Share

Home / medicina veterinara / La Dumbrăvioara a avut loc prima livrare de purcei Mangalița
Daniel Limbășan, Ioan Rus, Simion Chiș, Kantor Karoly

La Dumbrăvioara a avut loc prima livrare de purcei Mangalița

Efectivul de porci din rasa Mangalița depășea în anii 1950 un milion de capete la nivel național, în prezent acesta este de aproximativ 30.000 de exemplare, cu variaţiile sale-Mangaliţa cu burtă albă, Mangaliţa cu păr blond sau Mangaliţa cu păr roşcat. Datorită aplicării programului de susținere a crescătorilor de porci din această rasă, precum și din rasa Bazna, în vederea producerii cărnii de porc, numărul lor este în continuă creștere, în condițiile în care tot mai mulți români au aflat de avantajele cărnii de Mangalița, rasa aceasta fiind supranumită și “porcul-somon” sau “măslina pe patru picioare”.

Programul pentru stimularea creşterii porcilor din cele două rase autohtone capătă contur și în județul Mureș, unde s-au livrat de la sediul din localitatea Dumbrăvioara, al furnizorului Kantor Karoly, un număr de 20 de porci, rasa Mangalița în vârstă de 12 săptămâni, spre doi crescători pasionați. Simion Chiș din localitatea Sărmașu a primit joi, 21 iunie, 10 porci, iar Ioan Daniel Chețan, din satul Hădăreni, comuna Chețani, a primit ceilalți 10 porci.

81 de furnizori de purcei vor livra în județul Mureș, până la sfârșitul anului, un număr de 220 de capete

Ioan Rus, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Mureș

În speranța că rasele de porci Bazna și Mangalița vor obține un procent însemnat pe piața de desfacere și livrare a produselor și subproduselor din carne, în următorii 3 ani, Ioan Rus, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Mureș, prezent la întreaga desfășurare a primei activități de acest gen din județul nostru, a declarat următoarele: “Astăzi suntem la prima livrare din județ a unui număr de 20 de purcei care aparțin rasei Mangalița, către doi crescători, Simion Chiș din Sărmașu și Ioan Daniel Chețan din Hădăreni.  Furnizorul la care ne aflăm, Kantor Karoly, este înscris în programul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ca furnizor de purcei. Atât crescătorii, cât și cei care cumpără purceii, sunt din zone cerealiere, de câmpie. În cadrul programului instituit s-au înscris un număr de 81 de furnizori de purcei, avem de livrat până la sfârșitul anului un număr de 220 de capete. Programul va continua până în 2020, sperăm să avem rezultatele scontate până la finalizarea acestuia”.

Preț mai mare cu 30-40% față de cel al pieței, calitate superioară garantată!

Furnizorul de purcei va primi 250 lei pe cap de animal livrat, cu condiția ca livrarea să fie cuprinsă între 2 și 10 capete, în număr par. Prin intermediul procesatorului se distribuie animalele solicitate către cumpărător, iar acesta are obligația să livreze la o greutate minimă de 130 de kilograme, minim 50% din capetele achiziționate: “În cazul de față, din cele 10 capete primite de fiecare beneficiar, minim 5 capete trebuie livrate spre procesator de la fiecare dintre cei doi crescători. Greutatea minimă e de 130 de kg pentru că aroma și gustul specific cărnii celor două rase, Bazna și Mangalița, în special a celei de-a doua, se dobândește atunci când animalul viu cântărește peste 130-135 kg. Crescătorul îl va notifica pe procesator în momentul în care porcul atinge greutatea ideală, iar acesta va fi obligat să plăteasca 11 lei/kg/porc viu și să-l preia mai apoi. Având în vedere calitatea superioară a produselor obținute din carnea raselor Bazna și Mangalița, se justifică prețul mai mare cu 30-40% față de cel al pieței. La ora actuală, aceste produse sunt căutate de anumiți consumatori, aceia care pun calitatea înaintea prețului. În anul 2018, prețul de piață al purceilor vii a crescut cu circa 30-40% din cauza diminuării efectivelor , dacă un purcelaș de 10 săptămâni costă între 350-400 de lei, desigur că suma de 250 de lei acordată în cadrul programului nu e mulțumitoare, dar avem procesatori înscriși în Registrul Genealogic al Rasei care vor fi autorizați în timp cu certificat de origine pentru rasa respectivă”, punctează Ioan Rus.

Un porc ușor de crescut

Simion Chiș, primul crescător de porci Mangalița din județul Mureș care beneficiază de programul MADR

Potrivit celor spuse de crescătorul Simion Chiș și de către Kantor Karoly, porcul din rasa Mangaliţa este foarte rezistent atât la condiţii aspre de climă, cât și la boli, stres şi deloc pretenţios la hrană şi adăpost. Grâul, porumbul, orzul, ovăzul, soia, floarea soarelui sunt ingredientele necesare pentru o rație completă a porcilor. Condițiile de creștere potrivite pentru asigurarea unei bunăstări optime sunt cele în aer liber și nu în adăposturi închise cu spații de mișcare prea mici:

“Mulțumim domnului Daea pentru susținerea acestui program, eu cresc animale de când mă știu, dar exemplare de porci din rasa Mangalița nu am mai avut în gospodărie, dar cred că merită să mă ocup de creșterea lor, sper să îmi aducă și satisfacții financiare. În prezent, dețin și porci din rasele Marele Alb, am avut porci din rasa Duroc și Hampshire. M-am gândit să reproduc în continuare rasa Mangalița, am două scrofițe pe care vreau să le păstrez, doresc să mă înscriu în Asociația crescătorilor de porci pentru a-mi putea achiziționa material genetic de calitate și furniza altora când va fi momentul potrivit”, susține Simion Chiș.

Kantor Karoly, furnizor de porci Mangalița

Kantor Karoly, crescător și furnizor care, deși se ocupă de 3 ani cu porci din rasa Mangalița, în 2018 a accesat pentru prima oară programul de susținere a acestora, s-a înscris cu un număr de 20 de purcei în vârstă de 12 săptămâni pe care și-a propus să îi furnizeze spre cei doi crescători: “Am început să fiu furnizor de purcei Mangalița din curiozitate, mi-a plăcut aspectul lor fizic, am auzit că e mai sănătoasă și mai delicioasă carnea lor decât a celorlalte rase crescute în România, iar după ce am testat-o și gustat-o, m-am convins de faptul că are mai multe vitamine şi un profil lipidic deosebit pentru sănătate”.

purcelași de 12 săptămâni, rasa Mangalița, așteaptă să fie livrați spre crescător

“Acești porci nu știu ce înseamnă boli, injecții, vaccinuri, preferă să crească în aer liber, să stea mai bine în zăpadă decât în adăposturi”

Dacă porcii crescuți în sistem intensiv ajung la greutatea ideală în doar 3 luni și jumătate, cei din rasele Bazna și Mangalița au nevoie de aproximativ 1 an și jumătate pentru a fi buni de procesat, dar diferența majoră este că modalitatea de creștere a lor e una optimă, fără adaosuri de conservanți, chimicale, E-uri în rația furajeră și administrarea hormonilor de creștere accelerată. Aceștia nu au nevoie de vaccinuri și tratamente medicamentoase, fiind rase foarte rezistente și din punct de vedere al sănătății.

Cu o experiență de peste 5 ani în creșterea rasei de porc Mangalița, sibianul Daniel Limbășan, procesator în cadrul programului guvernamental, a venit în județul nostru, localitatea Dumbrăvioara, pentru a prelua porcii de la furnizor și a-i distribui în condiții de siguranță, crescătorilor: “Aș fi putut să intru în acest program în toate cele trei ipostaze, eu fiind și crescător de porci, dar am preferat să mă rezum doar la procesarea lor. Interesul pentru consumul acestor două rase e din ce în ce mai mare, analizele au arătat că în decursul ultimilor ani lumea e din ce în ce mai interesată de această carne, dar și de grăsimea conținută, având în vedere că e una sănătoasă, cu un procentaj de până la 70% a acizilor grași polinesaturați. Nu sunt povești, am clienți care vin și îmi pun la dispoziție analizele. O grăsime procesată cât mai puțin e una sănătoasă, iar prețul nu e foarte mare raportat la cel al uleiului de măsline, care are proprietățile asemănătoare cu cele ale grăsimii porcului Mangalița. Nu degeaba se mai numește și “porcul- somon” sau “uleiul de măsline pe patru picioare”. Vorbim despre o mâncare sănătoasă, aceasta nu înseamnă E-uri, hormoni de creștere, prin definiție putem spune că acești porci cresc sănătos. Ei nu știu ce înseamnă boli, injecții, vaccinuri, preferă să crească în aer liber, să stea mai bine în zăpadă decât în adăposturi. Din punct de vedere genetic, aceștia se înrudesc cu porcii mistreți”.

Alegeți să mâncați sănătos!

Denisa CHEBUȚIU

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Toxocaroza, parazitoză ce poate afecta grav sănătatea omului

Toxocaroza (lit. de specialitate: Larva migrans visceralis) este o parazitoză rară, determinată de fixarea la nivelul …

Share
Share