Două avioane ale Forțelor Speciale au pornit spre Grecia Slider
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 386 Vizualizări

Două avioane ale Forțelor Speciale au pornit spre Grecia

Astăzi, în cadrul ceremoniei militare de absolvire a „Cursului întrunit de calificare operator forțe pentru operații speciale” desfășurată în incinta Cetății Medievale Târgu-Mureș, Mircea Dușa, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a declarat că România vine în sprijinul Greciei împotriva calamităților care au loc chiar acum în acea zonă.

„Aici este o situație deosebită datorită acelui incediu de vegetație. Prin mecanismul european de protecție civilă s-a solicitat să participăm la misiuni de sprijin umanitar a forțelor grecești și în scurt timp două avioane, obținându-se deja toate aprobările necesare, inclusiv aprobările de survol, un avion SPARTAN echipat pentru stingerea de incendii și un avion C-130 Hercules vor decola spre Grecia. Hercules asigură sprijinul logistic pentru misiunile pe care le va executa avionul SPARTAN pentru stingerea incendiilor.” a precizat Mircea Dușa.

Vor participa 20 de militari, asta însemnând și personalul care deservesc avionul, comandanți, copiloți și cei care asigură mentenanța avioanelor, dar și militarii care vor mânui acele containere care vor fi lansate din avionul spartan în zonele în care se va acționa. Toți militarii aparțin forțelor aeriene.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE