Vâltoarea Mureşeană aspiră, și în acest an, la calitate Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 699 Vizualizări

Vâltoarea Mureşeană aspiră, și în acest an, la calitate

„Sunt mulți cei care în momentul planificării vacanței de vară țin cont de perioada când se desfășoară Vâltoarea Mureșeană. Acest lucru este un feedback pozitiv, întrucât înseamnă că oamenii consideră Vâltoarea un eveniment al lor și iau în calcul ca perioada de desfășurare a festivalului să nu coincidă cu vacanța, pentru că vor să se distreze la Vâltoare. Vă pot spune că a şasea ediție a Vâltorii Mureșene se va desfășura între 27 august-2 septembrie”, a declarat Portik Vilmos, organizatorul principal, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a mai spus că, și în acest an, obiectivul este acela de a oferi participanților un program cât mai diversificat și de a aduce la Târgu-Mureș programe care să fie apreciate de public și care sunt mai dificil de accesat altfel. Totodată, echipa Vâltorii va pune un mai mare accent pe programele oferite de către artiștii locali și acestora le va fi asigurat un spațiu mai mare.

Două evenimente grandioase

În cadrul festivalului, programat pentru sfârșitul verii, vor avea loc două evenimente grandioase. În data de 30 august, cu ajutorul Casei Tradițiilor, artiștii de la Ansamblul Folcloric Maghiar de Stat vor urca pe scenă cu spectacolul Rapsodie maghiară, dar va veni la Tîrgu Mureș și Teatrul Operei de Stat din Budapesta, cu spectacolul de operetă Prințesa din Chicago. Organizarea acestor două evenimente importante va fi realizată cu sprijinul lui Gáspárik Attila, directorul Teatrului Național din Târgu-Mureș, și al lui Pál Attila, directorul economic. Spectacolele vor fi jucate de trei ori.

Molnár Imola, responsabil de programe, a detaliat un eveniment care va preceda Vâltoarea. Ansamblul de muzică barocă Savaria va sosi în Târgu-Mureș în data de 18 august. Acesta va prezenta oratoriul Sfântului Ștefan, primul rege al Ungariei.

”Marea majoritate a programelor vor debuta începând din data de 27 august. Întrucât Ungaria a declarat anul 2018 – anul lui Matei Corvin, Vâltoarea Mureșeană îl va onora pe fostul rege cu două expoziții itinerante, o expoziție de panouri despre locurile unde a trăit Matei Corvin și o expoziție care să prezinte armata, tabăra și instrumentele militare ale regelui”, a declarat responsabilul de programe.

Programe folclorice

Din paleta evenimentelor nu vor lipsi, nici în acest an, programele folclorice, în organizarea cărora Ansamblul Artistic „Mureșul” va avea un

rol mai important. Pe lângă spectacolele deja devenite tradiție, oferite de Ansamblu, acesta pregătește o zi întreagă dedicată folclorului. Ansamblul de dansuri folclorice Bekecs își va prezenta spectacolul Omenie în neomenie. Desigur, nu va lipsi nici concursul de bărbunc.

La a șasea ediție a Vâltorii Mureșene, serile vor fi animate de Rúzsa Magdi, Csík Zenekar și Kiss Tibi, precum și Quimby.

Organizatorii se străduiesc ca fiecare instituție culturală din Târgu-Mureș să fie reprezentată la festival și astfel nu va lipsi nici Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș.

Echipa organizatorică pregătește un concurs: Du cu tine Vâltoarea în concediu! Scopul concursului este ca aceia care vor călători în vacanță să ducă cât mai departe logo-ul Vâltorii. Cei care vor face acest lucru și îl vor imortaliza au șansa de a câștiga o excursie. Mai multe detalii despre concurs puteți afla de pe site-ul Vâltorii Mureșene sau pe pagina de Facebook.

Portik Vilmos s-a referit și la colaborarea cu autoritatea locală din Târgu-Mureș, colaborare care are ca rezultat posibilitatea de a organiza evenimente în Cetatea Medievală, precum seri de jazz, concerte simfonice sau activități pentru copii. Concertele mari și târgul meșteșugăresc vor fi, în continuare, în Parcul Municipal.

În organizarea Asociației Vox Novum, Sfera se va desfășura în perioada 31 august – 2 septembrie, dar într-o altă locație. Curtea de vinotecă își va aștepta, și în acest an, vizitatorii, va fi prezentată o gamă largă de vinuri, iar  Fundația Studium-Prospero va pregăti și multe  surprize.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE