Home / Editorial / Frumoasa povară a ultimului deceniu

Frumoasa povară a ultimului deceniu

Distribuie

În urmă cu mai bine de 10 ani eram la Reghin, undeva într-un beci, pub  mai exact,  când un  ziarist „de la județ” cu ceva treburi pe la Reghin s-a nimerit să stea la povești cu oameni dragi din oraș.  Bancuri, râsete, dialog mult și fain, iar la un moment dat mi-a spus: te-ai gândit vreodată să scrii la un ziar ?. Nu am dat eu prea mare importanță acestei întrebări, ne-am continuat poveștile și totul a rămas doar o amintire plăcută .

După câțiva ani de la momentul „David Club” viața mi-a dat această oportunitate, de a lucra în presă, lucru care s-a întâmplat  în urmă cu 10 ani, undeva la început de aprilie. O lume nouă pentru mine, care încet, încet începea să se deschidă.  Au fost zece ani cu de toate, oameni, fapte, întâmplări, care stau frumos în bagajul personal al ultimului deceniu.

Am început ușor să descopăr oameni, dar mai ales năravurile acestora, fie ca erau politicieni, primari, persoane importante sau simpli cetățeni. Au fost unele momente demne de o rubrică cu titlul : „Așa ceva !”.  Dau aici doar două momente care mi-au rămas în minte, de care râd și astăzi .

Un înalt demnitar liberal venit în campanie electorală într-o comună mureșeană, poate cea mai mică comună, întreabă președintele de ședință, adunată în cinstea venirii înaltului oaspete : „Ceva investiții din fonduri locale aveți ?”.

Du-te vezi-ți de treabă” a fost răspunsul veteranului șef de ședință, iar mirarea liberalului șef de la București a fost una pe măsură.

Tot aici la capitolul „Așa ceva!” a fost și răspunsul uni viceprimar, proaspăt uns pe funcție într-o comună, la întrebarea : „Este o provocare pentru dumneavoastră funcția de viceprimar?”

„No bine!”, a fost răspunsul scurt și la obiect al noului viceprimar.

Au fost și momente de suflet în cei zece ani, vinovați fiind oamenii cei faini întâlniți la tot pasul, în special cei de la țară, mult mai sinceri decât cei care umpleau colțurile gazetei cu tot felul de povești și promisiuni spuse în vreo conferință de presă. Parcurgând,  acum la zece ani distanță,  paginile ziarului, mă și apucă râsul, marea majoritate a promisiunilor spuse în vreo campanie, au rămas la stagiul de simplă vorbărie. Poate că ei, acești oameni simplii și frumoși au dat savoare acestor zece ani, nu au promis, nu au candidat, nu au câștigat, ci doar și-au trăi simplitatea, transpusă undeva în pagina ziarului cu diferite ocazii. În schimb ceilalți, candidați, câștigători, campioni în ale promisiunilor, par tot mai seci acum la ani distanță de momentul în care undeva cândva făceau obiectul unui material.

La fel și evenimentele trăite, rămân în suflet tot cele în care oamenii simplii au fost protagoniști, cât despre conferințe , congrese, lansări de candidați, te apucă râsul când citești , cum se iubeau cândva, iar acum, ori nu mai sunt, ori își scot ochii reciproc.

Au fost zece ani în care am umblat tot județul, pe coclaurile mureșene, în căutare de oameni, locuri și fapte, însoțit de Ștefan Brumar, camaradul de teren, mereu tânăr la cei 70 de ani ai săi.

Au fost și momente mai puțin plăcute în cei zece ani, dar despre părțile negative poate cu altă ocazie, dat fiind faptul că suntem la un moment aniversar, 14 ani de Zi de Zi.

În alte vremuri, la vârsta asta era „Treapta I”, pasul spre liceu, acum i se spune Examen de capacitate, iar pentru  gazeta noastră 14 reprezintă un număr de ani dar care poartă povara timpului. Nu știu dacă 14 e chiar  o povară grea, dar faptul că a continuat să meargă înainte, mai  schiopătat, mai în pas alergător, spune multe despre cei care au trudit la acest parcurs al ultimului deceniu (+ 4 ani).

Poate că întrebarea jurnalistei  din urmă cu mai bine de zece ani, pe care o chemă Ligia Voro, nu a fost chiar întâmplătoare, răspunsul fiind creionat în toți acești ani petrecuți la ziar.

Una peste alta, cu bune, cu rele, mergem înainte, spre al 15 – lea capitol Zi de Zi.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Între ”divertisment” și ”puțină educație”

Distribuie Marți seara a debutat la Palatul Culturii cea de a XVIII-a ediție a Festivalul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.