Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș are 12 noi colegi! Administratie
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 993 Vizualizări

Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș are 12 noi colegi!

Începând de astăzi, 1 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș are 12 noi colegi, toți absolvenți ai celor două școli militare de subofițeri jandarmi, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, în promoția 2018.

Noii colegi au fost prezentaţi personalului unităţii, urmând să fie incluşi într-un program de pregătire, cu activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa. După această primă perioadă de acomodare, ei vor fi repartizaţi la subunităţile operative din care fac parte şi vor participa la menţinerea ordinii publice și asigurarea pazei și protecției instituționale în județul Mureș. Comanda unității i-a asigurat pe tinerii colegi de sprijinul său, i-a felicitat și le-a dorit succes în activitatea pe care o vor desfășura în cadrul unității.

Tot de astăzi, un număr de 18 de jandarmi au fost înaintați în grad, 3 ofițeri (un ofițer în gradul de colonel, Grozav Cosmin Marius și doi ofițeri în gradul de maior, Ciorea Alina Lăcrămioara și Demian Adrian), precum și 15 subofițeri (patru subofițeri în gradul de plutonier adjutant șef, zece subofițeri în gradul de plutonier adjutant și un subofițer în gradul de plutonier major).

Conform Inspectoratului Județean Mureș, înmânarea noilor însemne de grad şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către inspectorul șef, care a transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului. Totodată le-a mulţumit pentru devotamentul şi tenacitatea dovedită în asigurarea ordinii publice pe timpul misiunilor.

Le dorim succes!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE