Bilete vândute către Antalya din 11 iulie, de pe Aeroportul „Transilvania”. Va fi omologată pista în timp util? Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2460 Vizualizări

Bilete vândute către Antalya din 11 iulie, de pe Aeroportul „Transilvania”. Va fi omologată pista în timp util?

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Mureş, senatorul Cristian Chirteş a anunţat presei vineri, 20 aprilie, cu prilejul unei conferinţe de presă, că va adresa o scrisoare conducerii Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş în care va solicita informaţii de interes public despre reabilitarea pistei de aterizare-decolare.

Cristian Chirteş, circumspect

Potrivit senatorului PNL de Mureş, unele agenţii de turism oferă bilete de zbor de la Aeroportul Internaţional „Transilvania”, începând cu data de 11 iunie 2018, în contextul în care liberalii deţin informaţii că lucrările vor fi finalizate şi apoi omologate de autorităţile din domeniul aeronautic abia în luna iulie a acestui an.

„Vreau să pun câteva întrebări administraţiei Aeroportului Târgu-Mureş. Ştim bine că pe Aeroportul Târgu-Mureş se efectuează astăzi lucrări de reparare a pistei, în schimb azi dimineaţă am sunat la Agenţia Paralela 45 şi mi s-a confirmat că se pot cumpăra bilete pentru Antalya, în intervalul 11 iunie – 17 septembrie 2018. Pentru zborul din 11 iunie, care va fi efectuat de compania Corendon, mai erau doar şapte locuri. De aceea, voi trimite chiar astăzi o  scrisoare diectorului aeroportului, în care îi voi pune clar câteva întrebări: care este stadiul fizic al realizării lucrărilor şi bineînţeles, din informaţiile pe care le avem de la executivul Consiliului Judeţean, se pare că la sfârşitul lui iulie vor fi terminate aceste lucrări. Foarte interesant ce se va întâmpla cu cei care şi-au achitat biletele pentru Antalya. Fiindcă nu este doar problema de realizare a investiţiei, ci şi de avizare şi autorizare a operării pe acestă pistă. De asemenea, suntem curioşi, ca şi partid de opoziţie, câte acte adiţionale s-au semnat pentru această investiţie, care este valoarea acestor acte adiţionale şi pentru ce s-au semnat actele adiţionale”, a afirmat senatorul Cristian Chirteş.

Péter Ferenc: „Lucrările sunt în grafic”

Tot vineri, 20 aprilie, într-o altă conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a dat asigurări reprezentanţilor mass media că lucrările de la Aeroportul Internaţional „Transilvania” sunt în grafic.

„Lucrările sunt în grafic, lucrările se vor termina, indiferent de ce spun toţi comentatorii de serviciu, pentru că acum toată lumea s-a aşezat ca moliile pe flori pe acest subiect şi le place foarte mult acest subiect. Unii care chiar sunt responsabili pentru situaţia realizată pe acest aeroport acum comentează foarte mult, dar lucrările vor fi realizate, sunt în grafic”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE