Serviciul de distribuţie a gazelor naturale, sistat pe mai multe străzi din Luduş! Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 242 Vizualizări

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale, sistat pe mai multe străzi din Luduş!

Delgaz Grid informează că este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 29 martie, începând cu ora 11.00, pe următoarele străzi din oraşul Luduş: Vânătorilor, Mureşului, Plopilor, Crângului, Gheorghe Bariţiu, Amurgului, Lămâiţei, Cinema, Turzii, Cioarga, Republicii, Avram Iancu, Bisericii, Florilor, Oarba, Piaţa Unirii, Tâmplarilor, Tineretului, Mărăşeşti, Aurel Vlaicu, Frăgarilor, Viilor, Dorului, Traian, Mihai Eminescu, Morii, Izvorului, Crângului, 8 Martie, Primăverii, Sub Pădure, Dealului, Mica, Bujorilor, De Sus şi Grecilor.

„Sistarea este necesară pentru cuplarea la sistemul de distribuţie gaze naturale a unor noi conducte şi branşamente, investiţie care va creşte calitatea serviciilor pentru consumatorii din zonă. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, se precizează într-un comunicat remis de Departamentul Comunicare Corporatistă al Delgaz Grid.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265-200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

„Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări”, se mai menţionează în comunicat.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE