Conferința NEURON la o nouă ediție Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 475 Vizualizări

Conferința NEURON la o nouă ediție

Asist. univ. dr. Adrian Ivănescu de la Disciplina de Anatomie și Embriologie a Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș organizează o nouă ediție a conferinței interdisciplinare NEURON. Aceasta se va desfășura între 4 și 6 mai la Casa de Cultură Mihai Eminescu.

Această conferință este organizată pentru tinerii care sunt într-o continua dezvoltare și dornici de mai mult. Conferința are o abordare interdisciplinară, implicând neuroanatomia, neurologia, psihiatria, psihologia, endocrinologia, anestezia și terapia intensivă, farmacologia și radiologia intervențională. 13 lectori vor prezenta lucrări științifice de excepție din 9 specialități medicale, iar pe participanți îi așteaptă de asemenea surprize.

„De-a lungul timpului, manifestarea a avut mai multe denumiri, în organizarea acesteia fiind implicați studenți din cadrul oragnizațiilor SSCR, LSTGM, precum și Compartimentul de Informare și Relații Publice al UMF Tîrgu Mureș. Începând cu anul trecut, organizăm conferința sub denumirea NEURON. De altfel, îmi doresc ca toate proiectele să se organizeze sub egida NEURON: cărți, video LP-uri, conferințe etc. Este un brand care îmi aparține și în spatele căruia este, bineînțeles, o munca de echipă, cu oameni vechi și noi, care se regăsesc în ceea ce vreau eu să fac pentru studenți”, a transmis asist. univ. dr. Adrian Ivănescu.

Programul este variat, iar cei interesați îl pot găsi mai jos:

Vineri, 4 mai 2018

13.00 – 13.10: Deschiderea oficială a conferinței

13.10 – 13.15: Moment artistic

13.15 – 14.15: Asist. univ. dr. Adrian Ivănescu: Anatomia SNC și anatomia secțională (Neuroanatomie)

14.15 – 14.30: Coffee break

14.30 – 15.00: Dr. Rareș Filep: Anatomia topografică și funcțională a sistemului vascular cerebral (Radiologie intervențională)

15.00 – 15.30: Dr. Adrian Pavel: Tratamentul intervențional în patologia cerebro-vasculară (Radiologie intervențională)

15.30 – 16.00: Coffee break

16.00 – 17.00: Dr. Lucian Mărginean: Managementul complicațiilor în terapia neurovasculară (Radiologie intervențională)

17.00 – 17.15: Coffee break

17.15 – 18.00: Dr. Raluca Pop: Hipotalamusul și conexiunile sale (Endocrinologie)

19.30: Cocktail, live music and chill – foișor Grădina Botanică

Sâmbătă, 5 mai 2018

13.00 – 13.15: Intro și moment artistic

13.15 – 14.00: Prof. dr. Camil Vari: Medicamentele și substanțele chimice cu potențial adictiv utilizate ca droguri recreaționale (Farmacologie)

14.00 – 14.15: Coffee break

14.15 – 15.00: Conf. dr. Szederjesi Janos: Stresul – prieten sau dușman? (Anestezie și terapie intensivă)

15.00 – 15.15: Coffee break

15.15 – 16.00: Prof. dr. Rodica Bălașa: Actualități în tratamentul neuromodulator la pacienții cu scleroză multiplă (Neurologie)

16.00 – 16.30: Asist. univ. dr. Smaranda Maier: Erori de diagnosticare în scleroza multiplă (Neurologie)

16.30 – 16.45: Coffee break

16.45 – 17.30: șef lucrări dr. Adrian Bălașa: Tratamentul malformațiilor arterio-venoase cerebrale (Neurochirurgie)

17.30 – 18.00: Dr. Rareș Chinezu: Neuronavigația în neurochirurgie (Neurochirurgie)

22.00: Brainiac party – Backstage

Duminică, 6 mai 2018

13.00 – 13.10: Intro și moment artistic

13.15 – 14.15: șef lucrări psih. dr. Cosmin Popa: Psihoterapiile cognitiv-comportamentale si relațiile cu neurostiințele (Psihologie)

14.15 – 14.30: Coffee break

14.30 – 15.15: Dr. Theodor Moica: Depresia și hipocampul (Psihiatrie)

15.15 – 15.30: Coffee break

15.30 – 16.00: Psih. Daniel Popescu: Psihologia la tine în buzunar. Ridică bariere, pui întrebări, primești răspunsuri (Psihologie)

16.15 – 18.00: Dr. Adrian Ivănescu, psih. drd. Zsolt Jakab: Neuroplasticitatea creierului. Aplicații practice Emotiv Epoc și Brainlight. Întrebări și premii (Neuroanatomie)

18.00: Cuvânt de încheiere

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE