Elena Purea și Csaba Ciugulitu, la 10 pentru Film! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 360 Vizualizări

Elena Purea și Csaba Ciugulitu, la 10 pentru Film!

Actorii Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș, Elena Purea și Csaba Ciugulitu vor participa la programul 10 pentru Film din cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Cluj, care va avea loc în intervalul 25 mai – 3 iunie.

Programul 10 pentru Film a debutat în 2012 și, conform organizatorilor festivalului, 10 dintre cei mai talentaţi actori de pe scenele din ţară sunt prezentaţi anual, în cadrul TIFF, profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Programul îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru Film îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.

Actorii beneficiază de materiale de prezentare – broşuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist –, participă la o serie de workshopuri şi întâlniri şi sunt prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

Pe lângă Elena Purea și Csaba Ciugulitu, la ediția din acest an va fi prezent și Marius Turdeanu, angajat al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, cunoscut publicului târgumureșean pentru colaborarea sa anterioară cu Teatru 74, Teatrul Ariel și cu Teatrul Național din Târgu-Mureș.

Prezența actorilor din Târgu-Mureș în cadrul programului 10 pentru Film s-a manifestat și la edițiile precedente. Astfel, în 2014 a participat Katalin Berekméri (Compania „Tompa Miklós”), în 2015 a urmat Fülöp B. Erzsébet (Compania „Tompa Miklós”), în 2016 a fost ales Andi Gherghe (Teatru 3G și colaborator la Compania „Liviu Rebreanu”), iar anul trecut a participat Anca Loghin (Compania „Liviu Rebreanu”).

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE