Reverenţa de la 14 ani

Prima mea zi de lucru în redacţia Zi de Zi. Venisem, după tatonări care au durat mai mult de şase luni, pe funcţia de editor, o piesă importantă în angrenajul tehnic al unui ziar, însă care scrie aproape deloc spre deloc. Era trecut de ora 18, când fondatorul Zi de Zi, Aurelian Grama, a intrat val vârtej în redacţie şi a tunat (aşa mi s-a părut mie atunci):

– „Nu avem editorial!”

Apoi, în liniştea iscată, m-a luat iute în colimator (nu ştiu dacă a făcut asta pentru că aveam biroul chiar într-un colţ al redacţiei sau pentru că eram proaspăt sosit în echipă):

– „Tu, scrie un editorial!”

Am simţit că solicitarea spusă cu atâta fermitate are efectul unei măciuci izbită cu sete în moalele capului. Aveam experienţă aproape zero în ale scrisului la gazetă. Cum să scriu tocmai eu un editorial care urma să apară, cu poză, pe prima pagină a ziarului?!?

– „Da, o să mă gândesc la ceva şi sper să vi-l trimit mâine…”

Aurelian Grama nu era însă omul pe care să-l „adormi” atât de uşor.

– „Mâine?!? Nu avem editorial pentru ediţia de mâine! Trebuie scris astăzi! Acum! În 15 – 20 de minute să fie gata!”, a mai spus fondatorul ziarului înainte de a părăsi redacţia.

M-am mobilizat şi am scris primul meu editorial, care a fost publicat în ediţia de a doua zi.

A fost prima mea lecţie la Zi de Zi…

Lecţia promptitudinii, a vitezei de reacţie rapidă în condiţii de maximă presiune/stres…

De la acel moment memorabil au trecut exact zece ani, două luni şi o zi. 🙂

La câteva zile după intrarea mea în echipă, în urma unei şedinţe (furtunoasă e puţin spus) la care participasem şi eu (foarte stingher din câte îmi amintesc), directorul fondator al ziarului a decis, foarte surprinzător pentru mine care eram ultimul venit şi cel mai puţin experimentat dintre toţi, să mă numească redactor şef interimar la Zi de Zi.

De atunci şi până în prezent, am făcut peste 2.000 (spre 3.000) de ziare şi am scris mii de articole şi de ştiri…

… Îmi amintesc, pe vremea când eram adolescent, că în momentul în care împlineai vârsta de 14 ani, cutuma era ca „oamenii mari” să te privească cu alţi ochi. Erai tot tu, neschimbat, dar aveai în plus acel „buletin de identitate” care îi făcea pe adulţi să afirme că „te-ai făcut mare”.

Astăzi, cotidianul Zi de Zi împlineşte 14 ani şi „se face mare”. Evident, vorbind metaforic, deoarece în mod practic Zi de Zi a demonstrat, încă de la primii săi paşi, multă maturitate, atât prin subiectele abordate, cât în special prin scriitură.

Actualul colectiv de la Zi de Zi are datoria de a duce mai departe, şi în plus de a îmbunătăţi, maturitatea/seriozitatea dovedită de echipele care s-au format/au trecut de-a lungul timpului pe la ziar. Un bun prilej pentru mine de a le transmite mulţumiri tuturor foştilor colegi care şi-au desfăşurat activitatea la Zi de Zi şi au menţinut ştacheta sus, indiferent de funcţiile avute – de la reporteri, la fotografi, editori, tehnoredactori, corectori, difuzori, conducători auto, jurişti, contabili, publicitari…

Evident, se cuvine să adresez mulţumiri şi actualilor colegi pentru efortul depus (nu e tocmai uşor să „construieşti” de la zero, zilnic, un ziar) şi, foarte important, să fac o reverenţă în faţa cititorilor care au fost/sunt alături de noi, cumpărători ai ziarului de la chioşcuri sau abonaţi, precum şi colaboratorilor de pe segmentul de publicitate. Fără ei, efortul nostru ar fi, cu siguranţă, zadarnic!

La cât mai mulţi ani, familiei Zi de Zi!

Alex TOTH