BILANȚ: Peste 2500 de misiuni îndeplinite de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş în primul semestru al anului Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 860 Vizualizări

BILANȚ: Peste 2500 de misiuni îndeplinite de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş în primul semestru al anului

Peste 2500 de misiuni îndeplinite, 808 contravenţii constatate, 58 infracțiuni şi 69 de autori reținuți, sunt câteva din rezultatele activității Grupării de Jandarmi Mobile Regele Ferdinand I Târgu-Mureş în prima jumătate a anului 2018.

Bilanțul a fost prezentat în cadrul unei conferința de presă de către domnul locotenent colonel Ionuț Bitere, (î)comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș. La întâlnirea cu presa a participat și doamna căpitan Adina Chiș, Ofițer Informare, Relații Publice și cu Publicul.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş a acționat în primul semestru al anului 2018 pentru prezervarea climatului de siguranță a cetățeanului, prevenirea și combaterea oricăror fapte sau acte care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, în zona de responsabilitate teritorială care cuprinde județele Alba, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș.

 

Bilanț pozitiv

Conform atribuțiilor ce le revin, lucrătorii în bleu-jandarm au participat la peste 2500 de misiuni, după cum urmează: 172 pe linia asigurării ordinii publice din care: 97 la manifestări cultural artistice, religioase, promoționale, 13 la manifestări de protest, 24 la manifestări sportive, acțiuni de limitare/înlăturare a situaţiilor de urgenţă, ș.a.; 80 misiuni de restabilire a ordinii astfel: aplanarea unor conflicte 22, intervenții la solicitare 58; 1729 de misiuni de menținere a ordinii publice, care au fost executate fie în mod independent, în zona instituţiilor de învăţământ, piețe, târguri și oboare: 556, fie în sistem integrat: 1173, atât în mediul urban (668), cât și în zona rurală (505); 476 de acțiuni în cooperare cu alte instituții, după cum urmează: 12 pentru efectuarea unor acte procedurale, 418 în cooperare cu poliția și alte structuri M.A.I., cu organele care gestionează activitatea silvică 32, cu organele care gestionează activitatea piscicolă 12, etc.

De asemenea, au fost puse în aplicare 74 de mandate de aducere a unor persoane, în calitate de învinuit sau martor.

Pe timpul derulării misiunilor, ca urmare a constatării unor fapte antisociale, conform compențelor ce ne revin, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș au constatat în primele 6 luni ale anului în curs 808 contravenţii, 568 fiind sancționate cu avertisment scris și 240 cu amendă, în valoare totală de 66.250 de lei, 32 de persoane fiind conduse la poliţie.

Lucrătorii Jandarmeriei Mobile Mureș au întocmit actele de sesizare cu privire la suspiciunea de comitere a 58 de infracțiuni, de către 69 de autori. Cele mai frecvente infracțiuni au fost de furt, dar și de lovire și alte violențe, amenințare, furt calificat, tâlhărie calificată, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, distrugere etc.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, când au fost înregistrate 1800 de misiuni, anul acesta se observă o creștere cu circa 38% a totalului misiunilor îndeplinite, fapt ce a fost posibil și datorită creșterii numărului de efective, prin încadrarea promoțiilor de subofițeri din august 2017 și ianuarie 2018.

Pregătiri pentru Untold

Printre misiunile de amploare pe care Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş le-a derulat se numără: Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, manifestările comemorative din 10 și 15 martie, Festivalul Double Rise de la Rîmetea, județul Alba, Zilele Târgumureșene, Family Day Cugir etc. În perioada următoare, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş va participa în sprijinul jandarmilor clujeni la Festivalul Untold, dar și la Festivalul Văii Gurghiului, Festivalul Awake, ș.a.

Și în cea de a doua jumătate a anului, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş își va centra atenția pe îndeplinirea în cele mai bune condiții a sarcinilor ce îi revin, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Efectiv sporit în rândul Jandarmeriei și nivel de educație crescut în rândul cetățenilor

Întrebat dacă Jandarmeria este nevoită să intervină în cazurile unor incidente de amploare mai mare, cum sunt conflictele între clanurile interlope, locotenent colonel Ionuț Bitere a declarat: „Din fericire, în zona noastră nu am înregistrat evenimente sau conflicte de această natură. Pentru noi e îmbucurător, dar suntem pregătiți, avem structurile de ordine publică pregătite zilnic, 7 zile din 7, 24 de ore din 24, o capacitate de intervenție suficientă pentru a interveni și la astfel de conflicte.” Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș a completat: „Marea majoritate a intervențiilor au fost pe chestiuni particulare, gen un scandal, în care au fost implicate maximum 5-7 persoane. Chiar și pe zona Valea Rece, lucrurile stau relativ bine în acest moment.”

Locotenent colonel Ionuț Bitere consideră, de asemenea, că efectivul de jandarmi este suficient încât să acopere necesarul de intervenții: „Dacă ar fi să fac o medie, zilnic, ne situăm undeva la 70 de jandarmi disponibili pe 24 de ore, care reprezintă o treime din personalul operativ. Am avut șansa să primim cel puțin 60 de absolvenți și s-a simțit aportul lor în cadrul structurii. Este vorba de cei care au terminat promoția școlile de subofițeri anul trecut în august și în decembrie.”

Din punctul de vedere al incidentelor la care trebuie să intervină jandarmeria, „Dacă am analiza la nivel național, am putea spune că suntem undeva la un nivel mediu. Ca o concluzie, în general publicul de la manifestările la care participăm a început să crească în gradul de educație și de civilizație. Dacă acum 4-5 ani lucrurile stăteau cu totul diferit, și am fi avut mult mai multe sancțiuni pe partea asta, acum lucrurile s-au îmbunătățit și sunt OK. Oamenii cred că au înțeles mesajul forțelor de ordine și asta este bine”, a concluzionat Locotenent colonel Ionuț Bitere.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE