Ce înseamnă o boală infecțioasă transmisă de la animale la om și cum o putem depista?

Ce presupune recidiva, reinfecția sau suprainfecția în cazul unei boli infecțioase?

Clasificarea bolilor infecţioase se face după mai multe criterii:

-după natura agentului patogen: viroze, bacterioze, rickettsioze, chlamidioze, micoze, boli prionice;

-după manifestările clinice şi modificările morfopatologice: locale  sau localizate (starea generală este puţin afectată, în schimb în anumite locuri sau regiuni ale corpului se observă semne nete de infecţie); generale; aparente (semne clinice vizibile); inaparente (latente, oculte, ascunse) care evoluează fără semne clinice, dar sunt depistate serologic, alergic etc.,ca de exemplu tuberculoza și bruceloza. După aspectul clinic, boala infecţioasă poate îmbrăca: o formă tipică (simptomele sunt caracteristice); o formă atipică (simptomele sunt şterse); o formă avortată (boala evoluează cu simptomatologia normală caracteristică bolii, dar într-un anumit stadiu se întrerupe brusc şi survine vindecarea); o formă frustă (unele simptome pot să lipsească, iar altele sunt slab manifestate);

-după numărul de agenţi care intervin: boli infecţioase simple (cauzate de un singur germen) şi mixte (polimicrobiene, asociate, produse de mai mulţi germeni);

-după modul şi cauza apariţiei: primare (declanşate prin pătrunderea pentru prima dată în organism a unui agent) şi secundare (produse de agenţi condiţionaţi patogeni care se adaugă unei infecţii primare);

-după felul germenului care intervine: specifice (produse întotdeuna de acelaşi microorganism) şi nespecifice (infecţii întâmplătoare produse de germeni condiţionat patogeni);

-după originea agenţilor infecţioşi: exogene (germenii provin din mediul exterior); endogene (autoinfecţii) determinate de germeni biofiţi sau epifiţi care se găsesc în organism;

-după raportul faţă de prima îmbolnăvire: recidiva (repetarea bolii în timpul convalescenţei); reinfecţia (repetarea aceleiaşi infecţii într-un organism complet vindecat la un interval de timp mare); suprainfecţia (adăugarea de noi germeni aparţinând aceleaşi specii peste cei deja existenţi, consecutiv unor infecţii exogene);

-în funcţie de mecanismul patogenetic: boli de tip septicemic (agentul se multiplică masiv în întregul organism); de tip bacteriemic (multiplicarea agentului are loc în ţesuturi şi organe, sângele având rolul de a-l vehicula); piemii (produse de germeni piogeni, în care, după pătrunderea germenilor în sânge din leziunile primare, se produc metastaze sub formă de procese purulente în diferite organe); toxiinfecţii (germenii obişnuit rămân localizaţi în anumite ţesuturi, secretând toxina care acţionează asupra întregului organism sau asupra unui organ sau sistem);

-după modul de transmitere: contagioase (transmiterea se face prin contact direct şi indirect); necontagioase sau facultativ contagioase (nu se transmit prin contact direct, de exemplu antraxul, botulismul);

-după durată: supraacute (simptome alarmante şi durată de câteva ore la 1-2 zile); acute (durează 2-10 zile); subacute (manifestările clinice sunt mai slabe şi cu o durată de 10-30 zile); cronice (simptomele sunt mai şterse, cu o durată de câteva luni sau chiar toată viaţa;

-după modul de răspândire, al dinamicii apariţiei cazurilor de boală în timp şi spaţiu: sporadice (afectează un număr restrâns de animale, îmbolnăvirile apărând izolat, fără aspect de contagiozitate evidentă, exemplu tetanosul, actinomicoza); enzootice sau endemice (îmbolnăvirile se limitează la un adăpost, o gospodărie, grup de animale, zonă sau teritoriu, fără tendinţa de extindere în afara acestora şi cu difuzibilitate în interiorul focarului variabilă, în general lentă, de exemplu tuberculoza, salmoneloza etc.); epizootice  sau epidemice (boala are un pronunţat caracter de difuzibilitate atât în focar, cât şi în afara lui, cu o vădită contagiozitate şi extindere pe teritorii întinse); panzootice sau pandemice (difuzibilitatea este atât de mare încât în scurtă vreme sunt afectate regiuni întinse, ţări sau chiar continente). În cazul bolilor foarte contagioase, acest caracter are la bază virulenţa ridicată a agentului etiologic, eliminarea unor cantităţi mari de material virulent în mediul exterior, persistenţa relativ îndelungată în mediul exterior iar infecţia se poate realiza pe căi multiple.

Tipuri de focare de infecție de unde putem contacta boala

Focarul de infecţie este locul (teritoriul), împreună cu adăpostul şi grupul de animale, unde a apărut sau persistă o boală infecţioasă. Fiecare focar are anumite caracteristici epidemiologice, putând fi: recent, vechi, activ, staţionar, pe cale de stingere, pe cale de reactivare etc.

Focarul natural de boală sau boală cu focalitate naturală este reprezentat de  boala legată de un anumit teritoriu în care agentul infecţios se păstrează în organismul diferitelor animale cum sunt artropodele, rozătoarele sau alte animale sălbatice care au o răspândire limitată constituind rezervoare naturale de germeni.

Ce sunt zoonozele?

Termenul de zoonoze (zoon = animal, nosos = boală) a fost utilizat prima dată de cercetătorul german Wirchow şi acceptat definitiv odată cu Raportul tehnic nr. 376 al Comitetului de experţi OMS (1959). Prin zoonoze se înţeleg bolile infecţioase şi parazitare, precum şi infecţiile ce se transmit natural de la animale la om şi invers.

Prof. dr. Constantin Vasiu, Bacterioze la animale, 2001