Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj pentru Congresul “Marisiensis” Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 212 Vizualizări

Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj pentru Congresul “Marisiensis”

Cu prilejul Congresului Internațional pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis” 2018, care s-a desfășurat în perioada 28 martie – 1 aprilie, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj studenților Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, pe care l-a prezentat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale a României.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis studenților că citește în ochii lor entuziasm, energie, dorință de cunoaștere, de implicare și de a contribui la schimbarea pe care toată lumea și-o dorește. În data de 15 martie, delegația UMF Târgu-Mureș, formată din conducerea UMF, cadre didactice și studenți, a participat, la invitația președintelui Klaus Iohannis, la dezbaterea „România la Centenar”, prilej cu care au fost prezentate evenimentele asumate de UMF Târgu-Mureș în anul Centenarului Marii Uniri.

Unul dintre aceste evenimente este Congresul „Marisiensis”, care, potrivit președintelui țării, reprezintă un bun prilej de recunoaștere a profesionalismului și dedicării cadrelor didactice care de mai bine de șapte decenii contribuie la dezvoltarea medicinei românești și formează generații de medici și farmaciști.

Totodată, președintele țării a subliniat că nu vede realizabil un proiect de țară fără studenți. Fiecare student a ales medicina sau farmacia din pasiune, pornind pe drumul ales cu gândul de a-și pune în aplicare cunoștințele dobândite în beneficiul pacientului.

„În urmă cu două săptămâni, la evenimentul „România la Centenar”, am avut plăcerea să cunosc o mică parte a comunității academice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Afirmam atunci că Centenarul Marii Uniri reprezintă deopotrivă un moment de celebrare a trecutului, dar și de orientare către viitor, către acea Românie pe care dorim să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Celebrarea trecutului presupune în cadrul Congresului recunoașterea profesionalismului și dedicării cadrelor didactice care de mai bine de șapte decenii contribuie la dezvoltarea medicinei românești și formează generații de medici și farmaciști. Când vorbim despre viitor, vorbim despre voi, tinerii studenți în ochii cărora citesc de fiecare dată entuziasm, energie, dorință de cunoaștere, dar și dorință de implicare și de a contribui la acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții. Am fost întrebat la evenimentul organizat la Palatul Cotroceni ce rol au studenții în proiectul meu de țară. Am răspuns atunci și repet în acest cadru: rolul este unul hotărâtor în sensul că nu văd realizabil un proiect de țară fără studenți. În mâinile voastre se află cheia viitorului. Bineînțeles că acest lucru vă responsabilizează, dar ne responsabilizează și pe noi în egală măsură, pentru că avem datoria de a vă oferi un mediu propice dezvoltării profesionale și practicării nobilei meserii pe care v-ați ales-o aici, în țară. Sunt convins că fiecare dintre voi a ales medicina sau farmacia din pasiune și că ați pornit pe acest drum cu gândul să vă puneți în aplicare cunoștințele dobândite în beneficiul pacientului. Drumul către acest ideal nu este unul facil, România se confruntă cu un fenomen accentuat de migrație a personalului medical, iar cei care pleacă sunt în cea mai mare măsură tinerii. Decalajul dintre România și principalele state de destinație în ceea ce privește salariile, infrastructura medicală, condițiile de muncă din sistemul medical, oportunitățile de dezvoltare profesională, respectul pentru profesia de medic și calitatea vieții în general stau la baza deciziei tinerilor medici de a pleca în străinătate. Avem datoria de a crea un cadru propice care presupune condiții de muncă și salarizare adecvate, educație de calitate pe tot parcursul vieții și oportunități de dezvoltare, pentru ca voi, tinerii, să alegeți să profesați în România, așa cum am convingerea că vă doriți. Ați ales o profesie nobilă, ați pornit pe un drum lung, cu dorința ca după ani de studiu intens și efort continuu să fiți cei mai buni în specialitatea aleasă. Am tot respectul pentru corpul didactic, pentru cei care cu aceeași pasiune au ales în trecut profesia medicală și, mai mult decât atât, au ales să sprijine pașii viitorilor medici și farmaciști spre o carieră profesională încununată de succes. Proiectele pe care mi le-ați prezentat la evenimentul organizat la Palatul Cotroceni îmbină, așa cum ați precizat, tradiția cu modernitatea. La Târgu-Mureș avem o tradiție de peste șapte decenii de existență, de-a lungul cărora ați îmbogățit comunitatea medicală cu mii de profesioniști. Avem în față o traiectorie europeană și internațională care pune accentul pe medicina personalizată, pe prevenție și pe inovare în medicină. Medicina românească la Centenar înseamnă tradiție și celebrarea personalităților care au pus numele țării noastre pe harta lumii în ceea ce privește dezvoltarea medicinei, dar și orientare către viitor, către inovare și tendințe europene”, a transmis președintele României, Klaus Iohannis.

Ediția cu numărul 22 a Congresului International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis” a avut un program științific extrem de consistent și o participare numeroasă. Peste 1.000 de participanți, peste 300 de rezumate, peste 60 de prezentări și workshop-uri, personalități de renume din țară și din străinătate.

Organizatorii au anunțat că ediția cu numărul 23 a manifestării științifice va avea loc în perioada 27 – 31 martie 2019.

(blog.umftgm.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE