dată.

2) Am fost angajată timp de şase ani. Din februarie 2008 şi până în martie 2014. Încă mai colaborăm. Funcţia a fost de tehnoredactor (Desktop Publisher).

3) În prezent sunt Designer Grafic la o editură care publică auxiliare, reviste şi cărţi pentru copii de vârstă preşcolară şi şcolară.

Codruţa (Pop) Romanţa: “A fost prima mea şcoală de presă”

1) Zi de Zi a fost rampa mea de “lansare”, să zic aşa, în ceea ce înseamnă presa scrisă, începutul unei noi cariere. A însemnat o nouă etapă a vieţii, o perioadă importantă, pe care nu aş schimba-o pentru nimic în lume. A fost prima mea şcoală de presă, unde am învăţat cum se scrie o ştire, un interviu, ce înseamnă un reportaj, dar şi importanţa muncii în echipă şi rostul şedinţelor de redacţie de la primele ore ale dimineţii.

2) Am lucrat la Zi de Zi timp de un an, din 2008 până în 2009, ca reporter pe zona Reghinului.

3) În prezent lucrez tot în presă, la ziarul Glasul Văilor din Reghin, iar în timpul liber mă “relaxez” aruncând cu vorbe, tot scrise, pe blogul personal. Aaa… şi să nu uităm că între timp am devenit mamă, alături de omul pe care l-am cunoscut tot datorită cotidianului Zi de Zi. Concluzie!? Zi de zi este cu adevărat “o parte din viaţa mea”. Şi pentru toate astea, vă mulţumesc!

Damian Samoilă: „Zi de Zi a fost o şansă”

1) Zi de Zi a fost o șansă. Prima șansă, care mi-a dat posibilitatea, mai apoi, să trec printr-o experiență mass media bogată. Ce a însemnat? Învățare, deschidere și amintiri cu oameni faini.

2) Un an și două luni, foarte intens, ca reporter pe administrație publică-politică

3) PR Specialist @ SmartDreamers, startup-ul mureșean care schimbă recrutarea în marile companii din întreaga lume.

Claudia Sas: “A fost o experinţă minunată”

1) Pentru mine Zi de Zi a însemnat primul contact cu presa, a fost o experienţă minunată, mi-a format caracterul, m-a învăţat să am curaj să spun şi să scriu ce gândesc. Am avut lângă mine oameni extraordinari, o echipă de profesionişti, care m-au ghidat pe tot parcursul carierei mele la cotidianul Zi de Zi.

2) Am fost redactor/ reporter la Zi de Zi în anul 2008, am scris articole din toate domeniile, de la sănătate la administraţie şi politică.

3) În prezent sunt asistent medical la Wexham Park Hospital din Marea Britanie.

Relu Tătar: „Experienţa Zi de Zi, o şcoală de presă”

1) Experienţa Zi de Zi a însemnat o școală de presă alături de oameni faini, curajoși și corecți, o perioada faină, de care-mi aduc aminte cu mare plăcere.

2) Am lucrat la Zi de Zi + Ziarul de Mureş vreo trei ani, ca redactor pe politică/administraţie, editor și redactor șef adjunct.

3) În prezent administrez un teren de paintball și sunt programator.

Iulia (Oprea) Todoran: “Am fost un grup de prieteni care ne-am completat extraordinar”

1) A fost o perioadă de care o să îmi amintesc întodeauna cu plăcere, plină de dinamism, ce aducea provocări în fiecare zi, oameni noi cu poveşti diferite, care m-au inspirat şi m-au ajutat să mă formez profesional, dar şi în plan personal. Astfel, am devenit mai receptivă şi mai atentă la detalii, la ce se întâmplă în jurul meu, mi-am dezvoltat abilităţi de comunicare şi am înţeles din altă perspectivă viaţa oraşului. Dincolo de toate acestea, am fost un grup de prieteni care ne-am completat extraordinar şi ne-am distrat de minune.

2) Prin votul de încredere primit de la echipa Zi de Zi am pășit într-un domeniu pe care nu îl stăpâneam, dar l-am descoperit cu entuziasm şi pot spune că în cei cinci ani petrecuţi la redactie am ajuns să îl înţeleg. În acest timp, am fost redactor al cotidianului Zi de Zi şi al săptămânalului Ziarul de Mureş. Un proiect foarte drag mie, pe care l-am coordonat timp de doi ani, realizat în parteneriat cu Autoritatea de Sănătate Publică şi Casa de Asigurări de Sănătate, a fost revista “Sănătate în Plus”.

3) Sunt privilegiată să-mi continui traseul profesional având parte de experienţe deosebite ca şi Specialist în comunicare şi dezvoltare organizaţională în cadrul companiei DAW Benţa, care prin gama de produse reunite sub brandul Caparol este un nume consacrat pe piaţa materialelor de finisaj în construcţii din România.

Arina (Moldovan) Toth: „Prima dragoste nu se uită niciodată”

1) Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Așa este și cu cotidianul Zi de Zi. Am început cu perioada de practică pentru facultate și am ajuns încet, încet să îndrăgesc această meserie, să mă integrez în colectivul redacțional și să învăț continuu de la cei cu experiență, să accept criticile constructive, să învăț din greșeli și să mă ambiționez să vreau mai mult. Am ajuns să învăț o seamă de lucruri despre ce înseamnă să fii jurnalist, cât de esențială este documentarea și cât de importantă este munca de teren și interacțiunea cu oamenii. Cu bune și poate mai puțin bune, Zi de Zi a fost pentru mine o adevărată școală de jurnalism.

2) La început, startul l-am luat pe domeniul social, iar după câteva luni am acceptat și provocarea de a scrie pe domeniul sănătate, un domeniu deloc ușor, unde învățarea trebuie să fie continuă pentru că este nevoie nu doar să înțelegi informațiile cu caracter științific din domeniul medical, dar și pe cele din domeniul legislației din sistemul sanitar și să ții pasul cu ele. În paralel, cu cele două domenii, am lucrat la ziar timp de cinci ani.

3) Pentru că am acceptat provocarea de a scrie pe domeniul sănătate la Zi de Zi, în timp am vrut să cunosc mai multe lucruri și să aprofundez noi și noi informații din domeniu și am ales un proiect editorial dedicat doar acestui segment, Revista MedFarm, care de un an de zile s-a rebranduit și se numește Revista Health. Iar în timp am acceptat să mai colaborez și la alte publicații pe domeniul sănătate, în calitate de colaborator. Și pentru că prima dragoste nu se uită, și în perioada în care am scris pentru Zi de Zi am scris și pentru revista economică Transilvania Business, editată de aceeași firmă, m-am întors în colectivul de unde am plecat pentru a colabora la această revistă, tot pe domeniul sănătate.

Edith Vereş: „A face jurnalism este o stare de spirit”

1) Experiența de la Zi de Zi? Simplu. Mi-a schimbat viața. M-a schimbat pe mine. De fapt ar fi mai corect dacă aș spune că, cu ajutorul Zi de Zi, am descoperit în mine pasiuni, resurse și o forță de care nu mă știam în stare. Am descoperit că, în ciuda vremurilor deloc propice, a face presă este în continuare o meserie nobilă, cu condiția să o practici cu onestitate. Am descoperit cât este de frumos să cauți oamenii frumoși din comunitate și să încerci să îi faci cunoscuți. Am cunoscut foarte mulți tineri extrem de promițători, unii dintre ei au și confirmat între timp. Mi-am cunoscut comunitatea, cu bunele și relele ei, și am descoperit plăcerea de a o informa.

Zi de Zi am învățat și am acumulat, pentru că am avut de la cine. Și sunt sincer recunoscătoare că am avut parte de această experiență.

Multe aș putea să spun… Fiorul acela, când reușeam să ies prima cu o informație valoroasă și utilă cititorilor… nerăbdarea cu care urmăream numărul de vizite crescând… Sunt lucruri care s-au insinuat în mine, ca un adevărat microb, și îmi place.

Să nu uit nici de emoția primului editorial, unul de care nici acum nu mi-e rușine… Sau de altele, pe care mătușa mea, singura mea rudă în oraș, le păstra decupate, numai bune de fălit în fața amicelor… Să nu uit nici de articolașele aparent banale, dar cu care reușeam să rezolv o problemă a comunității.

Nu pot să vorbesc despre eșecuri și nereușite, pentru că nu au fost. Fiecare aparent eșec a fost pentru mine o lecție valoroasă, pe care am tratat-o și prețuit-o ca atare. Sunt experiențe care nu se uită și nu se pot uita, au devenit parte din mine. Și așa pecetea a fost pusă. A fi jurnalist nu înseamnă un ecuson sau o legitimație, nici măcar o meserie. A face jurnalism este o stare de spirit. Am învățat asta de la Zi de Zi, și pentru asta îi mulțumesc.

2) Perioada? Ne-am iubit cu Zi de Zi ca doi porumbei, când unul zbura de pe cracă, când celălalt… De altfel, eu nici acum nu spun Adio, cine știe ce mai aduce viața? Dar dacă crezi că cititorii vor să știe, au fost câțiva ani, să fie patru, să fie cinci, dar cu siguranță experiență cât pentru 20. Domeniul meu de suflet a fost învățământul, a fost și a rămas, ca fiind singurul capabil să schimbe o națiune. Și desigur socialul, pentru că, na, sunt femeie, sensibilă la durerile celor din jur…

3) Sunt în continuare jurnalist și freelancer. Da, am descoperit și asta, tot la Zi de Zi. Se poate trăi din scris. E adevărat, nu e o muncă lipsită de compromisuri, dar pe măsură ce îți creezi un nume, se împuținează și ele… Așa că, da. Scriu, și voi scrie până ce degetele mele vor mai fi capabile să miște pe tastatură.

Sanda Viţelar: “A fost o experienţă unică în felul ei”

1) Experiența mea la Zi de Zi înseamnă începutul activității mele în domeniul jurnalistic. Pot spune că aici am învățat foarte mult și am avut ocazia să cunosc oameni interesanți din multe domenii de activitate. A fost o experiență unică în felul ei, cu bune și cu rele, fără de care nu aș fi reușit să ajung unde sunt astăzi. La ceas aniversar le doresc colegilor de la Zi de Zi multă putere de muncă, sănătate și obiectivitate. La Mulți Ani, Zi de Zi!

2) Octombrie 2008 – decembrie 2011.

3) Consilier comunicare și mass media, Consiliul Județean Mureș.

Simona Voro: „Zi de Zi mi-a oferit șansa de a mă dezvolta profesional”

1) Am lucrat la Zi de Zi timp de trei ani, din 2004. Am început de jos, ca secretară, apoi m-am ocupat de treburi administrative, contabilitate primară și chiar de scris. Om bun la toate, cum mai zâmbesc astăzi.

Zi de Zi mi-a oferit, în primul rând, șansa de a mă dezvolta profesional, să cresc, să învăț lucruri noi, să lucrez alături de profesioniști, mulți dintre foștii colegi – oameni minunați. Cei trei ani mi-au permis să îmi deschid orizonturile, să fac lucruri pe care nu credeam că pot să le fac (rubrica de utile J), să mă descurc în stres (poate nu chiar întotdeauna), să fac tot felul de lucruri, de pildă împărțit de fluturași, ziare în poștă, care nu prea îmi plăceau, dar uneori era distractiv. Cred că am învățat că pot și cred că mi-am îndeplinit cât se poate de bine sarcinile.

La mulți ani! Să aveți parte de realizări și cât mai mulți cititori (și multe contracte J). Să ne auzim cu bine și peste 10, 20 de ani (și chiar mai mulți, de ce nu?)!

2) Am răspuns mai sus.

3) Astăzi sunt contabilă.

(Echipa Zi de Zi)