Nocardioza, bacterioză periculoasă pentru animale și om

Această boală infecţioasă sporadico-endemică afectează omul şi diverse specii de animale domestice şi sălbatice, are o evoluţie cronică, caracterizată prin procese granulomatoase localizate în diferite ţesuturi şi organe. Nocardioza este o boala cu caracter acut, subacut sau cronic care poate să apară atât la nivel pulmonar, cât și cutanat sau sub formă diseminată, mai gravă, în întregul organism. Aceasta este de mai multe tipuri, dar cea mai răspândită este forma pulmonară, infecția parenchimului pulmonar cu bacteria numită Nocardia asteroides. Boala se manifesta ca o pneumonită și apare mai ales la gazdele imunodeprimate.

Germenul bacteriei este foarte răspândit în natură, mai ales în sol, unde rezistă timp îndelungat. Multe forme se adaptează, în condiţii încă necunoscute, la un mod de viaţă parazitar. Dintre dezinfectante s-au dovedit eficace preparatele pe bază de clor. Nocardiile sunt sensibile la unele antibiotice (penicilina, streptomicina, amikamicina etc.) sau chimioterapice (sulfadiazina, trimetoprim şi sulfametoxazol).

Epidemiologie și pătrunderea bacteriei în organism

Nocardioza este întâlnită cel mai frecvent la taurine, urmate de carnivore (câine, pisică) şi mult mai rar la cabaline, ovine, caprine şi păsări. Îmbolnăviri au mai fost semnalate şi la animalele sălbatice, la mamiferele marine şi la peşti. Sursele de infecţie sunt reprezentate de sol în care germenii se găsesc în mod normal şi de animalele bolnave care elimină nocardiile în mediul exterior prin puroiul abceselor cutanate, prin lapte (în localizarea mamară) şi prin secreţiile căilor respiratorii. Germenii pătrund în organism aproape în exclusivitate la nivelul plăgilor cutanate, prin intermediul solului sau al obiectelor contaminate. La vaci, mamitele apărute tardiv, pe parcursul lactaţiei, se produc ca urmare a utilizării sondelor contaminate, iar mamitele declanşate la debutul lactaţiei au la origine un focar primar preexistent, rezultat al utilizării de instrumente contaminate. Infecţia se poate produce şi pe cale respiratorie, prin inhalarea de pulberi încărcate cu nocardii. Apariţia şi evoluţia bolii este condiţionată de intervenţia unor factori predispozanţi, cum ar fi cei imunosupresivi.

Patogeneza bolii

Germenii pătrunşi în organism la nivelul pielii determină procese granulomatoase (de tipul celor din tuberculoză sau din infecţiile actinomicotice) difuze sau nodulare, care se transformă în abcese ce se deschid şi lasă în loc fistule sau ulcere. În cazul pătrunderii pe alte căi, se produce acelaşi tip de leziune granulomatoasă. Uneori, germenii de la nivelul leziunilor cutanate, ajung pe cale limfatică şi sanguină în organele interne, determinând metastaze.

Tabloul clinic şi morfopatologic la diferite specii de animale

La taurine, manifestarea cea mai importantă a nocardiozei este mastita care poate evolua acut sau cronic. În forma acută, unul sau mai multe sferturi sunt tumefiate, secreţia devine vâscoasă, conţine coaguli mici de sânge şi granule cenuşii gălbui, cu un diametru de aproximativ 1 mm. Modificările locale pot fi însoţite uneori de anorexie, hipertermie, hipersalivaţie şi epiforă. În evoluţia cronică, glanda mamară se fibrozează şi în parenchim se formează piogranuloame cu diametrul de 2-5 cm, care uneori fistulizează. Nodulul limfatic supramamar este mărit în volum.

Localizarea cutanată se caracterizează prin inflamaţia vaselor limfatice, în orice regiune a corpului, dar mai ales la nivelul membrelor, cu formarea de noduli, care uneori se pot deschide la suprafaţa pielii, lăsând să se scurgă un puroi inodor.

La carnivore, boala este înregistrată îndeosebi la câinii masculi sub 1 an şi evoluează curent sub formă pulmonară (hipertermie, anorexie, slăbire şi dispnee) şi cutanată (piogranuloame cutanate sau infiltraţii difuze flegmonoase subcutanate, tumefierea limfonodurilor regionali) cu localizare în general la cap şi extremităţi. Agentul patogen poate disemina din pulmon sau de la nivelul pielii, în sistemul nervos central, oase şi rinichi, simptomele fiind dependente de localizare. Mortalitatea poate fi ridicată.

La cabaline, forma cutanată se exprimă prin piogranuloame cutanate care conţin un puroi de culoare brun-roşcată şi în care se observă granule gălbui, flegmoane difuze subcutanate, îngroşări ale pielii puţin sensibile, înconjurate de zone eritematoase, care pot abceda după săptămâni sau luni, lăsând în loc ulcere. În toate situaţiile nodurile limfatice regionale sunt tumefiate.

La suine, N.asteroides a fost asociată cu avorturi.

Diagnosticul prezumtiv

Se recurge la efectuarea de examene microscopice executate din puroi, dar diagnosticul de certitudine se stabileşte numai prin cultivarea agentului patogen.

Tratament

În terapia bolii s-au folosit cu rezultate încurajatoare antibiotice şi chimioterapice administrate în doze mari, timp de 8-10 zile. În cazul în care sunt afectate suprafeţe cutanate mici, concomitent cu tratamentul general, se recurge la ablaţia părţilor respective, excizând şi din ţesutul sănătos din jur. În formele avansate de boală, tratamentul, de obicei nu este eficient. Proprietarii care observă simptomatologia specifică acestei afecțiuni sunt rugați să se prezinte la medicul veterinar pentru a primi sfaturi de specialitate.

Profilaxie şi combatere

Profilaxia se realizează numai prin măsuri sanitar veterinare, care vizează îndeosebi asigurarea unor condiţii optime de întreţinere, evitarea de către oameni a contactului direct cu animalele bolnave şi tratarea corespunzătoare a tuturor plăgilor, chiar şi a celor neînsemnate. În cazul apariţiei bolii, animalele bolnave se izolează şi se tratează, se aplică dezinfecţia adăposturilor, a ustensilelor de grajd şi a celor folosite pentru igiena corporală.

Prof. dr. Constantin Vasiu, Bacterioze la animale, Cluj Napoca 2001