Toxocaroza (lit. de specialitate: Larva migrans visceralis) este o parazitoză rară, determinată de fixarea la nivelul hepatic al omului a larvelor ascaridului câinelui (Toxocara canis) sau mai rar, al pisicii (Toxocara cati). Boala evoluează cu hepatomegalie, stare febrilă și cu o leucocitoză cu eozinofilie ridicată.
De cine este determinată?
Cel mai frecvent, agentul cauzal al bolii este Toxocara canis, ascaridul câinelui sau Toxocara cati, ascaridul pisicii. Toxocara canis de la câine este mai mic decat ascaridul omului (Ascaris lumbricoides), masculul măsurând numai până la 10 cm, iar femela mai puțin de 20 cm. Caracteristice ascaridului câinelui sunt două expansiuni laterale (cuticulare și cu striațiuni transversale) pe care aceștia le prezintă la extremitatea anterioară.
Deosebirea mai importantă constă însă în modul diferit de comportare dupa ce acești paraziți ai animalelor au ajuns în organismul omului. Astfel, în cazul ascaridiozei omului, parazitul trece din ficat în plămâni și își continuă evoluția, parcurgând un ciclu cunoscut sub numele de ciclul perienteric. Larvele de T. canis și cele de T. cati, neadaptate la organismul omului (în „impas parazitar“), rămân cantonate în ficat, mai rar în alte organe, se închistează și nu se mai întorc în intestin.
În organul în care s-au oprit, larvele parazitului pot rezista destul de mult și vor exercita asupra organismului o acțiune locală (mecanică) și o acțiune toxico-alergică generală. Prin acțiunea mecanică locală, parazitul câștigă în semnificația lui patologică, în special în localizările oculare sau cerebrale, atunci când vor fi însoțite de tulburări grave. Prin acțiunea toxico-alergică, parazitul, chiar numai din acest stadiu de larvă, determină o serie de manifestări clinice destul de variate și uneori alarmante.
Manifestările clinice
În toxocaroză, ca și în alte parazitoze, există forme ușoare de boală, complet asimptomatice. De foarte multe ori, însă, boala e însoțită de manifestări clinice destul de severe.
Astfel, după un început lent, progresiv, toxocaroza, atât la copii, cât și la adulți, evoluează cu febră, inapetență, astenie, pierdere în greutate și o alterare progresivă a stării generale.
Frecvent, se înregistrează grețuri, vărsături și diaree. Se poate constata un ficat mai mare (hepatomegalie), de o consistență fermă și cu o suprafață netedă. Pe pielea celor infestați pot să apară elemente urticariene, diferite erupții, edem Quinque etc. La toate acestea, se mai adaugă o viteza de sedimentare ridicată, o creștere marcantă a numărului de leucocite în sânge (leucocitoză) și o creștere vizibilă a numărului de eozinofile din formula leucocitară (hipereozinofilie).
Manifestările clinice și mai severe le putem întâlni în localizările parazitului la nivel cerebral: convulsii, hemipareză, coma etc. sau la nivel ocular (endoftalmie cronică).
Diagnosticul prezumtiv
În fața unui bolnav, cu hepatomegalie, leucocitoză, eozinofilie ridicată și o hipergamaglobulinemie, se poate vorbi și despre o eventuală toxocaroză (larva migrans visceralis).
Pentru susținerea diagnosticului trebuie să apelăm la reacții imunobiologice (ELISA) și la puncția hepatică. Informațiile epidemiologice au o valoare de necontestat în sprijinul diagnosticului. Apariția bolii în „microfocare familiale“ și prezența ei în cartiere insalubre printre copiii care practică geofagia (mănâncă pământ), sau care trăiesc în contact prea intim cu câinii, sunt date utile de care trebuie să se țină cont atunci când se formulează diagnosticul.
Cum se răspândește toxocaroza?
Sursa de infecție principală în această parazitoză este câinele pentru Toxocara canis și pisica pentru Toxocara cati. Asemenea animale infestate în proporții ridicate (în special cățeii) vor elimina, odată cu dejecțiile, ouăle parazitului care devin infestante în circa 2—3 săptămâni.
Modalități de îmbolnăvire a omului
Infestarea copiilor de 5—6 ani este rezultatul obiceiurilor neigienice de a se juca cu pământul eventual contaminat. Șansele de infestare ale celor mici cresc și mai mult atunci când aceștia au și obiceiul de a introduce pământul în gură.
Modalități de îmbolnăvire a câinelui
Infestarea este posibilă, atât în adăpost cât și la pășune, pe cale orală cu ouă embrionate, sau cu gazde paratenice.
În cazul cățelelor gestante aflate în diapauză, larvele sunt dislocate din localizările lor somatice în aproximativ a 42-a zi de gestație și trec bariera placentară, colonizând ficatul, apoi pulmonii fetușilor și năpârlesc chiar înainte de naștere. Astfel, cățeii se nasc cu larvele adulte în plămâni. Unul dintre cele mai recente cazuri de infestație masivă cu Toxocara canis este cel al unui ciobănesc mioritic de numai 7 săptămâni care a murit din cauza obstrucției intestinale determinată de acest parazit. Mai mult de 900 de nematozi adulți au fost numărați în intesinele animalului. Transmiterea bolii s-a realizat pe cale verticală, de la mamă la făt, aceasta nefiind deparazitată intern.
Măsuri de prevenire și de combatere
În acest scop, se poate cere depistarea animalelor parazitate (câini, pisici), care trebuie să fie urmată de tratarea celor infestați.
Un aport important îl pot avea măsurile de igienizare a terenurilor de joacă ale copiilor. De altfel, copiii nu vor fi lăsați să se joace pe terenurile posibil contaminate și nu li se va permite să intre în contact prea intim cu puii de căței nedeparazitați. Fructele și zarzavaturile vor fi întotdeauna bine spălate. Întreținerea igienică a mâinilor este la fel de indicată și pentru prevenirea altor boli parazitare.
Denisa MORAR
