Lovitură de la Bruxelles: Subvenţii tăiate pentru fermierii români? Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 271 Vizualizări

Lovitură de la Bruxelles: Subvenţii tăiate pentru fermierii români?

Mai puțini bani pentru agricultură! Sumele alocate pentru subvențiile fermierilor sunt pe lista tăierilor de fonduri pe care Comisia Europeană intenţionează să le propună în proiectul de buget pe perioada 2021-2027. Documentul va fi prezentat pe 2 mai, iar procentul vehiculat pentru reducerea de bani este de maximum 10% din fondurile pentru politica agricolă comună (PAC).

Potrivit AFP care citează o sursă europeană căreia nu îi dezvăluie identitatea, comisarul european pentru buget, Guenther Oettinger, intenţionează să propună ca ajutoarele directe prin PAC să scadă pe măsura creşterii suprafeţelor exploataţiilor agricole. Proiectul de buget urmează să fie negociat cu statele membre ale UE şi cu Parlamentul European.

Retragerea Regatului Unit din UE va duce la diminuarea resurselor cu 12-14 miliarde de dolari anual, ceea ce impune reducerea cheltuielilor.

Reamintim că banii pentru subvențiile fermierilor vin în cea mai mare parte de la Comisia Europeană și doar câteva scheme se achită din bugetul de stat. Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi măsurilor de plăți derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe în vegetal și zootehnie inclusiv Sprijinul Cuplat, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile comspensatorii şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii.

În perioada 2015-2020, România beneficiază de alocări financiare de peste 20 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru agricultură. Astfel, bugetul incredințat APIA pentru gestionare, în cadrul noii Politici Agricole Comune care a început în 2015, a crescut substanțial: aproximativ 14,25 miliarde euro, din care circa 11,35 miliarde euro revin României pentru acordarea plăților directe și a măsurilor de piață, restul fiind alocați prin delegare de la bugetul FEADR pentru gestionarea măsurilor care vizează mediul, agricultura ecologică, zonele care se confruntă cu constrângeri naturale, dar și pentru asigurarea bunăstarii animalelor.

Procentual, APIA gestionează circa 70% din valoarea totala a fondurilor alocate României pentru sectorul agricol.

Sursa: Agrointeligenţa

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE