Share

Home / Slider / INTERVIU. Eleva Iris Nedea, participantă la Let’s Go Digital! (TIFF 2018): „Mi-a demonstrat că iubesc filmul mai mult decât credeam“
Iris Nedea, un talent din ce în ce mai activ (Foto: Andrei Vornicu)

INTERVIU. Eleva Iris Nedea, participantă la Let’s Go Digital! (TIFF 2018): „Mi-a demonstrat că iubesc filmul mai mult decât credeam“

Târgumureșeanca Iris Nedea, elevă la Liceul Vocațional de Artă (specializarea Arte vizuale), a fost aleasă alături de alți 15 tineri să participe la programul Let’s Go Digital! din cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Timp de 10 zile, în perioada 25 mai – 3 iunie, cei 15 cursanți au fost prezenți la Cluj-Napoca și au parcurs intensiv fiecare etapă de realizare a unui film, sub îndrumarea unor profesioniști din domeniu. Au învățat cum se scrie un scenariu de film, cum să utilizeze aparatura profesională din producția unui film, dar și secretele unui montaj complex care poate schimba totul în abordarea unui proiect. În echipe de câte 3, participanții au realizat, pe parcursul atelierului, câte un film de scurtmetraj care a fost prezentat la Urania Palace sâmbătă, 2 iunie, în cadrul unei proiecții speciale.

Iris și-a găsit un moment liber la finalul proiecției, după un maraton cinematografic intens, în cadrul căruia a respirat și a trăit film aproape încontinuu. Tânăra pasionată de arte vizuale, muzică, literatură și sculptură mi-a vorbit în stilul ei efervescent, spontan și sincer despre experiența Let’s Go Digital!, despre lecțiile învățate la Cluj, aspirații și planuri într-un viitor plin de incertitudini, dar mustind de promisiuni.

Iris Nedea în cadrul programului Let’s Go Digital! (Sursă foto: pagina Facebook Let’s Go Digital!)

Reporter: Îți doreai de vreo doi ani să participi la Let’s Go Digital!, dar ai tot amânat momentul înscrierii. Cum de ți-ai luat până la urmă inima-n dinți?
Iris Nedea: Știam de doi ani de el, dar în primul an eram cam mică și am zis că nu mă bag, iar anul trecut am folosit-o ca scuză ca să nu mă duc la școală, și mi-am promis în momentul ăla că anul ăsta voi încerca. Am depus aplicația cu un film foarte stângaci făcut, pe verticală, cu un sonor ca naiba, dar care avea un personaj mișto. Am filmat un vecin de pe stradă care nu iese din casă pentru că are atacuri de panică și și-a făcut acolo o lume a lui. Tipul e foarte mișto și are niște colecții enorme de fotografii, camere foto, face desene și fotografii și are o mini-arhivă de albume pe vinyl și un pic-up super mișto. M-am rugat de el vreo două zile să mă lase să-l filmez și a ieșit ceva drăguț, de 8 minute. Nu mă așteptam să mă ia la Let’s Go Digital!, dar în urmă cu vreo 3 săptămâni m-au anunțat că am fost acceptată.

Rep.: Cum au reacționat prietenii tăi sau profesorii când au auzit că ai fost acceptată în cadrul programului?
I.N.: Profesorii au fost entuziasmați: „Wow, mergi acolo și faci ceva pentru tine și pentru școală, suntem foarte mândri!“ Doamna directoare a postat și pe Facebook un anunț referitor la asta.

Rep.: Cunoșteai dinainte persoane care au participat la acest program?
I.N.: Nu știam pe nimeni, dar știam că are vechime, e în cadrul TIFF și nu are cum să fie ceva nasol. Pe mine mă interesează de fapt mai mult animația, dar m-am gândit că îmi vor servi lucrurile de natură tehnică pe le voi învăța și poate că o să și întâlnesc oameni faini, ceea ce s-a și întâmplat. Ne-a fost pusă la dispoziție aparatură – camere de filmat, microfoane, totul foarte profi, pe care trebuia să învățăm să le folosim. În prima zi ni s-a spus să facem câte poze vrem, apoi să alegem șapte și să le dăm organizatorilor. Ne-am plimbat pe străzi vreo trei ore și am făcut asta. În a doua zi ne-au cerut două cadre: unul static și unul panoramic. Mai mulți ne-am spart nasul acolo (râde), iar în cea de-a treia zi deja ne-au cerut două cadre statice și unul panoramic. Pe urmă am început să alcătuim echipele și ni s-a cerut să facem un film documentar.

Emoția primei proiecții

Rep.: Povetește puțin despre filmul la care ai lucrat și care a fost difuzat la Urania Palace alături de celelalte 4.
I.N.: Am fost alături de doi colegi, Bianca și Mihai, cu care m-am înțeles foarte bine. Ne-am putut alege echipele, astfel că am avut o chimie foarte bună. Ne-am dus inițial într-un magazin de discuri să vorbim cu proprietarul, dar acesta era cam ocupat, așa că ne-am reorientat, iar Mihai a venit cu ideea să mergem la un azil de bătrânei. Ne-am dus acolo, am vorbit cu portarul, cu asistentele, apoi cu directorul, care a sunat un director mai mare, și a fost foarte drăguț cu noi. Când a auzit directorul de ce suntem acolo, a zâmbit și ne-a lăsat să ne desfășurăm. A ales apoi câțiva rezidenți foarte drăguți, foarte receptivi și vocali, și mi-au plăcut că nu se crispau în fața camerei.

Rep.: Despre ce ați vorbit?
I.N.: Trebuia să ne încadrăm între 5 și 7 minute, astfel încât am pus întrebări cât mai punctuale, care se legau de momentele semnificative din viața lor și inclusiv despre adolescența lor, un mesaj pentru generația asta, cum văd viitorul, și altele. Am observat că se fereau de subiectul morții, dar erau destul de optimiști și îmi spuneau că toată lumea moare și că ăsta e cursul firesc al lucrurilor. După ce am terminat, am trecut din nou pe la director, să îi mulțumim, și am aflat că ne-a lăsat să facem chestia asta fiindcă el, la vârsta noastră, voia să facă filme. Asta ne-a bucurat foarte mult. Referitor la ceilalți colegi, unii au făcut un film narativ, alții s-au dus la un sat din apropiere, alți colegi au vorbit cu niște protestatari de pe stradă.

Rep.: Care a fost senzația când ți-ai văzut munca proiectată pe ecranul la Urania Palace?
I.N.: M-am luat de mână cu coechipierii și ne-am bucurat foarte tare fiindcă era primul film făcut de noi și proiectat. Am fost încântați și ne uitam cu atenție să vedem dacă am ratat ceva, dar ne-a plăcut rezultatul. Mai făcuserăm un film înainte, despre un muzician de pe stradă, numit Matei, care cânta lângă hotel, dar nu eram foarte mulțumiți de filmuleț, deși Matei e un om super.

 

Rep.: Ați avut parte și de cursuri teoretice?
I.N.: Da. După ce filmam, ne întorceam la Universitatea Sapienția (unde am stat la un moment dat șapte ore), și ne evaluau la sânge. În prima zi, după ce am venit cu fotografiile, ne-au explicat cum să le privim ca să ne dăm seama dacă ar putea deveni material cinematografic. Ne analizau fotografiile și din punctul de vedere al atmosferei pe care o creau.

În căutarea propriului drum, prin film

Rep.: Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în cadrul acestei experiențe?
I.N.: Mi-a demonstrat că iubesc filmul mai mult decât credeam că îl iubesc și că mă interesează mai mult decât credeam. Filmul mi se pare foarte mișto pentru că e un efort colectiv. Montajul, însă, te seacă de putere. Din echipa noastră, Mihai se știa cel mai bine la tehnic, pe el îl lăsam la butoane, iar eu și colega ne consultam ce să facem cu materialul brut. Dar trebuia să stai așezat ore întregi ca să faci asta, audio-ul de pe camere nu era bun, trebuia să îl sincronizezi cu cel de pe un alt aparat. Când mă gândesc că noi am făcut filme de amatori care încearcă să-și dea seama care e faza, și totuși a necesitat un mare efort, îmi dau seama că filmele pentru festivaluri presupun o muncă titanică. Eu sunt varză la tot ce ține de tehnic. Idei am destule, dar până acum nu m-a atras zona tehnică și nu a fost necesară. Însă am văzut că nu e atât de scary pe cât mă așteptam să fie. E OK.

Rep.: Care va fi, pe termen mai lung, continuarea experienței de la Let’s Go Digital!?
I.N.: O să încep să fac filme singură și să mă documentez și pe film și pe animație în paralel. Mă voi axa tot mai mult pe asta fiindcă mi se pare super mișto și nu cred că nu m-aș descurca.

Rep.: Ai vrea să faci din asta o meserie?
I.N.: Dacă se poate, da. Dacă nu, o să țin asta ca activitatea mea principală și o să muncesc într-un magazin de discuri ca să mă întrețin. Încă nu știu precis… e cam vag. Vreau să mă duc la facultate pe arte și încă nu sunt decisă dacă să mă duc la Cluj pe Sculptură, apoi să fac un master în Tehnici de animație sau dacă să mă duc la București pe Film, sau să încerc să plec din țară. Aici avem facultăți de film, dar nu de animație.

Rep.: Ai mai vrea să adaugi ceva?
I.N.: Let’s Go Digital! e o experiență foarte mișto, merită să participe cât mai mulți în anii care urmează pentru că nu se știe cât va mai ține, pentru că toate lucrurile faine se duc naibii repejor, și ar fi păcat să piardă următoarele ediții oamenii care sunt interesați de domeniu. Nu ai nimic de pierdut aici. Nu îmi pare rău deloc că am stat aici timp de 10 zile și am lucrat și câte 10 ore în fiecare zi.

A consemnat Andrei VORNICU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Proiectul spitalului din Sângeorgiu de Mureş avansează

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, ing. Sofalvi Szabolcs, a anunţat, pentru www.agerpres.ro, că pe raza …

Share
Share