Home / Slider / EXCLUSIV! Martor la incendiul de la Hipodrom: „Focul a fost provocat, exclus de la o ţigară, iar hidranţii din zonă erau nefuncţionali!”

EXCLUSIV! Martor la incendiul de la Hipodrom: „Focul a fost provocat, exclus de la o ţigară, iar hidranţii din zonă erau nefuncţionali!”

Distribuie

Un incendiu de amploare a izbucnit vineri, 4 mai, la Depozitul de Armăsari din Târgu-Mureş, obiectiv care aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, situat pe strada Insulei, în apropiere de râul Mureş. Vizibil afectată de evenimentul care a făcut scrum 70 de tone de fân, hrana celor 70 de cai ai Depozitului, antrenoarea Mădălina Henteş este convinsă că focul a fost pus de persoane rău-voitoare.

Din acest motiv, facem un apel către cei care deţin filmuleţe sau fotografii de la incendiu să le trimită pe adresa de e-mail redactia@zi-de-zi.ro.

Reporter: Ce s-a întâmplat vineri, la Depozitul de Armăsari, din punctul dumneavoastră de vedere?

Mădălina Henteş, antrenoare: Mă pregăteam să încalec în manejul acoperit şi s-a auzit o bubuitură. În următorul moment, am văzut un nor de fum afară. Am ieşit să văd dacă e de la noi sau din altă parte şi era de la noi de la fânar. Am strigat, a venit un coleg, am fugit repede, am luat furtunurile de pompieri şi racordurile şi am mers la hidranţii de la marginea străzii. Erau doi hidranţi, din păcate ambii nefuncţionali. Între timp, s-a sunat la Pompieri, care au venit destul de repede. Dacă mergeau şi respectivii hidranţi, poate era ceva…

Rep.: Care a fost sursa bubuiturii?

M.H.: Nu pot să îmi dau seama. Şi pompierii m-au întrebat dacă e întreg acoperişul, dar în toiul evenimentelor nu ne-am putut da seama. Ştiu că erau oameni care făceau poze şi filmau, de aceea orice material de acest gen ar ajuta să se facă lumină în acest caz. Şi cei de la Criminalistică au pus întrebarea cu acoperişul, poate a explodat de la ceva aruncat de cineva. Nu-mi dau seama de la ce s-a auzit bubuitura, de aceea orice filmare sau fotografie ar fi utilă în aflarea adevărului. Focul a fost provocat, exclus de la o ţigară, după cum au spus şi pompierii.

Rep.: Ce s-a întâmplat cu caii?

M.H.: Cu caii nu s-a întâmplat nimic, incendiul era la distanţă foarte mare de grajd, nici vânt n-a fost ca să extindă flăcările şi s-a intervenit repede.

Rep.: Au ars 70 de tone de fân?

M.H.: Da, era circa 200 de baloturi a câte 350 de kilograme fiecare de fân. Au ars toţi. Nu-mi pot da seama ce om fără suflet poate să îşi bată joc de hrana cailor, să îşi bată joc de cai. Dacă nu se intervenea, Doamne fereşte, focul s-ar fi extins şi la o ţeavă de gaz.

Rep.: Aţi scris, pe o reţea de socializare, că nu există asigurare în caz de incendiu…

M.H.: Pentru hrana cailor nu avem asigurare în caz de incendiu…

A consemnat Alex TOTH

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.