Home / Politic / Politicile sociale și de sănătate în atenția deputaților UDMR de Mureș

Politicile sociale și de sănătate în atenția deputaților UDMR de Mureș

Distribuie

Deputații UDMR mureșeni și-au prezentat la finele săptămânii trecute bilanțul activității parlamentare, temele abordate fiind cele legate de proiectele legislative din domeniile social și cel al sănătății.

Primul bilanț a fost făcut de către deputatul Csép Éva Andrea care a punctat câteva din inițiativele legislative înițiate de UDMR având ca scop asigurarea  bunăstării, siguranța, justiția socială și conviețuirea armonioasă.

„În ultima sesiune parlamentară, UDMR a acordat o atenție sporită legilor care au ca scop crearea unei rețele puternice de protecție pentru familii, persoane vârstnice, persoane defavorizate, persoane marginalizate sau excluse social. Suntem fermi convinși că ceea ce este bun pentru maghiarii transilvăneni și maghiarii din România este bun și pentru majoritate, deoarece minoritățile care sunt puternice întăresc țara. Pe lângă cooperarea socială, munca de zi cu zi pe care o facem în cadrul UDMR, în munca din Parlament avem nevoie de parteneri politici, astfel am ajuns ca multe dintre inițiativele noastre din ultimele săptămâni au devenit legi. Au devenit legi într-un context politic în care deja lucrăm cu al treilea guvern, avem o instabilitate politică prezentă, nu există o o viziune, iar, pentru unii, această dispută politică nu privește viitorul țării, ci este o luptă pentru putere, departe de problemele reale ale societății de zi cu zi. Munca și protecția socială sunt două domenii care afectează majoritatea cetățenilor acestei țări în viața de zi cu zi, iar în calitatea mea de secretar al Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, obiectivul meu principal la nivel național este acela de a găsi soluții la obstacolele și problemele cu care se confruntă în mod constant acest domeniu prin modificarea legilor și prin inițierea unei noi legi deoarece doar astfel putem remedia lacunele legislative și ajusta deficiențele”, a precizat deputatul Csép Éva Andrea.

Potrivit deputatului UDMR, o serie de inițiative legislative ale UDMR au fost adoptate şi apoi promulgate și astfel au devenit legi în ultimele săptămâni, respectiv legea privind asigurarea finanțării creșelor din bugetul de stat, legea privind acordarea biletelor de valoare, legea privind asigurarea pentru accidente de muncă și acordarea pensiei de invaliditate în urma accidentelor suferite de către voluntarii din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, legea care prevede obligativitatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale de a elabora anual un raport cu privire la stadiul acordării finanțării serviciilor sociale, legea de modificare a Codului Fiscal care prevede reducerea taxei pe valoare adăugată pentru apă, canalizare și apa necesară irigațiilor, legea pentru combaterea și prevenirea violenței în familie.

A fost atins și subiectul privind acordarea venitului minim garantat.

„Grupul UDMR din Camera Deputaților a susținut acest proiect de lege la care am depus și modificări deoarece am considerat că este mare nevoie de modificarea cadrului legislativ cât mai rapid. Prin forma actuală a legii, vor beneficia de ajutor social doar acele persoane care sunt îndreptățite la această formă de ajutor social. Experiența de până acum ne-a arătat că mulți beneficiari au abuzat de prevederile legislației și nu s-au prezentat la muncă. Am înăsprit, dacă putem spune astfel, condițiile de obținere a ajutorului social prin niște reglementări mai stricte în ce privește refuzul unui loc de muncă. Dacă până acum un loc de muncă se putea refuza de trei ori, acum după primul refuz al unui loc de muncă, persoana respectivă, capabilă de muncă, va pierde acest ajutor social”, a precizat Csép Éva Andrea.

Ca și date statistice, în luna mai a acestui an, în județul Mureș au fost 6.281 de persoane care au beneficiat de ajutor social, ceea ce reprezintă o sumă totală în valoare de 1.956.249 lei. Cei mai mulți beneficiari de ajutor social în județul Mureș sunt în comuna Band, 396 de persoane, urmaţi de Vânători cu 261 de persoane, iar la polul opus, cele mai puține persoane beneficiare de ajutor social sunt la Cozma cu o singură persoană, Măgherani cu cinci persoane și Bereni cu șapte persoane.

„Scopul nostru principal era să sprijinim persoanele capabile de muncă să se integreze pe piața muncii și, nu în ultimul rând, persoanele chiar nevoiașe să beneficieze de acest venit care poate garanta condițiile minime ale vieții”, a subliniat deputatul UDMR.

Proiecte din domeniul sănătății

 La rândul său, deputatul Vass Levente, secretarul Comisiei de Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaților, a punctat câteva din proiectele legislative propuse spre aprobare, printre care cele legate de medicina de familie.

„Una din problemele cu care ne-am confruntat a fost aceea că bolnavii sunt puși pe drumuri, pentru bilete de trimitere, pentru rețete gratuite, petru concedii medicale, de la medicii care nu au avut contract cu Casele de Asigurări de Sănătate către medicul de familie pentru transcrierea biletelor de trimitere. Datorită propunerii legislative care a trecut fără un vot împotrivă în Senat, doar cu o abținere în Camera Deputaților, de acum încolo fiecare medic specialist, de orice specialitate poate să  solicite de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate dreptul lui, oferind astfel pacientului asigurat dreptul asiguratului de a elibera rețete compensate, rețete gratuite, bilete de trimitere către computer tomograf, rezonanțe magnetice nucleare și concedii medicale fără să îl mai trimită, dacă nu are contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, la medicul de familie pentru o nouă tură de stat la rând și de a se deplasa în mii de locuri pentru a-și găsi leac, diagnostic sau tratament pentru boala lui”, a menționat deputatul Vass Levente.

Altă propunere înaintată de deputatul UDMR de Mureș a fost cea privind asigurarea serviciilor medicale în comunele în care nu există cabinete medicale de familie.

„Conform estimărilor noastre, 600 de comune din cele 2.900 din România nu au medic de familie, respectiv cabinete de medicină de familie. Primarii din România se confruntă cu această problemă pentru că au o grămadă de vârstnici, de oameni necăjiți care nu au posibilitatea să se deplaseze la medicul de familie din comuna învecinată sau la oraș. Dacă primarul dorește construirea unui cabinet în comună cu medicul necesar, noi cei care facem legile suntem obligați să ajutăm acest demers. Astfel, prin propunerea mea legislativă, medicii de familie, din timpul lor, în contract cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, la solicitare, în înțelegere cu primarii să poată să se deplaseze, cel puțin 10 ore să presteze servicii în comuna învecinată unde nu este medic de familie”, a menționat Vass Levente.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Claudiu Maior (PSD), venit de 540 lei/lună, doar din indemnizația de consilier local, în ultimii doi ani declarați

Distribuie Fostul viceprimar Claudiu Maior, în prezent consilier local în Consiliul Local Târgu Mureș, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.