„Grădina speranței”– prima proiecție în cadrul CinePOLSKA Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 256 Vizualizări

„Grădina speranței”– prima proiecție în cadrul CinePOLSKA

„Grădina speranței”/ „Azyl” (2017, SUA, 126 min., film biografic, dramă) este primul film din cadrul Festivalului CinePOLSKA (22-25 martie), la Cinema Arta și va fi proiectat joi, 22 martie, ora 20:00.

Regia îi aparține lui Niki Caro. Din distribuție fac parte actorii: Jessica Chastain, Johan Heldenbergh, Daniel Brühl ș.a.

Filmul este subtitrat în limba română

Filmul prezintă povestea lui Jan Żabiński, directorul Grădinii Zoologice din Varșovia, și a soției acestuia Antonina, care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au salvat peste 300 de evrei, ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.

„Este dificil să-l faci pe spectator să simtă groaza și teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial ca și cum ar fi ceva nou. Deși războiul a fost și rămâne cea mai mare calamitate care s-a întâmplat vreodată, ea a făcut subiectul multor filme, bune sau rele. Cu toate acestea, „Grădina speranței” ne captivează din primele secunde. ” – Mick LaSalle, sfgate.com

Prețul unui bilet este de 5 lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE