Share

Home / Agricultura / Arabii vor transforma Insula Mare a Brăilei în cea mai mare fermă de lucernă din lume

Arabii vor transforma Insula Mare a Brăilei în cea mai mare fermă de lucernă din lume

Cea mai mare tranzacție din agricultura românească, la numai câteva distanță de a fi parafată! Mediafax anunță că Insula Mare a Brăilei va deveni cea mai mare fermă de lucernă din lume, după ce societatea va fi preluată de compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.

Arabii vor deveni proprietarii Agricost printr-o tranzacție ce va fi semnată în următoarele zile, au declarat pentru Mediafax surse apropiate negocierilor.

Sursele citate au precizat că o parte din managementul local al companiei va fi păstrat.

Creşterea animalelor este o activitate intensă în Emirate, iar cele 3-4 recolte de lucernă pe an ce pot fi obţinute în IMB vor alimenta fermele arabilor.

De precizat că la acest moment, cultura de lucernă este deja o componentă importantă din planul de culturi de la IMB, acolo unde s-a investit și într-o unitate de procesare a lucernei.

Conform unor surse citate de Ziarul Financiar la sfârşitul lunii martie, valoarea tranzacţiei s-ar ridica la peste 200 de milioane de euro.

Al Dahra face parte din holdingul Al Ain, fondat de Alteţa Sa, Şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea cerealelor, producţia şi tradingul acestora, având două divizii, de hrană pentru animale şi de alimente pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.

Agricost Insula Mare a Brăilei reprezintă cea mai mare exploatație compactă din agricultura românească, dar și cea mai mare fermă vegetală din Uniunea Europeană. Întreaga suprafață aparține statului și este exploatată de societatea Agricost printr-un contract încheiat cu Agenția Domeniile Statului (ADS).

Ziarul Financiar a publicat arenda pe are o achită anual Agricost pentru suprafața agricolă, dar și pentru celelalte suprafețe din Insula Mare a Brăilei. ”Producătorul agricol din Insula Marea a Brăilei plăteşte anual ADS, sub forma de arendă, echivalentul în lei a 606 kilograme de grâu pe hectarul de teren agricol, 25 de kilograme de grâu pentru hectarul de teren non-agricol şi 720 de euro pe hectar pentru teren încadrat în categoria de folosinţă curţi sau construcţii”, scriu jurnaliștii ZF. Aceștia precizează că Agricost are închiat cu ADS un contract de concesiune ”valabil pe perioada existenţei activului, însă nu mai mult de 20 de ani”, potrivit datelor transmise de ADS.

Agricost reprezintă un busi­ness de 86 de mi­lioane de euro în 2016 – deţi­nut de antre­prenorul Constantin Duluţe, care exploatează în Insula Mare a Brăilei, într-o in­cintă în­diguită, o suprafaţă de 55.639 hectare de teren arendat de la Agenţia Domeniile Sta­tului. În ultimii ani, în Insulă s-au făcut investiții importante atât pe parte de tehnologie, cât și în stocare și în infrastructura pentru irigații.

Citiți mai multe despre această tranzacție importantă din agricultura românească pe www.mediafax.ro

 

Sursa: Agrointeligența

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ziua Grâului 2019. BASF – un concept nou

Peste 500 de fermieri transilvăneni au participat joi, 6 iunie, la cea de-a patra ediţie …

Share
Share