Aproape un milion de lei pentru bisericile din Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1570 Vizualizări

Aproape un milion de lei pentru bisericile din Târgu-Mureş

Aleşii locali ai municipiului Târgu-Mureş au aprobat miercuri, 30 mai, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, alocarea din bugetul local a sumei de 976.384 lei unor unităţi de cult din municipiul Târgu-Mureş, pe anul 2018.

Makkai (UDMR): „Categoriile de cheltuieli sunt eligibile”

Proiectul a fost iniţiat de viceprimarul UDMR Makkai Grigore şi a fost adoptat cu 17 voturi pentru (ale consilierilor UDMR, PNL şi PSD) şi 3 împotrivă (ale consilierilor POL).

„Solicitările unităţilor de cult cuprinse în anexă sunt depuse în perioada februarie-aprilie 2018 au fost verificate de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei: categoriile de cheltuieli sunt eligibile, lucrările pentru care s-a solicitat sprijin financiar sunt în concordanţă cu starea fizică, aşa cum au fost constatate prin evaluarea la faţa locului”, a precizat Makkai Grigore, în expunerea de motive a proiectului.

Bălaş (POL): „Nu voi fi de acord cu a finanţa picturile în biserici”

În plen, consilierul local Radu Bălaş (POL), a declarat că susţine acordarea de finanţări unităţilor de cult, pentru proiecte sociale şi întreţinere, nu şi pentru realizarea de picturi.

„Cred că Municipalitatea trebuie să susţină lăcaşurile de cult, trebuie să contribuie cu bani pentru renovare, întreţinere şi proiecte sociale, adică să susţinem proiectele sociale şi comunitare ale bisericilor. Nu voi fi de acord, la fel ca anul trecut, cu a finanţa picturile în biserici. Consider că acesta este apanajul BOR-ului şi al enoriaşilor”, a afirmat reprezentantul „oamenilor liberi”.

Moldovan (PNL): „O biserică nu poate exista fără pictură”

În replică, liberalul Călin Moldovan a precizat că fracţiunea PNL din Consiliul Local susţine cultele din municipiul Târgu-Mureş, inclusiv realizarea de picturi în biserici.

„Susţin pictura în sfintele biserici, mai ales acolo unde bisericile sunt în construcţie. O biserică nu poate exista fără pictură, am mai spus-o şi o repet, picturile reprezintă o stare de fapt, nişte fapte, nişte întâmplări”, a menţionat Călin Moldovan.

Cum s-au distribuit banii:

– 229.319 lei pentru Parohia Reformată Târgu-Mureş I Cetate (pentru întreţinere şi funcţionare, reparaţii, întreţinere tâmplăriebănci bisericeşti, suport/podină bănci bisericeşti);

– 190.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Română Târgu-Mureş XI (pentru pictură);

– 190.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Română Târgu-Mureş Sfinţii Români (pentru pictură);

– 90.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Română Târgu-Mureş IV (pentru pictură);

– 90.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Română Târgu-Mureş VII, sector II (pentru întreţinere şi funcţionare – utilităţi, curăţenie, obiecte de inventar, sistem de sonorizare);

– 90.000 lei pentru Parohia Ortodoxă Română Târgu-Mureş XV (pentru întreţinere şi funcţionare – utilităţi, curăţenie, obiecte de inventar, întreţinere şi reparaţii);

– 60.000 lei pentru Parohia Greco Catolică IV (pentru întreţinere şi funcţionare – utilităţi, obiecte de inventar);

– 37.065 lei pentru Parohia Reformată Târgu-Mureş V (pentru întreţinere şi funcţionare – utilităţi, sistem de sonorizare)

Alex TOTH

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE