168 de existență ai Jandarmeriei Române marcați la Târgu-Mureș Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 659 Vizualizări

168 de existență ai Jandarmeriei Române marcați la Târgu-Mureș

Inspectoratul Județean de Jandarmi „Sabin Motora” Mureș și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș vor marca cei 168 de ani de existență ai Jandarmeriei Române printr-o serie de manifestări derulate în perioada 27 martie- 3 aprilie.

Startul manifestărilor a fost dat marți, 27 martie cu debutul Cupei Jandarmilor Mureșeni , competiție la care participă 7 echipe reprezentative  ale instituțiilor  din Garnizoana Târgu-Mureș. Manifestările vor continua luni, 2 aprilie cu tradiționala deja „Cupa Presei la TIR”, ajunsă în acest an la ediția a XX-a, găzduită de poligonul Sângeorgiu de Mureș începând cu ora 10:00.

Respect adus înaintașilor

„La ceas aniversar, ne înclinăm cu admirație și respect în fața celor care ne-au precedat, eroii jandarmi căzuți la datorie. Astfel, reprezentanții celor două unități  de jandarmi vor depune coroane de flori la monumentul eroilor jandarmi  Ioan Moldovan și Vasile Stroia, din localitatea Viișoara în cursul zilei de luni, 2 aprilie, iar marți, 3 aprilie, la statuia fostului comandant al Jandarmeriei Române, gl. Ion Bunoaica, a ctitorului instituției noastre Grigore Alexandru Ghica care se află în curtea Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș”, a menționat lt. col.  Ionuț Bitere,Împuternicit Comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I ” Târgu-Mureș.

Spectacol aniversar

Punctul culminant al manifestărilor  va avea loc marți, 3 aprilie, ora 12:00 la  Sala de spectacole a Ansamblului „Mureșul” cu ocazia spectacolului aniversar dedicat Zilei Jandarmeriei Române.

„În prezența invitaților  și a cadrelor militare active, în rezervă sau în retragere aparținând celor două unități de jandarmi, va avea loc o adunare festivă cu prezentarea mesajelor de felicitare  primite cu ocazia Zilei Armei, premierea câștigătorilor întrecerilor sportive organizate și avansarea, înaintea expirării  stagiului minim în grad, a celor mai merituoși jandarmi mureșeni. La final, colegul nostru, lt. col. Ciprian Istrate  va susține un recital. Spectacolul mai cuprinde o expunere despre importanța Marii Unirii susținută de dr. Florin Bengean , dansuri populare cu Ansamblul Profesionist „Mureșul” și un recital folcloric susținut de Ioan Cristian Țăran”, a precizat col. Tiberiu Filipaș, inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi „Sabin Motora” Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE