Home / Invatamant / Cea mai mare concurență la admitere din țară la UMF Tîrgu Mureș

Cea mai mare concurență la admitere din țară la UMF Tîrgu Mureș

Distribuie

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a încheiat înscrierile pentru sesiunea de admitere din iulie 2018 pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie.

Au fost încărcate 1.554 de dosare prin intermediul portalului de înscriere online. Cele mai căutate programe mari de studii sunt Medicină, limba română, unde s-au înscris 473 de candidați, Medicină Dentară, limba română, unde s-au înscris 136 de candidați, precum și Medicină Militară, unde s-au încărcat 125 de dosare. Programele mici de studii – Asistență Medicală Generală și Tehnică Dentară se află, de asemenea, în preferințele elevilor.
Și în acest an, ca și în anii anteriori, programul de Medicină – limba română înregistrează cea mai mare concurență pe locurile bugetate dintre toate cele șase universități de medicină și farmacie tradiționale din țară, în ciuda faptului că un număr mare de candidați au optat pentru cele 100 de locuri separate de la Medicină Militară.
Examenul de admitere la UMF Tîrgu Mureș va avea loc miercuri, 25 iulie 2018.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Controversă a profesorilor catolici: „Avem sau nu liber de Paște?”. Ligia Deca: „Școala nu vă poate limita acest drept”

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, a efectuat joi, 28 martie, o vizită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.