Home / Administratie / FOTO: Castelul Máriaffi din Sângeorgiu de Mureş, transformat în Centru cultural şi turistic

FOTO: Castelul Máriaffi din Sângeorgiu de Mureş, transformat în Centru cultural şi turistic

Distribuie

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, a anunţat joi, 19 aprilie, cu prilejul unei conferinţe de presă organizată în aer liber, că în sfârşit demarează lucrările de reabilitare a Castelului Máriaffi, care va fi amenajat în Centru cultural şi turistic.

Imobil cumpărat în 2010

„Acest castel este o perlă a comunei, un monument istoric construit în anul 1870”, a spus, în debutul conferinţei de presă, primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, care a făcut apoi un scurt istoric al clădirii situată chiar în centrul localităţii.

„Noi ne mândrim că în anul 2010 am reuşit să achiziţionăm această clădire care era pe cale să se prăbuşească, partea din stânga a şi început să se mişte. Ideea a fost că e păcat ca această clădire să se autodistrugă, de aceea am sensibilizat pe cine se putea, Ministerul Culturii nu era interesat de achiziţionarea clădirii şi avea drept de preempţiune. Atunci, noi, în Consiliul Local, am reuşit să cumpărăm acest castel, cu scopul de a deveni un centru cultural şi turistic, aici, în comuna Sângeorgiu de Mureş. Atunci încă nu ştiam că Sângeorgiu de Mureş va deveni localitate turistică, ceea ce s-a întâmplat anul trecut. După achiziţionarea castelului, am intervenit asupra acoperişului şi l-am salvat”, a afirmat ing. Sófalvi Sándor Szabolcs.

Proiect în valoare de 1 milion de euro

Valoarea proiectului este de 1.017.366 euro, iar lucrările vor demara chiar în această săptămână, cu ocazia ediţiei din acest an a Zilelor Sângeorzene.

Deşi conform contractului, societatea care a câştigat licitaţia, SC Contranscom Construcţii Benţa SRL, are termen de 24 de luni pentru execuţia lucrărilor, ing. Sófalvi Sándor Szabolcs şi-a exprimat optimismul că la ediţia din anul 2019 a Zilelor Sângeorzene obiectivul va fi inaugurat. Bun vizionar în privinţa proiectelor, primarul comunei Sângeorgiu de Mureş a anunţat că după finalizarea lucrărilor de reabilitare, castelul va fi mobilat datorită unui alt proiect câştigat, iar apoi introdus în circuitul turistic şi cultural al judeţului Mureş.

„Castelul va deveni Centru Cultural. Are trei niveluri şi o semipivniţă, plus o mansardă. La parter vor funcţiona Muzeul Etnografic Român, într-o altă sală Muzeul Maghiar şi în altă sală Muzeul Romanes, unde vom expune populare şi obiecte tradiţionale specifice fiecărei naţionalităţi care există pe raza comunei. Tot la parter va funcţiona o bibliotecă, avem mii de volume care au fost în vechea Bibliotecă Comunală, pe care le vom depozita acolo. Totodată, vom avea şi o bibliotecă electronică şi un mic Muzeu a Satului. Deja foarte mulţi sângeorzeni pregătesc obiecte vechi pe care le vom expune în acest muzeu. Fiind o localitate culturală cu mulţi scriitori, pictori, poeţi, fotografi, sculptori, la parter va funcţiona şi o sală unde vor fi organizate lansări de cărţi, precum şi un mic centru de informare turistică, unde vom încerca să promovăm toate atracţiile turistice din Sângeorgiu de Mureş, dar şi din regiune. La etaj va fi o sală mai mare, o Sală a Căsătoriilor, şi o mică sală de şedinţe, de întâlniri. În viitor, ne dorim ca la mansardă să fie o sală de evenimente culturale unde să se organizeze inclusiv mici baluri ca pe vremuri. Sper că vor profita la maxim cele peste 40 de asociaţii şi fundaţii culturale, plus persoane fizice, care sunt foarte active pe raza comunei Sângeorgiu de Mureş”, a subliniat primarul comunei Sângeorgiu de Mureş.

Alex TOTH

 

 

De asemenea, verificati

Au început să înflorească bujorii de stepă de la Zau de Câmpie

Distribuie Bujorii de stepă (Paeonia tenuifolia) din Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie, cel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.