FOTO: La Tirimioara s-au plantat azi sute de puieți de paltini, frasini și goruni Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 464 Vizualizări

FOTO: La Tirimioara s-au plantat azi sute de puieți de paltini, frasini și goruni

Direcția Silvică Mureș este în topul direcțiilor din țară ca suprafață de pădure gestionată în prezent, fondul forestier al județului ocupă o suprafață de 216.000 de hectare, inclusiv pășuni împădurite, reprezentând 32,5% din suprafața județului și aproximativ 3% din suprafața pădurilor României, iar peste 100.000 de hectare sunt administrate de Direcția Silvică. Cu toate acestea, avem zone în care defrișările au fost masive, fiind imperios necesară reîmpădurirea.

Din acest considerent, Instituția Prefectului împreună cu Direcția Silvică Mureș, cu sprijinul instituțiilor publice, Inspectoratului Școlar Județean Mureș și a mediului universitar au organizat, în data de 12 aprilie 2018, începând cu ora 11:00, acțiunea de plantare puieți, intitulată  “Plantăm pentru viitorul planetei”, care a avut loc într-o zonă defrișată recent din localitatea Tirimioara.

Șeful Direcției Silvice Mureș, ing. Ovidiu Chiorean, a declarat că până la sfârşitul campaniei, în judeţul Mureş se vor planta peste 1 milion de puieți: “Principalul plan coincide cu scopul principal al Regiei Naționale a Pădurilor, gospodărirea durabilă a pădurilor și, implicit, păstrarea integrității fondului forestier național, care este cel mai important deziderat al nostru. Acțiunea de astăzi va fi propice pentru mediul înconjurător și ne bucurăm că o vom putea duce la bun sfârșit cu ajutorul dumneavoastră, al voluntarilor. Vom planta puieți de paltin, frasin și gorun.”

Astăzi s-au mobilizat pentru îndeplinirea acțiunii de ecologizare a pădurii din Tirimioara, aproximativ 200 de voluntari entuziaști, elevi ai Liceului Pedagogic “Mihai Eminescu” din clasele a IX-a și a XI-a, împreună cu două dintre cadrele didactice, studenți ai Universității “Petru Maior”, cei de la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice, jandarmi, polițiști, funcționari ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), specialiști de la Direcția Silvică Mureș, dar și de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș.

După cum bine se știe, pădurea are un rol vital în păstrarea echilibrului din natură. Lipsa copacilor în zonele de câmpie, defrișările excesive, furtunile care mai lovesc uneori și în județul Mureș, au înrăutățit situația spațiilor verzi.

Au fost puse la dispoziție unelte și pomișori, terenul pe care s-au plantat puieții s-a dovedit a fi destul de rădăcinos, ceea ce a îngreunat puțin activitatea, dar voluntarii nu s-au lăsat intimidați, au lucrat în echipe, din dorința de a avea un mediu curat și sănătos: “Scopul acestei activități a fost acela de a conștientiza tânăra generație ce înseamnă să prețuiești natura, cât de important este să nu distrugem ceea ce reprezintă “aurul verde”. Elevii au experimentat acțiunea efectivă de a planta, au simțit cât este de greu să refaci ceea ce alții au distrus prin tăierea necontrolată a copacilor. Pe de altă parte, activitatea de azi ne-a oferit prilejul de a petrece timp de calitate, în natură, înconjurați de dealurile fremătând de atâta verde, cu oameni frumoși care trăiesc intens bucuria vieții”, declară Gabriela Iliescu, profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic “Mihai Eminescu”, într-un moment de respiro dintre două plantări.

În campania de împăduriri de primăvară, Romsilva va planta aproape 25 de milioane de puieți forestieri la nivel național, fiind prevăzute lucrări de regenerare a pădurilor pe aproape 10 mii de hectare. De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă gratuit 1 milion de puieți forestieri voluntarilor care se implică în acțiuni de împăduriri.

A consemnat Denisa MORAR

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE