Home / Administratie / Proiectele rezidenţiale prietenoase cu mediul, susţinute de Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş

Proiectele rezidenţiale prietenoase cu mediul, susţinute de Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş

Distribuie

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş susţine, în limitele atribuţiilor care îi revin, prin eliberarea unor avize, proiectele de dezvoltare rezidenţială implementate, cu respectarea legislaţiei în vigoare, pe teritoriul judeţului Mureş. Potrivit directorului executiv al instituţiei, Dănuţ Ştefănescu, zona periferică a municipiului Târgu-Mureş a cunoscut o creştere a numărului de proiecte rezidenţiale, a căror dezvoltare este în armonie cu normele privind protecţia mediului înconjurător.

Reporter: Care este rolul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş în dezvoltarea rezidenţială a judeţului?

Dănuţ Ştefănescu, director executiv al APM Mureş: În dezvoltarea rezidenţială a judeţului Mureş, rolul nostru este de a elibera avize, în special pentru PUZ-uri şi PUG-uri. Aceste avize se eliberează la schimbarea destinaţiei terenurilor. De obicei, acolo unde se construiesc zone rezidenţiale terenul este sau agricol, ori a fost o veche societate comercială care s-a desfiinţat şi terenul a rămas liber. În al doilea rând, eliberăm acordurile de mediu pentru toate dezvoltările, pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Obţinerea avizului de mediul este foarte importantă, deoarece prin reglementarea zonei se prevede zona verde, regimul de înălţime a construcţiilor care se realizează, plus toate celelalte probleme de utilităţi, mă refer în special la apă şi canal, deoarece sunt zone în care se doreşte o dezvoltare rezidenţială, dar în acea zonă nu există trase utilităţile, apă şi canal în special, deoarece partea de gaz nu influenţează foarte mult mediul.

Rep.: Există o rată de avizare sau toate documentaţiile primite sunt avizate?

D.S.: La PUZ-uri se avizează tot. Legislaţia nu prevede respingerea acestor PUZ-uri, doar se pun condiţii pentru aprobarea mai departe a respectivului PUZ. Se pun condiţiile de mediu, care sunt condiţii obligatorii pentru obţinerea mai târziu a acordului de mediu şi autorizaţiei de construcţie.

Rep.: Care este dinamica dezvoltării rezidenţiale a judeţului Mureş din ultimii ani, din prisma instituţiei pe care o conduceţi?

D.S.: În ultimii ani, putem spune că au început să se dezvolte zonele rezidenţiale de case, în special limitrofe municipiului Târgu-Mureş. Nu prea avem foarte multe zone cu case, doar în cartierul Unirii avem zona Remetea, unde s-au dezvoltat mult casele. În ultimii doi-trei ani, au apărut zonele rezidenţiale de clădiri, de locuinţe comune, adică blocuri, unele dintre acestea chiar foarte mari, cum e cea de la fosta Fabrică de Zahăr din municipiul Târgu-Mureş, şi altele mai mici în diferite zone: Livezeni, chiar şi pe serpentina veche avem un bloc, s-au făcut mai multe zone în care se contruiesc clădiri de locuinţe comune.

Rep.: Despre zonele noi rezidenţiale din Reghin şi Sighişoara, ce ne puteţi spune?

D.S.: În aceste zone, au fost dezvoltări imobiliare, în special zone de case. Încă nu am avut foarte multe zone pentru construcţii de blocuri, probabil nici cererea nu este atât de mare în aceste zone, dar municipiul Târgu-Mureş are în momentul de faţă mai multe zone de blocuri. Aici, la aceste zone, principala noastră cerinţă, având în vedere gradul de poluare în special în timpul iernii, din cauza centralelor de apartament, avem condiţia ca toate coşurile de la centrale sau să se facă centrale comune, sau dacă se fac centrale individuale aşa să fie construite încât coşurile să meargă la nivel de sus al blocului, pentru ca poluarea să nu fie la nivelul de respiraţie al cetăţenilor.

Rep.: Există vreo tendinţă de înverzire a spaţiilor unde se construiesc clădiri rezidenţiale?

D.S.: Da, în general toate aceste zone rezidenţiale au prevăzute zone verzi, copaci în zona parcărilor. Au cuprinse destul de multe zone verzi, iar unele clădiri au parcări construite sub bloc, pentru ca la suprafaţă să rămână cât mai mult spaţiu verde, pentru a crea un ambient cât mai plăcut pentru cetăţenii care vor achiziţiona aceste apartamente. În zonele de case, pot să spun că sunt zone verzi, dar multe zone de case sunt înghesuite şi nu prea există loc unde să planteze multă verdeaţă. Din păcate, aşa sunt prevăzute, cu suprafeţe foarte mici, 500-700 de metri pătraţi, în care dacă ai şi o maşină zonele verzi sunt limitate la iarba care se plantează şi copăcei de mici dimensiuni.

Rep.: Cum vedeţi în perspectivă dezvoltarea rezidenţială a judeţului Mureş?

D.S.: Din păcate, Târgu-Mureş este un oraş destul de limitat, sunt puţine locuri unde se pot face dezvoltări imobiliare mari. A fost aceasta de la Fabrica de Zahăr, probabil va fi şi în zona Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, lângă Podul Mureş, unde este Electromureş în prezent. Zonele de case sunt puţine şi în Târgu-Mureş nu prea ai unde să te extinzi, decât în afara municipiului. După cum se observă, multă lume merge la Livezeni, la Voiniceni, înspre Reghin, la Sângeorgiu de Mureş, unde s-au făcut mari dezvoltări imobiliare, cu case. S-au făcut cartiere întregi în Sângeorgiu de Mureş, dar Târgu-Mureşul este mai anevoios din acest punct de vedere, mai mult se fac acele „plombări” în zone care au rămas libere sau unde se demolează clădiri pentru a se construi case noi.

Rep.: Cum decurge Programul „Casa Verde” în judeţul Mureş?

D.S.: Programul „CasaVerde” în judeţul Mureş decurge bine, ultima depunere de cereri a fost în anul 2016. Atunci s-au depus circa 350 de dosare, au fost aprobate aproximativ 80% şi în momentul de faţă se depun dosare pentru rambursarea cheltuielilor. Termenul pentru depunerea lor este octombrie-noiembrie. Sperăm ca la anul să înceapă o nouă sesiune de depunere a dosarelor pentru „Casa Verde”, mă refer la „Casa Verde” clasică, cu panouri, pentru obţinerea apei calde menajere.

Rep.: În concluzie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş este un partener de nădejde pentru orice dezvoltator imobiliar…

D.S.: Sigur, deşi există şi interdicţii în domeniul dezvoltării imobiliare, cum ar fi zona Azomureş, care e un obiectiv Seveso. Interdicţii mai avem la depozitul Depo Mureş, care este tot un obiectiv Seveso. În rest, nu sunt probleme deosebite în colaborarea instituţională cu dezvoltatorii imobiliari.

A consemnat Alex TOTH

 

De asemenea, verificati

Elev dintr-o școală din Sighișoara, cercetat pentru lovire

Distribuie Un elev dintr-o școală din municipiul Sighișoara a ajuns la spital, după ce ar …

1 comentariu

  1. In zona Livezeni, ansamblurile de blocuri nou construite nu au spații verzi, sunt doar parcări între blocuri, și atunci despre ce vorbim? Prietenos cu mediul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.